JAN WALLENTIN: Mai degrabă m-aș identifica cu Woody Allen decât cu Superman

Pentru început povestește-ne despre tine, despre familie…

Ce-aș putea spune? Am avut o copilărie mai mult decât normală. Tatăl meu a fost doctor, iar mama – psiholog. Cam asta despre perioada aia. Am studiat pentru a deveni jurnalist și m-am angajat la Televiziunea Națională din Suedia. Am trei copii – 4, 7 și nouă ani și abia m-am mutat din Stockholm în zona suburbiilor. Deci mi-am găsit pacea și liniștea.

 Ce te-a împins spre jurnalism și ce te-a determinat să devii scriitor de ficțiune?

Am vrut să scriu ficțiune încă de pe la 20 de ani. Am și scris un roman extrem de pretențios și plictisitor, care se învârtea în jurul structurilor și jocurilor de limbaj. N-a fost publicat niciodată și sunt extrem de recunoscător pentru asta. După asta am intrat în film pentru o perioadă, iar din lumea filmului în televiziune. Și a fost extrem de interesant să fiu ziarist și să lucrez foarte mult și aplicat cu idei și am învățat foarte mult cum să utilizez ideile în scris înainte să mă reapuc de scris ficțiune. Am reînceput să scriu ca hobby, fiind foarte interesat să văd dacă perioada de ziaristică a schimbat ceva în modul meu de-a scrie. Dar având doi copii mici simultan cu un asemenea hobby s-a dovedit a fi prea mult și atunci când soția mea a planificat o plecare pe timpul verii împreună cu cei doi copii m-am gândit că dacă îmi planific foarte bine totul și dacă o să mă organizez foarte-foarte atent voi putea să scriu un roman în cele două luni de singurătate. Cât de greu poate fi să scrii un roman? (râdem amândoi) Așa că am terminat primul draft – foarte rudimentar – al romanului într-o lună…

 Într-o lună?

Da, da, într-o lună. Dar a trebuit să-l rescriu complet… Și să-l rescriu, și să-l rescriu vreme de doi ani. Ca să revin, am învățat multe ca ziarist și unul dintre primele lucruri pe care le înveți  foarte repede ca ziarist este că oamenii sunt foarte nerăbdători și că nu contează care e povestea, ci modul în care o spui.

Cartea a avut mare succes în Suedia, cum te-a schimbat succesul primei tale cărți?

Da, totul s-a întors cu fundu-n sus. Cartea a generat multe crize. Mi-am părăsit slujba și m-am gândit că pot în schimb să scriu. În Suedia a fost mare tămbălău cu cartea asta, au ieșit și foarte mulți bani, apoi a tot fost tradusă în diverse limbi cu la fel de mare succes și am pierdut următorii doi ani plimbându-mă prin lume, la diverse lansări. Ceea ce nu era exact ceea ce-mi doream. Și am impresia că am pus cam tot ceea ce-mi făcea plăcere în cartea asta așa că habar n-am despre ce-aș mai putea scria în următoarea. Așa că mă simt oarecum pierdut acum…

 Și familia cum a resimțit această modificare brutală a vieții cotidiene? Și tu fiind plecat tot timpul?

Nu, a fost excelent pentru că soția lucra și ea ca ziarist, ziarist cultural, și acum un an a zis “poate că pot să scriu și eu o carte” (râdem amândoi)  Așa că banii pe care i-am câștigat ne-au făcut să reușim să aibă timp pentru ea, ceea ce a reparat lucrurile având în vedere că vreme de doi ani eu mi-am tot rescris romanul.

 Cum ai ajuns să scrii Strindberg’s Star?

Cred că am vrut să spun cât pot de multe lucruri în același timp: am vrut o poveste de suspans, dar care să nu aibă foarte mult crime în ea, fără violență excesivă, să pot conduce și expanda povestea fără amestecul violenței. Nu-mi place predictibilul și-am vrut s-o fac complet nepredictibilă. Încă de la bun început am avut în minte imaginea unui caleidoscop, știi? jucăria aia a copiilor pe care-o rotești și crează imagini diferite. Am mai vrut să încețoșez distincția dintre fapt și ficțiune și să scriu despre mai multe aspecte istorice care m-au interesat dintotdeauna: ezoterismul nordic, expedițiile arctice în balon… am vrut ca povestea să aibă în intrigă cercetarea unei anomalii geografice care să fie totodată și ceva însemnat în istoria expedițiilor în balon și să dezvolt o poveste care să-mi permită utilizarea tuturor acestora. E ca un puzzle reușit.

 De la explorările arctice din secolul XIX la ororile naziste, de la mitologia nordică la scufundările speologice moderne, cartea ta abordează un mare număr de straturi un la fel de mare număr de teme diferite. Cît timp ți-a luat documentarea pentru definitivarea proiectului?

Cam doi ani a durat documentarea, dar atunci când începi să cercetezi numai ceva anume de care ești interesat e OK, dar diferența e uriașă când nu ești sigur de ce ai nevoie. Și când mi-am dat seama că tot ce foloseam trebuie să fie cu acuratețe exact în stadiul final al cărții am apelat la experți. Cred că am apelat la peste 20 de experți în diverse domenii pentru ca totul să fie riguros exact în fiecare detaliu. Așa că am avut un istoric, un scafandru, un doctor pentru examinarea utilizării de medicamente și droguri și a interacțiunii dintre ele… o grămadă de oameni pentru diversele chestii de care aveam nevoie.

 Cum ai păstrat un ton comun având de-a face cu atâtea puncte narative divergente și convergente și salturi temporale între diversele scene? Cum ai reușit să păstrezi suspansul și să ții cititorul în priză cu un plot atât de complicat?

Eram obișnuit de la primul meu roman unde aveam de-a face cu șaisprezece planuri diferite. Știi, când mă așezam la masa de scris era ca și cum aș fi plecat la război. M-am gândit ca niciun capitol să nu fie prea lung. Decât unul singur am preferat să scriu 4-5-6 capitole separate. Pentru că am preferat să mișc simultan înainte toate poveștile paralele prin intermediul cliffhangerelor…

Care-i, în opinia ta, tema majoră a cărții?

Pentru mine tema principală e îmbătrânirea și decăderea… Deziluzia… Asta a fost viziunea mea pentru carte. Lumea de sub pământ a fost o temă excelentă pentru mine și pentru carte. Răutatea rasei umane…

 Don e un personaj patetic, deși ar trebui să fie grozav. Are toate atuurile – expert în mitologie și istoria nazistă, posedă o memorie fotografică – , dar poartă povara copilăriei și a poveștilor îngrozitoare ale bunicii. De ce-ai ales un astfel de personaj dual?

De fapt, când am început m-am gândit la ce m-a enervat cel mai tare la Codul lui Da Vinci. Și ce enervat cel mai tare a fost să citesc despre Robert Langdon pentru că este atât de frumos și de deștept și de ăla care se alege cu toate femeile și extrem de șmecher și întotdeauna are dreptate. Și mi-am zis că poate aș putea să creez un anti-Robert Langdon: un ciudat, un amărât, un drogoman, unul cu care mai degrabă m-aș identifica decât cu celălalt. Pentru că mai degrabă m-aș identifica cu Woody Allen decât cu Superman. Și multă lume preferă un anti-erou.

 Te-ai declarat a fi un fan al lui Tarantino. Îți poți imagina un film făcut de el după cartea ta?

Știu că e prea mult! Dar cred că m-aș distra la așa ceva… Nu, nimeni nu poate să scrie așa încât Tarantino să facă un film după el. Cred că Tarantino este unul dintre cei mai talentați scriitori ai lumii, așa că… Dar cred c-ar putea un film interesant. Am fost în discuții cu o companie din Suedia și-am descoperit c-ar costa cam 20 de milioane de euro să-l producem. Deci cam costisitor, așa că…

 Finalul cărții e unul deschis. Plănuiești o continuare?

Cred c-aș putea scrie o continuare pentru că a fost o idee incredibil de stupidă să pun în contact personajele mele principale – atât de non-ezoterice – și cred c-am ratat cam tot ce-am avut de gând cu mitologia nordică. Așa că trebuie să găsesc altceva, să inventez ceva nou.

Polul Nord, 1897: Nils Strindberg se prăbuşeşte cu balonul său cu hidrogen în timpul unei expediţii învăluite în mister.
Germania, 1942: În lagărele de concentrare au loc experimente îngrozitoare.
Suedia, zilele noastre: Un cadavru este descoperit într-o veche mină de cupru din inima Suediei. Nimeni nu are idee de când zace acolo. Alături, o cruce misterioasă. Ea nu-şi poate revela virtuţile decât îngemănată cu o stea, de care a fost despărţită cu un veac în urmă.
Începe o vânătoare pe viaţă şi pe moarte, care are un singur ţel: găsirea stelei lui Strindberg. Doar împreună, cele două pandante vor dezlega cel mai mare mister al omenirii.
O cursă în care vânătorii ajung să fie cei vânaţi.
O poveste ce depăşeşte graniţele genului, incluzând exploratori polari, o mişcare ocultă, istorie nazistă şi simboluri străvechi.