Lică

 Lică

Așa e povestea. Tanti Teofana locuia chiar lângă noi. Când se enerva, mama-i spunea ”vrăjitoarea aia”, însă avea grijă ca atunci când îi spunea așa, tanti Teofana să nu fie prin preajmă. Tata îi spunea simplu, Vecina, fie că era nervos, fie că nu, iar noi, adică eu și Lică, îi spuneam întotdeauna Tanti Teofana. Locuiam la parter, perete în perete, ceea ce însemna că Vecina ne vizita destul de des, cu atât mai mult cu cât alte apartamente nu mai erau pe palierul nostru. Venea ba pentru o cană de ulei, ba pentru o ceapă ori două ouă, ba să-i aducă maică-mii o ceașcă de cafea. Tanti Teofana nu lucra. Era la pensie sau așa ceva, deși nu era foarte bătrână. Tata zicea că a fost infirmieră la Spitalul Județean, dar că-i nebună, că a trecut pe la ”Coboleanu” – ce o mai fi și aia, și că a ieșit pe caz de boală, dar foarte clar nu știa nici el nimic. Oricum, tanti Teofana stătea toată ziua acasă și avea grijă să nu se rătăcească scrisorile pe care le primeau ai mei, știa cine a intrat și cine a ieșit din bloc, avea grijă să nu se spargă semințe la scară, iar dacă femeia de serviciu nu-și făcea bine treaba, tanti Teofana nu se dădea în lături de la a pune mâna pe mătură și a strânge tot ce era de strâns. Și mai era ceva ce făcea tanti Teofana. Ghicea în cafea. În fiecare zi la ea venea câte cineva să-și afle viitorul zugrăvit în zațul de pe fundul unei cești de porțelan. Aducea o sută de lei și un pachet de cafea Alvorada, dintr-acela auriu, luat de la vaporeni. Tanti Teofana băga suta în buzunarul capotului, punea niște cafea în râșniță – dzzzzzjjjjjjj, făcea râșnița -, apoi turna apă într-un ibric și începea să îndruge câte-n lună și în stele. Avea talent de povestitor tanti Teofana, însă ai mei râdeau când auzeau pe cineva intrând la ea.

– Alți tăntălăi, făcea tata.

Iar tăntălăii, unul după altul, veneau la tanti Teofana cu câte o sută de lei și un pachet de Alvorada. Noi ziceam că avea munți de pachete de cafea. Îi explicam lui Lică cum le punea ca pe niște lingouri în rafturile bufetului din bucătărie, în șifonier și chiar pe sub pat.

 

Într-o zi, tanti Teofana i-a adus mamei un pachet de cafea scuzându-se că n-a mai apucat rând la ouă ca să-și plătească datoria, iar nouă ne-a dat o punguță cu jeleuri în formă de ursuleți – ce-am mai râs când am spus că seamănă cu Lică, o pungă de arahide în glazură albă, foarte bune, și două tablete de ciocolată chinezească ”Royal Jelly”, dintr-aceea cu niște albine desenate pe ambalaj. Tanti Teofana i-a spus mamei că a vorbit cu cineva să ne aducă niște soluție pentru gândaci – cică pui doar câteva picături într-un litru de apă și se face așa, ca un lapte, apoi i-a povestit că a venit la ea o femeie frumușică al cărei soț e plecat pe vapor, dar care e încurcată cu unul mare de la partid. Femeia era speriată că se întoarce bărba-su, iar ăsta de la partid ar putea să-i facă rău fiindcă avea relații la Miliție și chiar mai sus. Nu prea auzeam noi bine din dormitor, însă, după cum zicea tanti Teofana, Frumușica rămăsese grea cu ăsta de la Partid și acum nu știa ce să facă și o întreba pe tanti Teofana dacă o poate ajuta cumva să scape, că poate printre asistentele ori doctorițele care vin la ea la ghicit, o fi vreuna dispusă să o ajute în problema aia, că nu vrea să o găsească bărba-su cu burta la gură, că ea mai bine moare decât să îndure așa o rușine și să ajungă într-un așa scandal. Ba, mai bine, și-ar dori să moară toți – și ea, și bărba-su care e plecat peste mări, și iubitul ei de la Partid. Ori, dacă nu, poate știe tanti Teofana o altă metodă. ”Da io nu mă bag în de-astea”, îi zicea Vecina maică-mii, însă nu știa cum să facă fiindcă femeia îi lăsase vreo 6.000 de lei și-i promisese că-i mai dă încă pe-atât sau oricât ar fi nevoie, numai să o salveze. Tanti Teofana o liniștise, i-a spus că totul o să fie bine, i-a zis să-și pună o dorință și i-a dat să bea dintr-o sticluță cu apă adusă de ea de la o fântână din nu știu ce mănăstire.

teddybear_by_ionut_banuta_lica_marian_coman2Apoi mama a dat peste noi, m-a certat că trăgeam cu urechea și ne-a gonit afară, la joacă. Așa că l-am luat pe Lică și am fugit în fața blocului. Lică. Lică Ursulică. Era, așa, un ursuleț din pluș cu care îmi plăcea să vorbesc și pe care-l aveam mereu la mine. O cusătură îi cedase cumva pe la burtă și-i ieșeau dinăuntru niște scame, dar în rest era ca nou și chiar dacă n-ar fi fost ca nou, mie tot îmi plăcea și ziceam că-i fratele meu sau, oriîncecaz – ăsta era un cuvânt pe care-l auzisem tot la tanti Teofana și care mă distra teribil, prietenul meu cel mai bun.

În fața blocului m-am jucat cu Ștergar, cu Fane Guineea și cu sora lui Patric, dar și cu o fată cu ochelari despre care Fane spunea că are o soră bolnavă și un frate mare și rău căruia i se zice Gogoașe.

Au trecut după aia niște zile, și lumea s-a întors cu fundul în sus. S-a umplut de miliție în tot blocul. Mai întâi a fost o salvare și am văzut cum de la Tanti Teofana, medicii au scos într-o pătură o femeie. Era mult sânge, femeia tremura, cineva țipa că de ce nu au adus o targă. Miliția a venit după aia, au fost și la noi acasă și au întrebat-o pe mama tot soiul de lucruri. În final, pe Tanti Teofana, care plângea, au urcat-o într-o dubă și dusă a fost. Dar mai întâi a apucat să vorbească cu mama și să-i lase o cheie ca să-i ude florile. Și gata. Tanti Teofana a urcat în dubă și s-a făcut liniște.

După o vreme i-am auzit pe ai mei vorbind despre asta, tata zicea că tanti Teofana a încercat să facă un chiuretaj – ce o mai fi și ăla, că Frumușica a murit și că e fierbere mare și la Partid fiindcă un șef de pe acolo s-a aruncat de la etaj și, zicea tata, sigur era iubitul Frumușicăi. Apoi, cică soțul ei nu poate ajunge la înmormântare fiindcă e furtună, și nava lui e blocată într-un port de pe o insulă de la capătul lumii. Ba unii zic chiar că nava s-ar fi scufundat. Apoi tata a spus că-i păcat de el și că marinarul a fost mare tăntălău de a avut încredere într-o femeiușcă de-asta, dar că, ce mai tura-vura, toți își merită soarta, inclusiv Vecina. Eu m-am gândit că, într-un fel, dorința Frumușicăi s-a împlinit. Oricum, a mai spus tata, pentru el e mai important acum să găsească pe cineva să dea cu soluție pentru carcalaci, fiindcă așa nu se mai poate. Și avea dreptate. Când se întrerupea lumina, zeci de gândaci de bucătărie își părăseau cotloanele și apăreau pe pereți, pe aragaz și chiar pe masă.

Mama se ducea în fiecare zi acasă la Tanti Teofana și-i uda florile, uneori își mai făcea acolo, în ibricul vecinei, și câte o cafea din care bea câtă vreme mai zăbovea ștergând praful. O dată m-a luat și pe mine cu ea și am văzut toate icoanele din sufragerie și m-am simțit ca într-o biserică, asta deși casa lu’ Tanti Teofana era exact ca a noastră, dar cumva invers, în oglindă cum ar veni. Dar baia, dormitorul, bucătăria,  toate urmau în aceeași ordine și mi se părea foarte amuzant să mă plimb cu Lică prin casa ei – de parcă eram în casa mea dintr-o lume paralelă. Asta cu lumile paralele o știam de la vărul meu de la Constanța care citea chestii SF într-un almanah. Aaaa… și văru`miu se uita și la video fiindcă era cu vreo 6 ani mai mare ca mine și avea voie să se ducă când ”se dădea video”. Apoi, când ne întâlneam, îmi povestea filme și chestii din almanah, ba uneori chiar îmi scria scrisori în care îmi povestea câte un film. În fine, îmi cam fugise gândul la el, apoi mama m-a strigat și am plecat. Florile erau udate, iar din apartamentul lu’ Tanti Teofana mirosea a cafea. Exact ca înainte să plece cu Miliția.

M-am luat cu altele în seara ce a urmat, am desenat, m-am jucat cu o minge de tenis, apoi am mâncat o tocăniță de pipote și inimi, tata s-a certat un pic cu mama, apoi s-au împăcat și m-am culcat. Și așa, dormind, nici nu știu cum, mi-am amintit. Doamne, ce m-am speriat. Am sărit din pat ca un arc.

– Lică!

Îl uitasem în casă la vecina când m-am închinat la icoanele din sufrageria ei. Fusese așa: într-o mână îl aveam pe Lică, iar în cealaltă țineam o felie de pâine cu gem de prune și, uite-așa, ca să-mi fac cruce, a trebuit să las ursulețul pe o servantă, lângă un bibelou care înfățișa un băiat care face pipi. Apoi m-am gândit la toate alea cu filmele, cu lumea paralelă și cu vărul meu, după care m-a strigat mama și… gata. Acum eu eram în pat, acasă, iar Lică, prietenul meu cel mai bun, zăcea lângă un băiat foarte alb care făcea pipi.

Am stat câteva ore, în întuneric, gândindu-mă ce să fac. Într-un final m-am rugat la Doamne Doamne să-mi dea putere, m-am ridicat, am deschis încet ușa dormitorului și am pășit ca o pisică în holul mic, apoi am traversat sufrageria în care dormeau ai mei. Tata dormea în chiloți, era dezvelit și sforăia ca un tractor. Am mers de-a bușilea pe lângă patul lor și am căutat cu doar două degete în buzunarul halatului pe care mama și-l lăsase pe spătarul unui scaun. Mi-am amintit mai apoi că nu acolo era ceea ce căutam, așa că mi-am continuat drumul în patru labe până în bucătărie, de am crezut că o să mor de inimă când am deschis ușa și am auzit cum scârțâie. Am luat cheile agățate în perete, apoi, ca un indian din ”Winnetou”, m-am strecurat până la ușa apartamentului pe care am deschis-o în cea mai mare liniște. Când am ajuns pe casa scării mi s-a părut că o aud pe mama țipând, însă nu era ea. Altcineva țipa pe undeva pe la etajul 1 ori chiar mai sus. Bătaie și scandal.

 

În apartamentul lu’ Tanti Teofana era o lumină albăstruie. Poate de la perdele ori de la una dintre icoane, poate de la vreo mașină ce aștepta cu farurile aprinse în fața blocului. Când m-am repezit după Lică, doi gândaci de bucătărie au fugit pe un perete, m-am speriat și, nu știu cum, l-am lovit pe băiatul din porțelan care s-a răsucit în aer și s-a făcut țăndări pe parchet.

Inima îmi bubuia și-mi părea că pinguinii de pe pijamaua mea râd de mine.

Am adunat bucățică cu bucățică toate cioburile de pe jos, inclusiv mâna cu puțulica de porțelan, apoi am stat cu resturile acelea în pumni, gândindu-mă ce să fac. Într-un final le-am pus cu grijă exact în locul în care fusese Pișăciosul pe vremea când era întreg, după care l-am luat pe Lică și am vrut să plec acasă, însă mi-am amintit deodată de ciocolata chinezească și de arahidele în glazură albă și m-am gândit că poate tanti Teofana o mai fi având pe undeva măcar o ciocolată și că, dacă aș luau-o eu, nu ar fi ca și când aș fura fiindcă lu’ Tanti Teofana oricum nu-i mai trebuie ciocolată și-i păcat să se strice așa o bunătate pe undeva. Cu atât mai mult cu cât ea oricum avea diabet. Prin urmare, am aprins lumina și am luat la rând toate sertarele și toate rafturile. Gândacii fugeau care-ncotro când dădeam de ei, dar nici nu mă sinchiseam. Aveam alte griji. Am găsit pachete de Kent, pungi de cafea, dar și pachete de Inka,role de mohair și săpunuri foarte parfumate. Apoi, când îmi pierdusem orice speranță, în noptiera din dormitor, am descoperit comoara. Un sertar întreg cu gumă de mestecat, cutii cu ciocolată, caramele și alte bunătăți. M-am trântit în pat și am mâncat câteva, explicându-i lui Lică niște chestii. Apoi am văzut sticluța. Sus, pe șifonier. Limpede. ”Apă din fântâna de la mănăstirea  Sfânta Cutărică-nu-știu-cum”, îi spusese Tanti Teofana mamei mele, așa că m-am gândit la o dorință, am adus un scaun de la bucătărie, m-am urcat încetișor pe el și am agățat sticluța. I-am scos dopul, apoi am spus cu voce tare ”Dă Doamne ca Lică să fie viu și să vorbească” și am luat o gură mare.

Nu avea gust bun și mi s-a părut un pic că mă arde la limbă, așa că am sărit și mi-am umplut gura cu ciocolată, dar tot nu a fost bine. Așa că am scuipat și mi-a ieșit așa, un fel de lapte din gură, amestecat cu bucăți de ciocolată. Apoi mi s-a părut că Lică vorbește.

– Hei! Ce faci aici? m-a întrebat Lică, însă n-am putut să-i răspund fiindcă ceva continua să mă ardă foarte tare pe gât.   

Apoi am ieșit împreună afară parcă și ne-am jucat cu sora lui Patric și cu Fane Guineea, cumva se făcuse zi și a venit Gogoașe, fratele fetei cu ochelari, și ne-a bătut, apoi l-a luat pe Lică și l-a aruncat în subsolul blocului. ”Nuuuu….”, a strigat Lică, iar eu n-am putut să strig nimic fiindcă mă ustura gâtul și aveam un fel de spumă de lapte în gură. Apoi, prin cusătura ruptă, în burta lui Lică au intrat niște gândaci care și-au depus acolo ouă, și după aia din ouă au ieșit niște ursuleți mici ca niște jeleuri care au infestat blocul, iar tata dădea cu o soluție să omoare ursuleții, ”uite”, spunea, ”am adus o soluție, pui doar o picătură într-un litru de apă și se face așa, ca laptele. Nu mai rezistă niciun ursuleț”. ”Nuuu…”, a strigat din nou Lică, iar eu am dat din mână și am răsturnat sertarul cu dulciuri și dintr-o pungă s-au vărsat zeci de arahide. Apoi am vrut să spun ceva, dar s-a făcut întuneric și doar un gândac în glazură albă a mai trecut de colo până colo.

Marian Coman

http://www.mariancoman.com

Născut pe 21 mai 1977, la Mangalia, Marian Coman trăiește acum la Brăila. Absolvent de Psihologie, Marian Coman a debutat editorial în 2005 cu volumul ”Nopți albe, zile negre” (Ed. Tritonic). A mai publicat volumele ”Testamentul de ciocolată” (Ed. Tritonic 2007, Amazon 2013), ”Teoria flegmei. Apel la mitocănie” (Ed. Tritonic 2009), ”Fingers and other fantastic stories” (Amazon 2011) și ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” (Editura HAC! BD 2015). Prezent în numeroase antologii de literatură fantastică și science-fiction, Coman este laureatul mai multor premii de gen. Din 2013, Marian Coman este unul dintre scenariștii revistelor profesioniste de benzi desenate ”Harap Alb Continuă” și ”TFB”.

5 Comments

  • Ca întodeauna Marian Coman impresionează cu simplitatea unei idei scrisă minunat. Felicitări.

  • Felicitari! Mi-a amintit cu “brutalitate” de anii copilariei si acest fapt spune mult… nu avem dreptul sa uitam trecutul, dar avem libertatea ( eu spun obligatia ) de a visa…si pun stavila lacrimilor!

  • Hmmm, mi-a placutsfarsitul, mai ales ultimul paragraf. O incheiere dulce pentru un text( nu il pot inca ridica la rangul de opera) seamana putin cu o compunere scolara, poate datorita banalitatii sale( in multe dintre cazuri)si a numelor date personajelor. Oricu, nu e nici singura si nici cea mai importanta dintre creatiile autorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!