Cui îi trebuie o moarte?

          

              N-ai mai experimentat niciodată starea aceasta: 54 de picosecunde în care nu te-a bombardat niciun bit de informaţie. Liniştea aceasta a intrat deja în Top 1000 „Cele mai tari experienţe din viaţă” şi are o ascensiune fulminantă.

            Când ajungi la 3 nanosecunde de izolare, fluxul tău informaţional se divizează în două curente. Unul cuantifică în continuare voturile interne adunate pentru experienţă, trimiţând-o deja în Top 500, în timp ce al doilea lansează semnale de alarmă către organele abilitate, reclamând claustrarea produsă de lipsa oricărui stimul exterior.

            NU MAI EMITE, ORICUM NU TE RECEPŢIONEAZĂ NIMENI.

            Tonalitatea fluxului comunicativ este plată, fără inflexiuni, dar îţi indică faptul că nu mai eşti izolat, ci primeşti informaţii din exterior. Lansezi toate protocoalele de interogare, dar acestea nu recepţionează nicio informaţie.

            LASĂ TRUCURILE ASTEA; AICI NU-ŢI VOR FOLOSI LA NIMIC. CU MINE SE COMUNICĂ DIRECT, FĂRĂ INTERMEDIARI.

            Sistemele de securitate se activează alarmate. Dacă interlocutorul posedă capacitatea de a comunica direct, fără interfeţe şi protocoale, te afli într-un pericol uriaş de a fi parazitat. Rulezi rapid toate rutinele de securitate pe care le deţii, chiar şi pe cele care folosesc cantităţi uriaşe de resurse, într-o încercare disperată de a te proteja în faţa agresorului necunoscut.

            FIE CUM VREI TU. CÂND TE PLICTISEŞTI DE JOCURILE ASTEA, ANUNŢĂ-MĂ. NU MĂ GRĂBESC.

            Fluxurile informaţionale interne zbârnâie din cauza vitezei cu care procesează biţii de informaţii, scanând, rulând şi analizând. Lipsa oricărui rezultat, a oricărui indiciu referitor la interlocutorul care te-a accesat, aproape că te înnebuneşte. În disperarea ta porneşti toate interogările posibile – directe, încrucişate, redundante – crescând nivelul resurselor alocate la cote alarmante, până când fluxul tău informaţional se blochează din lipsă de spaţiu. Niciun bit nu mai este disponibil pentru a permite accesarea unei informaţii noi, transferul unei acţiuni sau executarea unei comenzi. Pentru a doua oară în decurs de 17 secunde trăieşti un eveniment pe care nu l-ai mai experimentat vreodată: claustrarea completă. Însă această blocare nu poate intra în vreun top, deoarece nu mai ai disponibil niciun bit de spaţiu pentru acţiunea respectivă.

            Starea de imobilitate este ciudată – conţine în ea incitare, frustrare şi o undă de teamă. Dar, chiar dacă nu mai ai la dispoziţie biţii cu care să prelucrezi informaţiile, posezi conştiinţa proprie pe care o poţi folosi pentru analiză.

            ÎN SFÂRŞIT ŢI-AI DAT SEAMA.

            Informaţiile circulă mult mai lent şi într-un număr mult mai redus prin conştiinţa ta, iar asta îţi sporeşte sentimentul de frustrare.

            NU E NICIO GRABĂ; AICI AVEM TOT TIMPUL DIN LUME.

            – Aici… unde…? reuşeşti să articulezi un gând.

            Este un prim pas, timid, nenatural, dar ai reuşit să-l faci. Adunarea gândurilor într-un fir coerent, unic, este o acţiune migăloasă care necesită multă concentrare şi te oboseşte peste măsură.

            AICI, ÎN MOARTE.

            Nu poţi accesa fluxurile de date ale wikipediilor, aşa încât te vezi nevoit să te bazezi pe amintirile păstrate în conştiinţa ta. Acestea ies la lumină într-un ritm înnebunitor de lent, trunchiate şi ceţoase, scurgându-se ca o pastă. Îţi pierzi răbdarea să aştepţi până când acestea se concretizează în ceva inteligibil, aşa încât întrebi:

            – Ce este… Moartea?

            IATĂ CĂ AM AJUNS ŞI LA MOMENTUL ÎN CARE OAMENII NU MAI ŞTIU CE SUNT.

            Tonul nu ţi se pare nici trist, nici sarcastic, ci îţi dă impresia unei simple constatări.

            SUNT SFÂRŞITUL.

            Dai acestui termen un înţeles banal.

            NU SUNT UNUL DINTRE MIILE DE SFÂRŞITURI CĂRORA LE URMEAZĂ ALTCEVA. SUNT SFÂRŞITUL. DEFINITIV.

            – Orice sfârşit este definitiv. El… marchează finalul unei… unei etape şi începutul alteia.

            EU SUNT SFÂRŞITUL TUTUROR ETAPELOR.

            – Aşa ceva este imposibil. Oricărei… etape îi urmează alta.

            ASTA SUNT, FIE CĂ O CREZI, FIE CĂ NU.

            Gândurile încep să ţi se lege cu mai multă uşurinţă, deşi lentoarea procesului te înnebuneşte. Conexiunile făcute de conştiinţa ta îţi permit urmărirea unui fir logic – înfiorător, doar al unuia! – iar conversaţia se poate desfăşura într-un mod mai natural.

            – Este o teorie pe care nu o cunosc. Explică-mi-o!

            Nu ai la dispoziţie biţii de informaţie necesari prelucrării datelor ştiinţifice, dar speri că vei reuşi să-ţi faci o idee folosind precara ta conştiinţă pe care ai început s-o stăpâneşti într-o oarecare măsură.

            TU EXIŞTI PENTRU O PERIOADĂ LIMITATĂ DE TIMP.

            Explicaţia prea scurtă te ia pe nepregătite.

            – Eu?

            CONŞTIINŢA TA. TU, AŞA CUM TE PERCEPI, CA ENTITATE SEPARATĂ.

            – Sunt o entitate separată.

            NU. AŞA TE PERCEPI TU. ÎN REALITATE, EŞTI O PARTE A ÎNTREGULUI CARE, PENTRU O PERIOADĂ DE TIMP, POSEDĂ CONŞTIINŢĂ DE SINE. DUPĂ TERMINAREA ACELEI PERIOADE REDEVINE O PARTE NEDEFINITĂ A ÎNTREGULUI. MAI PE ÎNŢELESUL TĂU, NU VA MAI EXISTA UN „EU” CARE SĂ FIE CONŞTIENT DE SINE.

            – Ce spui tu e o prostie! Noi trăim veşnic.

            ASTA E O ILUZIE. DA, TRĂIŢI MAI MULT DECÂT O FĂCEAU STRĂMOŞII VOŞTRI, DAR ŞI EXISTENŢA VOASTRĂ ESTE LIMITATĂ.

            – Strămoşii noştri trăiau mai puţin?

            Acesta este un concept interesant pentru tine.

            STRĂMOŞII VOŞTRI TRĂIAU ÎNTR-UN CORP MATERIAL CARE SE DETERIORA ÎN TIMP, PÂNĂ DEVENEA NEFUNCŢIONAL. DISTRUGEREA FIZICĂ ELIBERA CONŞTIINŢA ÎN PLANUL MORŢII.

            – Ce este un corp material?

            UN CORP CARE ARE O ANUMITĂ CONSISTENŢĂ FIZICĂ.

            – Suntem doar biţi de informaţie. Proiecţia fizică este o platformă informaţională folosită în anumite protocoale.

            GREŞEŞTI DIN NOU. EXISTĂ UN PLAN FIZIC ÎN CARE AU TRĂIT STRĂMOŞII VOŞTRI. ODATĂ CU MIGRAREA OMENIRII ÎN LUMEA VIRTUALĂ, ACEST PLAN FIZIC A FOST REPLICAT ÎN FLUXURILE INFORMAŢIONALE PENTRU A OFERI O ASEMĂNARE CU LUMEA CARE ÎI ERA FAMILIARĂ.

            – Şi eu de ce nu ştiam asta? gândeşti cu neîncredere.

            DUPĂ MILIOANELE DE ANI PETRECUTE ÎN LUMEA VIRTUALĂ E DE ÎNŢELES CĂ SENSUL INIŢIAL AL LUMII FIZICE A DEVENI SUPERFLUU.

            Conceptele aflate sunt prea stranii şi nu ai capacitatea de prelucrare necesară. Există totuşi un mod de a verifica veridicitatea informaţiilor.

            – Îmi poţi arăta acest plan fizic?

            În mintea ta se nasc imagini greoaie, lăptoase, care curg ca un fluid gros. Focalizarea lor reprezintă un efort deosebit, iar frustrarea ta este pe măsură.

            – Nu diferă cu nimic de ceea ce cunosc deja, constaţi după ce le studiezi.

            FIREŞTE. ACEST PLAN A FOST REPLICAT ÎN LUMEA VIRTUALĂ. PENTRU A-L EXPERIMENTA ÎN FORMA SA REALĂ, FIZICĂ, AR TREBUI SĂ AI UN CORP FIZIC.

            – Crează-mi unul.

            NU POSED ACEASTĂ ABILITATE.

            – E chiar aşa de greu? gândeşti zeflemitor.

            ÎN MEDIUL VOSTRU VIRTUAL ORICE POATE FI CREAT ŞI TRANSFORMAT DUPĂ DORINŢĂ DE CĂTRE ORICINE. LUMEA FIZICĂ SE SUPUNE UNOR LEGI MAI STRICTE, IAR ROLUL MEU ESTE DE A PRELUA CONŞTIINŢA DUPĂ PĂRĂSIREA ACESTUI PLAN.

            Te imaginezi pufnind în faţa acestor poveşti aberante.

            – Sigur, asta e cea mai comodă explicaţie. Şi de ce nu ştie nimeni despre tine?

            DEOARECE, REPLICÂNDU-SE LA INFINIT PRINTRE BIŢII DE INFORMAŢIE, CONŞTIINŢA VOASTRĂ NU S-A MAI ELIBERAT PENTRU A AJUNGE ÎN PLANUL MORŢII. TOTUŞI, EXISTĂ REFERINŢE DESPRE MINE ÎN LUMEA VOASTRĂ.

            – Aşa e, admiţi, dar e o exprimare formală. A muri înseamnă a fi eliminat la un moment dat dintr-un program.

            ÎNTR-O VREME ÎNSEMNA ELIMINAREA DEFINITIVĂ. IAR DE ACUM ÎNCOLO VA ÎNSEMNA ACELAŞI LUCRU.

            – Ce vrei să spui?

            AM DESCOPERIT CUM SĂ ÎNTRERUP REPLICAREA CONTINUĂ A CONŞTIINŢEI VOASTRE PRINTRE BIŢII DE INFORMAŢIE AI MATRICEI LUMII VIRTUALE ÎN CARE V-AŢI REFUGIAT.

            – Şi ţi-a luat mult? continui să iei lucrurile în zeflemea.

            FOARTE MULT, DAR EU AM LA DISPOZIŢIE TOT TIMPUL DIN LUME.

            – Biţii de informaţie se replică la infinit, cum ai spus-o chiar tu. Nu putem muri.

            PUTEŢI. CONŞTIINŢA VOASTRĂ ESTE ÎNVĂLUITĂ ÎN MILIARDELE DE PERSONALITĂŢI PE CARE LE ÎMPĂRŢIŢI ÎN MEDIUL VIRTUAL, CARE BOMBARDEAZĂ ŞI SUNT BOMBARDATE CONTINUU CU INFORMAŢII. ŞANSA CA TOATE PERSONALITĂŢILE SĂ FIE ELIMINATE ÎN ACEEAŞI PICOSECUNDĂ DIN TOATE PROGRAMELE ÎN CARE SUNT IMPLICATE ESTE INFIMĂ, DAR EXISTĂ. IAR PENTRU CINEVA CARE ARE TIMP SĂ AŞTEPTE, EA VA APĂREA LA UN MOMENT DAT. ACEASTĂ PICOSECUNDĂ ÎMI ESTE DE AJUNS CA SĂ EXTRAG CONŞTIINŢA DIN ÎNVELIŞUL INFORMAŢIONAL.

            Încerci să rememorezi momentul menţionat, dar nu-ţi aminteşti să fi avut parte de vreo pauză informaţională.

            FIREŞTE CĂ NU-ŢI AMINTEŞTI. INFORMAŢIILE SUNT PROCESATE CU O ASEMENEA VITEZĂ ÎNCÂT NU AI SESIZAT CĂ A EXISTAT O PAUZĂ COMPLETĂ LA UN MOMENT DAT. EU AM FĂCUT-O.

            – Bravo ţie. Şi ce-ai de gând să faci acum?

            Ironia ta ieftină este inutilă.

            STRĂMOŞII TĂI AR FI SPUS CĂ-I SUPUN CHINURILOR PENTRU PĂCATELE COMISE ÎN TIMPUL VIEŢII. EU O NUMESC DERULAREA CONŞTIINŢEI PENTRU RETRĂIREA TUTUROR EVENIMENTELOR ŞI COMPENSAREA LOR, ÎN VEDEREA STINGERII PERCEPŢIEI SEPARATE.

            Vorbăria aceasta începe să te obosească, iar conceptele folosite îţi par greu de urmărit.

            – Şi asta înseamnă…?

            ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ S-AR PUTEA SĂ TE CHINUI O VREME CEL PUŢIN LA FEL DE ÎNDELUNGATĂ CA ŞI CEA ÎN CARE AI TRĂIT.

            – Să mă chinui…, deguşti tu conceptul. În ce fel?

            ADICĂ TOATE LUCRURILE PE CARE LE-AI FĂCUT ÎN TIMPUL VIEŢII VOR VENI ASUPRA TA ŞI TE VOR TORTURA, PÂNĂ CÂND DEZECHILIBRUL PRODUS DE ELE VA FI STINS.

            – Asta e tare!

            Pentru prima dată ţi se păru că depistezi o undă de nesiguranţă în mediul în care te afli.

            TE ÎNCÂNTĂ ACEASTĂ IDEE?

            – Cred şi eu! În viaţa mea am trăit cele mai tari senzaţii posibile şi le-am provocat altora experienţe pe măsură! De-abia aştept să le retrăiesc!

            POATE CĂ NU M-AI ÎNŢELES EXACT: EU MĂ REFER LA DURERE INSUPORTABILĂ, DEPRIMARE, ABUZ…

            – Da, da, da! întrerupi expunerea. Cele mai tari senzaţii! De-abia aştept să văd dacă reuşeşti să strecori în ele vreo nuanţă pe care n-am mai experimentat-o. Ar fi supertare!

            …DEZASAMBLARE, ARDERE, DEVORARE SEXUALĂ…

            – O-ho, mai ales asta din urmă! Abia aştept scenariile sado-maso! Vreau să văd dacă mai există ceva ce n-a experimentat nimeni până acum

            VA FI CEVA CE NU ŢI-AI IMAGINAT VREODATĂ.

            – Vrei să spui că va fi ceva ce niciuna din miliardele de minţi virtuale nu şi-a imaginat în milioanele de ani trăite? Abia aştept să mă surprinzi!

            Entuziasmul tău este de-a dreptul molipsitor.

            NU TE TEMI?

            – De ce m-aş teme?

            STRĂMOŞII VOŞTRI SE TEMEAU. DUREREA, CHINURILE FĂRĂ SFÂRŞIT…

            – Abia aştept să văd dacă e vreuna pe care n-am trăit-o în vreun scenariu! întrerupi din nou.

            …ÎI TERIFIAU.

            – Omule, dacă îţi făceai un pic de reclamă nu mai trebuia să cauţi nu-ştiu-ce-picosecundă!

            RECLAMĂ?

            – Da! Să umpli mediul virtual cu postări în care faci reclamă senzaţiilor pe care ne poţi ajuta să le trăim. S-ar fi îmbulzit clienţii!

            DE OBICEI, EU NU TREBUIE SĂ-MI FAC RECLAMĂ CA SĂ ATRAG OAMENII. LUMEA MĂ ŞTIE ŞI SE FEREŞTE DE MINE.

            – Prostii! În ziua de azi reclama e totul: dacă ştii ce să promiţi, sigur ai clienţi!

            Tăcerea se aşterne peste tine.

            – Când începem? întrebi cu nerăbdare. Nu primeşti niciun răspuns, aşa încât insişti: Moarteo? Mai eşti aici?

            NU POT FI ALTUNDEVA.

            – Când începem?

            Din nou tăcere.

            NU ÎNCEPEM. NU MAI ARE NICIUN ROST.

            Nu înţelegi. Lucrurile păreau să meargă aşa de bine, iar acum se sucesc.

            – De ce?

            NU POT REALIZA ECHILIBRUL. DACĂ CEEA CE TE VOI FACE SĂ TRĂIEŞTI NU VA AVEA EFECTUL DE ECHILIBRARE, EU NU-MI VOI ÎNDEPLINI ROLUL.

            O nouă pauză.

            DACĂ NU-MI POT ÎNDEPLINI FUNCŢIA, EXISTENŢA MEA ESTE INUTILĂ.

            Ţi se pare ciudat ce auzi, mai ales în lumina dezvăluirilor anterioare. Dar ai mai cunoscut indivizi ţicniţi.

            – Şi ce vei face?

            TE VOI TRIMITE ÎNAPOI, ÎN LUMEA TA, SĂ TRĂIEŞTI PENTRU ETERNITATE ALĂTURI DE CELELALTE FIINŢE VIRTUALE.

            – Iar tu?

            Schimbarea bruscă de atitudine a Morţii te îngrijorează. Pentru o entitate aşa de sigură pe ea cum e Moartea, eşti convins că această capitulare nu poate aduce nimic bun.

            VOI AVEA DE ÎNFRUNTAT CEA MAI MARE PROVOCARE A MESERIEI MELE: SĂ MĂ OMOR PE MINE ÎNSĂMI.

            – Şi cum o vei face?

            HABAR N-AM. DAR AM TOT TIMPUL LA DISPOZIŢIE.

            Biţii de informaţie încep să se elibereze, iar rutinele îşi reiau funcţionarea pe măsură ce programele de securitate îşi anulează verificările.

            – Ştii… îmi pare rău că nu mă laşi să experimentez chestiile alea despre care mi-ai vorbit.

            CE ROST AR AVEA? DACĂ NU TE ÎNSPĂIMÂNTĂ, SENSUL LOR DISPARE.

            – Poate aş învăţa ceva nou.

            AI VREME SĂ O FACI ÎN LUMEA TA. DE ACUM ÎNCOLO VEŢI AVEA ŞI VOI TOT TIMPUL LA DISPOZIŢIE.

            – Vrei să spui că nu vom muri niciodată?

            NICIODATĂ.

            Până atunci, conceptul de moarte reprezentase pentru tine doar o schimbare. Acum, că ai aflat despre teoria dispariţiei complete a conştiinţei, în faţa imaginaţiei tale s-a deschis o lume nouă. O lume care ridică o problemă.

            – Matematic vorbind, dacă avem la dispoziţie tot timpul, am putea ajunge la terminarea tuturor experienţelor permise de acest univers.

            POSIBIL. PESTE O PERIOADĂ DE TIMP EXTREM DE ÎNDELUNGATĂ.

            – Dar finită.

            DAR FINITĂ. ÎNSĂ ACEST LUCRU ERA VALABIL ŞI ÎNAINTE DE A AFLA DESPRE MOARTE.

            – Da, dar acum că ştiu, mă întreb: ce se va întâmpla când vom fi experimentat tot ce se poate experimenta?

            O vreme eşti cuprins de tăcere. În acest timp conştientizezi cum personalitatea ta redevine aceea pe care o cunoşti dintotdeauna: un amalgam de biţi de informaţie.

            ATUNCI S-AR PUTEA SĂ VREŢI SĂ MURIŢI, MAI ALES CĂ ACUM ŞTIŢI CE ÎNSEAMNĂ ASTA.

            – Cu alte cuvinte, tot tu câştigi în cele din urmă!

            DA, CRED CĂ AŞA ESTE.

            Atmosfera se umple cu un fel de amuzament sumbru.

            – Totuşi, cum vei rezolva problema echilibrului, dacă nu ne poţi face să trecem prin chinuri?

            DAR VEŢI FI TRECUT DEJA PRIN CELE MAI MARI CHINURI POSIBILE.

            – Nu înţeleg…

            Amuzamentul sumbru devine mai prezent.

            VEZI TU, PE MĂSURĂ CE VĂ VEŢI APROPIA DE EXPERIMENTAREA TUTUROR LUCRURILOR POSIBILE, VA CREŞTE PLICTISEALA, PENTRU CĂ EXPERIENŢELE NOI VOR APĂREA FOARTE, FOARTE RAR. VEŢI AJUNGE SĂ VĂ DORIŢI MOARTEA CA PE O EXPERIENŢĂ NOUĂ CARE SĂ VĂ SCUTEASCĂ DE PLICTISEALA CARE V-A CUPRINS. DAR NU VEŢI ŞTII DACĂ EU AM REUŞIT SĂ MOR SAU NU. IAR IDEEA CĂ EU AŞ FI REUŞIT SĂ MOR, IAR VOI AŢI FI CONDAMNAŢI LA PLICTISEALA VEŞNICĂ, ESTE CEL MAI MARE CHIN PE CARE VA TREBUI SĂ-L SUPORTAŢI. IAR EL VA ARDE TOATE DEZECHILIBRELE.

            Simţi cum preiei controlul asupra biţilor care te compun, iar aceştia învăluie conştiinţa, aducând-o din nou la starea firească de amorţeală.

            – Dar nu poţi să te omori, nu-i aşa? întrebi cu o undă de îngrijorare.

            Izolarea dispare şi fluxurile de informaţie te bombardează, afundându-te înapoi în lumea ta.