Cu moartea pe dealuri

Ies uneori la braţ cu Moartea pe dealuri,

Călcăm pe pajişti încântătoare şi ea

Îmi spune că-mi cresc din oase lujeri lungi de lumină.

În seri de vară târzii ne ascundem

Prin poduri prăfuite,

Deschidem hărţi străvechi ale unor continente ciudate,

Planşe stelare prezentând

Alte şi alte lumi.

Citim vieţi.

Mă pune uneori să aleg

Cine va fi mâine sau ieri,

Râdem unul la altul,

Chicotim ca doi îndrăgostiţi.

Alteori aşteptăm răsăritul soarelui

Prinzându-ne de mijloc, privind însetaţi;

Ea îmi atinge pleoapele cu degete reci,

Îmi mângâie nemilos tâmpla.

Pornim iar pe dealuri în urma turmelor

Râzând, spunând prostii

Şi împrăştiind în jur lumină

Şi dragoste…