Noua revenire mondială

 Noua revenire mondială

Suntem deja în al doilea an de pandemie și revenirea la normal se mută spre orizont ca o fata morgana în deșert. De fapt, normalitatea este continua adaptare la o societate nouă, complet schimbată. Izolarea robotizată de pe Aurora a devenit norma spre care tinde societatea umană. Se vorbește despre rarefierea populației, deși natalitatea a început să o ia devale până și în China, prin urmare nu mai este o conspirație, ci doar un fenomen determinat de dezvoltarea economică, lucru verificat în vestul european.

Asistăm neputincioși la încărcarea orbitală a mai multor versiuni de sisteme SkyNet, unele adoptând direct numele din seria de filme Terminator, altele cu nume optimiste gen StarLink. Dar tot supraveghere globală execută.

Am trecut de la probele cu stații spațiale în derivă, lăsate la mâna rușilor cu masivele lor rachete  și capsulele lor rostogolite la revenire, evoluând spre noile rachete cu revenire reactivă ale SpaceX. Zborul cosmic comercial e aproape. Competiția pentru cine ajunge primul pe Marte are acum doi concurenți.

Ce-ar mai fi de spus – derizoriile criptomonede de acum 10-12 ani au luat avânt, fiind pe prima pagină și în portofoliile multor averi notabile. Aurul a trecut pe planul doi ca investiție de refugiu, cu moneda FIAT devalorizare continuă. Finanțele mondiale sunt pe cale să se reașeze, iar universul distopic Dick-ian este din ce în ce mai aproape.

După un an și mai bine de căutări, revenim, experimentând o nouă dinamică a realității, nu în dorința de a epata, ci pentru a căuta noi modele de supraviețuire.

Revenire grabnică, tuturor!

Eugen Lenghel

http://lenghel.net

Eugen Stefan Lenghel (n. 10 ianuarie 1966) este specialist în informatică cu experiență de peste 30 de ani. Din 1986 a frecventat Cenaclul studențesc „Solaris”, intrând în viața literară doar puțin după începutul vieții profesionale. Una dintre prozele sale a fost selectată pentru publicare în Almanahul „Anticipația 1990”, urmată de publicarea în numărul 6 al colecției „Clubul SF”, în 1990, a altor două povestiri. După o perioada de consolidare profesională, a reluat activitatea literară în paginile unor reviste online și antologii, dintre care se pot menționa antologia de proză scurtă "Ferestrele Timpului", Tracus Arte, 2013 şi antologia de poem fantastic "Cerul de Jos", Editura Virtuală, 2013. Debutul în volum personal este concretizat prin selecția de proză scurtă "9 Istorii Reutilizate", Editura Tritonic, 2014. În același an, la Târgul de carte Gaudeamus, lansează volumul de proză scurtă "Numărătoare Inversă", la editura Tritonic. În 2015 an revine cu volumul "Fermierul virtual", la Editura Tracus Arte dublat de volumul prin care abordează noi tematici "Instabilitate cuantică", la Tritonic, ambele fiind lansate la Târgul de carte Gaudeamus 2015. Urmează lansarea în 2017 a volumului „Proximul cuantic”, publicat cu sprijinul Editurii Eikon, care cuprinde două proze premiate. Pe lângă volumele de mai sus, contribuie cu de proză scurtă, eseuri și articole diverse în Luceafărul de dimineață, Revista SRSFF, Revista Nautilus, Gazeta SF şi Fictiuni.ro. Experiența de coordonator în publicistica virtuală începând cu 2010, i-a permis ca în 2013 să înființeze revista de literatură și arte vizuale Fictiuni.ro, pe care o conduce în prezent. Tot în 2013 inițiat și continuă să organizeze Festivalul Science & Fiction de la Râșnov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!