Hex

Hex ţâşni din sasul staţiei. Ultima probă a examenului Academiei începuse – un ocol în jurul stelei neutronice cu un diametru de 15 km şi revenirea la bază. Primele două echipe aveau să intre în programul de explorare spaţială – o meserie aducătoare de glorie nemuritoare. Restul ajungeau în numeroasele şi prozaicele poziţii anonime din cadrul infrastructurii: întreţinere, terraformare, comunicaţii sau construcţii. Stabili o traiectorie tangentă cu steaua neutronică.

Miroslav deplie magvela, iar supraconductorii de temperaturi înalte intrară în funcţiune. Câmpul magnetic creat devie vântul solar generat de companionul stelei, o pitică albă aflată acum în spate. Unduindu-se maiestuos prin spaţiu, Hex începu să facă surf pe undele solare.

Thomas monitoriza echipele adverse împrăştiate în spaţiu. Orientarea era dificilă, deoarece lipseau toate reperele obişnuite pe suprafaţa unei planete sau într-o staţie spaţială. Echipa 2 nu conta – indiferent ce făcea în acel concurs, restul probelor o plasaseră în fruntea promoţiei. Dintre ceilalţi concurenţi singurul important era echipa 7, care înainta într-un cârd în formă de V. Căuşul manevrat de lider colecta hidrogen interstelar şi genera un câmp magnetic în siajul căruia rămâneau colegii de echipă. Pentru a compensa rezistenţa la înaintare generată de căuş, ultimii doi membri foloseau propulsoare cu fisiune. Erau buni, dar Toni – expertul în astrofizică – credea că-i poate învinge.

– Du-mă lângă stea, îi ceru lui Miroslav.

Hex nu avea echipă. El era echipa – un corp-zombie clonat, cu creierul saturat cu implanturi neurale care asigurau legătura cu minţile a şase persoane diferite. Coordonarea conştiinţelor care-l împărţeau pe Hex prezenta multe riscuri. Fusese nevoie de ani de antrenamente pentru sudarea unei echipe omogene. Hex se înscrisese apoi la Academie, care-l acceptase printr-o bursă de cercetări ştiinţifice. Sami se specializase în exerciţii la zero-G. Manevra cu mare uşurinţă corpul-Z prin spaţiu, având în spate sutele de ore de antrenament din cadrul Academiei. Ceilalţi doi „păpuşari” erau André – exobiologul – şi Oscar – un fost soldat antrenat în tehnici de supravieţuire.

– Ne apropiem, Toni!

Thomas zâmbi în sinea sa. Celelalte echipe preferau să ocolească steaua la o distanţă sigură. Calculând strict din punct de vedere al tehnologiei folosite şi a disciplinei membrilor, echipa 7 avea cele mai mari şanse de câştig. Iar asta ar fi  dus-o pe locul al doilea în cadrul promoţiei.

Însă Toni avea un plan. Studiase mişcarea de rotaţie a stelei neutronice în jurul piticei albe şi calculase că putea folosi efectul de praştie gravitaţională pentru a-i da lui Hex o viteză superioară tuturor celorlalte echipe. Ideea lui implica riscuri mari, pe care celelalte echipe nu doriseră să şi le asume – o greşeală putea aduce moartea. Hex era o fiinţă simplă – în absenţa „păpuşarilor”, creierul său îndeplinea doar funcţii de bază, care ţineau de supravieţuire. Dar celelalte  echipe erau formate din oameni adevăraţi.

Miroslav plie vela magnetică. Toni reluă rapid calculele pe care le făcuse înainte de probă.

– 6, ce faci? se auzi în cască.

Era Leo, conducătorul echipei 2.

– E periculos, steaua te va face bucăţi! Ieşi din pâlnia gravitaţională şi vino lângă celelalte echipe! Nu e nevoie să faci asta doar pentru a câştiga! 6…

Thomas întrerupse legătura. Orbitau la limită. Orice schimbare în starea stelei neutronice putea afecta câmpul mareic care o înconjura, prinzându-i fără scăpare. Thomas renunţă să-i mai urmărească pe ceilalţi concurenţi şi se concentră asupra albului strălucitor al stelei. Atent la cel mai mic detaliu, căuta să sesizeze orice modificare de luminozitate.

Ajunseră la periheliul cursei şi începură revenirea spre bază. Indicatorii costumului lui Hex trimiteau alarme privind cota radiaţiilor. Thomas riscă o privire spre exterior. Echipa 7 încă era înaintea lor, pe o curbă mult mai largă. Dar nu era totul pierdut.

Miroslav îl menţinea pe Hex pe o graniţă subtilă. O deviere în direcţia nepotrivită şi corpul-Z avea să cunoască o moarte cumplită.

– Toni, strigă mental Thomas, cred că a avut loc un cutremur stelar!

Modificarea formei stelei era vizibilă. La fel şi schimbarea vitezei de rotaţie. Mareea stelară generată de cutremur îi putea prinde. Dacă se întâmpla asta, soarta lui Hex era pecetluită.

– Mai avem puţin şi ne desprindem!

Un gând rece, distant, al lui Toni. Oscar se întrebă cu groază dacă nu cumva trecuseră graniţa înspre stea suficient de puţin încât să nu resimtă efectele fizice, dar să altereze curgerea timpului. Dacă erau deja prizonieri? Steaua devenise aproape sferică, generând o fluctuaţie a spaţiului. Mareea stelară porni spre ei, dornică să-i tragă spre inima albă cu reflexii violacee. André se întreba cu părere de rău cum urmau să perceapă moartea lui Hex. Ar fi apucat să se retragă  înapoi în trupurile lor? Sau conştiinţele aveau să le rămână rupte în două – parte dispărute odată cu Hex, parte legate de corpurile originale?

– Acum! percepură cu toţii gândul lui Toni.

Cei şase – izolaţi de ani-lumină de spaţiu, clipiră la unison. Un gest reflex, vechi de când lumea.

Deschiseră ochii. Se aşteptau să vadă, fiecare, cabinele în care li se aflau trupurile. În locul lor zăriră catifeaua neagră a spaţiului, punctată de diamantele stelelor. În faţă, pe o traiectorie dreaptă, staţia. Destinaţia cursei. Praştia  gravitaţională funcţionase şi-i aruncase pe traiectoria dorită cu câteva clipe înainte de a fi prea târziu. Thomas îi căută pe ceilalţi concurenţi.

– 7 e în urma noastră! exultă. Şi pierde teren cu fiecare secundă!

Două dintre echipele care se aflaseră înaintea lor încercau să se redreseze după erori de navigaţie comise de către unii dintre membrii lor. Celelalte rămăseseră mult în urmă. Câştigaseră. Explorarea spaţială intra într-o nouă eră.

Era corpurilor-Z.

Era lui Hex.

Text prezentat la Concursul de literatură S.F. – Competiţii sportive non-G, x014

Error: Contact form not found.