E.C.

Ce preț pune lumea asta pe iconoclaști,

pe poeții nesăbuiți și sălbatici, Eugen Cioclea?

Aud că ai murit în mizerie, cerșind de-ale gurii

sub cea mai singuratică stea.

(S-ar putea să fie o exagerare, s-ar putea

ca acum să vorbească de fapt spaima mea…)

Aș fi putut bate la ușa casei tale de dincolo de râu,

ți-aș fi putut spune că pentru mine ești

poetul care scrie cu pistolul la brâu,

cel de la care aștept cu înfrigurare poeme și vești –

frate cu nenorocul și cu rădăcina amară,

ai dat cu piciorul la compromis și la cacealma

şi pe miniștri i-ai privit în ochi ca o fiară.

Sunt departe, atât de departe acum de mina

ta de bărbat robust și stângace,

și totul în jur s-a întristat deodată și tace.