Pre-Invazie

Îţi spun un secret. Ştiu că îl înţelegi, dar nu te gândi că vei obţine ceva din “vânzarea” lui. Trădarea ta e ultimul lucru de care mă tem. La final vă vom şterge memoria; toate ingineriile pe care credeţi că le stăpâniţi se vor preface-n scrum. Îţi place limbajul meu, nu-i aşa?! De când mă plimb p-aici prin virtual, am deprins câteva expresii “cool”. Până la plecare vreau să vorbesc ca voi. Iniţial, am avut nevoie de câteva reîncărcări energetice ca să traduc limbajul. Cu timpul am înţeles că multă vorbărie de-aia nici nu se referea la fapte reale. Erau unii care ciocăneau tastaturi de plastic transpiraţi, înverşunaţi, furioşi, încântaţi… Scriau, ştergeau, trimiteau fişierele mai departe. Mi-ați dat o idee. Am văzut semeni de-ai tăi consumând lacomi cuvintele alea înşiruite. Râdeau. Ori plângeau. Câteodată ieşea ditamai scandalul după o postare.

Recunosc, de cele mai multe ori, “tatăl” meu terran, războinicul, lupta din greu până când adversarii abandonau.Mărite Legar, să-mi fie cu iertare, dar ce-or să-mi mai lipsească luptele astea! Cum îmi voi privi eu tatăl coborât în minele noastre, trudind ca un dobitoc până când va cădea din picioare, aşteptând doar mesele pe care ne facem că le oferim, plus cele trei ore de somn. Nu pot da amănunte, dar am aplicat asta altor specii. A mers de minune: iluzia hranei. Proiectam nişte holograme cu animale de-ale lor sau plante cu care obişnuiau să se delecteze. Clipurile subliminale îi convingeau că au servit cea mai bună masă, aşa că se întorceau la lucru mulţumiţi şi aparent sătui. Evident, forţa de muncă se diminuează în timp, dar economiile sunt considerabile. Cei căzuţi sunt înlocuiţi cu semeni din sectoarele superioare. Voi rezistaţi destul de mult fără hrană.

*

Star-Warrior to Stardust

“Bună seara, am trimis o cerere de prietenie.”

Stardust, adică Sofica, citi înfrigurată mesajul abia primit pe Facebook. “Star-Warrior? ACEL Star-Warrior?! Dar unde e cererea? Ah, toanto, ai gonit pisica aia mai devreme… oi fi apăsat din greşeală… Ia să văd!” Cererea aştepta cuminte soluţionarea. Stăpâna pisicii şi a contului de FB strânse mai mult capotul decolorat în jurul trupului uscat. Îi transpiraseră palmele; avea frisoane. “Vai, Sofi, parc-ai avea 14 ani. Uită-te la ceas, nu trebuie să vadă că eşti disperată, lasă să treacă cel puţin un sfert de oră, să creadă că te gândeşti, etc…”

Star-Warrior, adică Horaţiu, studia albumul foto al unui artist pe care îl întâlnise la o lansare de carte prin toamnă. “Haide, femeie, în pana mea, că mor de foame. Ăsta vine cu natura lui moartă. Mai pozaţi câte o ţâţă, câte un cur. Ce, alea nu-s artistice? Madam “Prafdestelepeouălemele”, faci pe preţioasa? Să-ţi fie de bine, mă duc la masă.”

Stardust to Star-Warrior

“Bună seara, mulţumesc de invitaţie. Am acceptat-o. Mă bucur mult să mă număr printre prietenii dumneavoastră.”

Ar fi vrut să-i spună cât de mult îl admira ca scriitor, dar se temea să nu lase altceva de înţeles. Îi lăcrimau ochii în timp ce fixa monitorul în aşteptarea următorului mesaj. Minimaliză FB-ul înainte de a deschide documentul Word. Lucra la o nouă povestire. Era o continuare a celor de lunile trecute. Se părea că personajul ei prinsese: un extraterestru cu piele aurie, ochi mari albaştri, minte strălucită. Venea de pe o planetă Legar’Dhan plină de bogăţii. Călătorea în timp şi spaţiu. Un bipăit scurt se auzi în boxele monitorului. Mesaj pe FB.

*

Aştept semnalul conducătorilor. Atunci vom fi în minţile tuturor. Vă vom conduce spre nave. Vom aştepta pe platoul montan autobuzele, metrourile, trenurile din care veţi coborî cu zâmbetul pe buze. Primul batalion ce se va îmbarca va fi cel al bărbaţilor. Ei vor coborî în mine. Vor fi urmaţi de femei, bătrâni şi copii. Pentru prelucrarea zăcământului nu e nevoie de forţă. Omenirea se va îmbarca, încrezătoare, spre Legar’Dhan. Din mii de locaţii de pe glob se vor ridica navele noastre. Invidioşii din galaxie ne-au numit “prădători energetici”. Am evoluat perfecţionându-ne capacităţile mentale, economisind timp, armament… Energia nu poate fi anihilată. De aceea, de milenii întregi n-am avut victime.

Mai am timp să povestesc de “părinţii” mei terrani. Am avut oarecum nevoie de ei. A fost o etapă din procesul de cunoaştere. Că veni vorba de părinți, mi-a luat ceva timp să înţeleg povestea aia cu trupurile asudate agitându-se haotic, de cele mai multe ori pe întuneric. Unele acuplări nu se finalizau cu urmaşi; mă tot mir de ce multe terrane se consideră fericite de nereuşita actului. Cât despre “mama”… Acum, că vă ştiu mai bine, pot spune că şi-ar fi dorit, biata de ea, un singur act, chiar fără finalizare. I-am umblat destul prin minte. M-am insinuat în gândurile terne; i-am apărut ca personajul perfect, cu ale cărui poveşti ar putea cuceri lumea. Am făcut-o să scrie nişte legende atât de vechi încât le-a uitat şi Marele Legar. Iartă-mă, Mărite, dar n-aveau legătură cu tine!

Am terminat repede cu mama. Întâmplarea a făcut să-i pice cu tronc (ce-mi place expresia!) cel care avea să-mi devină tată. Cu el a fost mai complicat. Gândea mai repede decât maeştrii noştri, concepuse nişte metode de călătorie în Univers la care ei doar se gândiseră. A fost singurul pe care mi-am dorit să-l salvez, însă comandanţii mi-au amintit prima regulă a Invaziei: “Nimeni nu e cruţat. Toţi devin supuşii noştri loiali.” Atunci am făcut o copie de siguranţa a procesorului… pardon, creierului său. M-am folosit de el în continuare pentru a vă supune. A aruncat în eter nişte povestiri aproape reale despre lumea noastră, apoi s-a împăunat de parcă lui i-ar fi rodit imaginaţia. Mi-a plăcut poziţia de personaj principal pe care mi-au dat-o. Mă trimiteau în diverse misiuni militare (mai mult tata) sau mă puneau să salvez lumi pe cale de dispariţie (mai mult mama).

*

Star-Warrior to Stardust

“Eu zic să lăsăm formulele de politeţe, să ne tutuim! Am citit proza ta de luna trecută. Voiam să te întreb ceva.”

“Star-Warrior a citit proza mea? A mea?! Doamne… Dacă nu i-a plăcut? Dacă şterge cu mine pe jos cum a făcut cu alţii?”

Stardust to Star-Warrior

“Asta mă onorează. Sper că ţi-a plăcut.”

“Mi-a plăcut olaie. Era o zeamă lungă fără cap, fără coadă, dintr-o minte de femeie stătută. Doar-doar v-o răpi vreun un alien, să vă sature.”

Star-Warrior to Stardust

“Da, nu pot să zic c-a fost rea. Problema mea e alta. Peste câteva zile îmi apare o povestire la revista de ştiinţă. Acţiunea se desfăşoară pe o planeta numită Legar’Dhan. Am trimis-o la ei înainte să apară proza ta. Cred că le dau un mesaj s-o scoată.”

“Dacă Star-Warrior mă acuză de plagiat… e clar, nu mă mai publică nimeni, niciodată.” Ştergea ochii apoi nasul, pe rând, cu mânecile. Nu era plagiat, proza ei apăruse prima, era atât de frumoasă… Avea să lupte. În definitiv, cine era Warrior? Tot un om. Îşi luă inima în dinţi şi tastă cu rapiditate:

“Îmi pare rău.”

“Da, sunt convins că ţi se rupe-n paişpe. Da’ cum dracu’ ţi-a trecut ţie numele ăla prin minte, asta vreau să ştiu.”

Star-Warrior to Stardust

“ Pot ruga redacţia să retransmit textul, înlocuiesc denumirea planetei. Vreau să ştiu cum ai ajuns la numele ăla. L-ai citit undeva?”

Stardust to Star-Warrior

“Nu, mi-a venit brusc în minte acum vreo trei luni. Aveam mai demult un personaj, o temă… toate s-au legat.”

Star-Warrior to Stardust

“Acum trei luni, zici? Mai precis? Scuză-mă că sunt insistent, dar chiar contează.”

“Haide, păpuşă, gândeşte-te puţin, că nu doare!”

Îşi amintea. Era sâmbătă, prima zi de primăvară adevărată. Nu era mai nimeni pe FB, iar cei care intrau postau câte o poză de prin parcuri sau grădini şi ieşeau. Se săturase să le dea like, ei nu-i apreciau povestirile. Pe mail avea doar o notificare de la o companie de asigurări. Propunea un plan de economisire pentru pensii alternative. Citise, făcuse calcule, analizase. Suna bine. Clienţii noi puteau participa la o tombolă. Marele premiu: o excursie de vis. Se aşezase conştiincioasă în faţa computerului. Până seara, terminase povestirea.

Stardust to Star-Warrior

“Sâmbătă, 18 martie. Am citit un mail de la o companie de asigurări. Era acolo un peisaj de pe o insulă exotică. Mi s-a părut că seamănă cu planeta la care mă gândisem mai demult şi m-am pus pe scris.”

“Hai să mi-o trag! Păi vineri, pe 17 martie, a plecat nebuna la mă-sa. Supărat nevoie mare, am terminat sticla aia de Jack. Sâmbătă m-am trezit mahmur când m-a sunat bou’ ăla de Vlad de n-am mai putut să adorm. De ciudă, am terminat povestirea pentru revista de ştiinţă. Aia cu asigurările, cu insula, îmi sună cunoscut.”

Horaţiu deschise căsuţa de e-mail. Găsi mailul companiei de asigurări din 18 martie cu planul de economisire însoţit de fotografia pentru tombolă.

Sofica începu să caute prin pozele noului prieten. Nu le văzuse până atunci. Premierea la un concurs de literatură. La un altul, de inventică. Cam serios pentru gustul ei. Ochii de un albastru metalic pe faţa colţuroasă o intimidau. Prefera bărbaţii drăguţi, care să emane sensibilitate. Nu că ar fi avut parte de aşa ceva. Era virgină la 38 de ani. Declinase toate invitaţiile la cafea pe vremea când primea. Începuse să scrie; asta îi ocupa timpul într-un mod plăcut. Se trezea zâmbind sau roşind alături de personajele sale. Adormea gândindu-se la bărbaţii frumoşi din propriile povestiri.

Star-Warrior to Stardust

“Ok, mulţumesc! Mă bucur de cunoştinţă, mai vorbim! O seară bună!”

Stardust to Star-Warrior

“La fel şi ţie!”

“Gata? Asta a fost tot? Dacă nu mă mai caută?”

*

Modul în care mă descriau m-a cam enervat. Îmi venea să urlu în minţile lor, să le spun: “Fraţilor, nu toţi ocupanţii universului au carne pe oase, nu toţi comunică prin semnale acustice. Noi, de exemplu, ne tragem din Marele Legar, poporul nostru poate fi atât de numeros pe cât îşi doreşte. Fiecare gram din zăcământul nostru generează sute de confraţi. Identici. Fără formă. Energie pură. Mai ştii e-mailul ăla de la compania de asigurări? Habar n-ai, dar l-aţi citit, fiecare, câte o jumătate de oră. Timpul necesar pentru mine să transmit maeştrilor informaţii de bază despre rasa voastră. “

M-ați ajutat să fac cunoscut numele planetei noastre unui popor întreg. Fraţii mei au convins alte naţii. În câteva ore veţi porni în marea călătorie. În mintea voastră, va fi doar o excursie sau un drum spre slujbă.

Hai că m-am molipsit şi am vorbit cam mult. Încep să înţeleg sentimentul terran de tristeţe; chiar mi-a plăcut să petrecem împreună timpul pre-Invaziei.

*

Star-Warrior to contact@revista

“Rog înlocuire text transmis anterior cu cel ataşat. Mulţumesc.”

contact@revista to Star-Warrior

“Stimate domn, ne pare rău să vă anunţăm, dar formatul revistei a fost definitivat, iar noul soft nu ne permite înlocuirea sau retragerea vreunui text. Nu aveţi de ce să vă faceţi griji, proza dvs e excelentă, aveţi mari şanse la premiu.”

“Şi voi aveţi la fel de mari şanse să mă pupaţi în cur.”

Star-Warrior to contact@revista

“Dacă mă privaţi de drepturile asupra propriului text, vă dau în judecată!”

contact@revista to Star-Warrior

“Stimate domn, veţi primi un e-mail de la departamentul Juridic, unde noi am înaintat corespondenţa cu dvs.”

“Mi se rupe de departamentu’ vostru! Cum să am eu aceeaşi planetă cu frustrata aia?! Cum mama dracului s-a putut întâmpla una ca asta?!”

*

Arătătorul mâinii drepte tremura pe butonul mouse-ului. ”Răspunde” sau nu? Scrisese mesajul gândindu-se la fiecare cuvânt din el. Dar să înceapă ea o discuţie cu marele Star-Warrior?! Pe o temă atât de sensibilă?! Pisica sări pe tastatură, iar mesajul plecă de sub ochii ingroziţi ai Soficăi. Sudori reci îi curgeau în valuri pe spate; capotul “norocos” pe care-l purta la scris se umpluse de norişori umezi. Şuviţe năclăite de păr i se lipiseră de pielea capului.

Stardust to Star-Warrior

“Bună dimineaţa! Am citit noul număr din revista de ştiinţă. Povestea e extraordinară! Felicitări! Te-ai decis să păstrezi numele planetei?”

Star-Warrior to Stardust

“Se pare că da. Sunt în scandal cu revista, n-au vrut s-o înlocuiască.”

Stardust to Star-Warrior

“Nu, las-o acolo! Deja ai un număr record de vizionări!”

“Ţi-aş lăsa-o ţie o dată, dar nu stric bunătate de dotare pe curu’ tău stafidit.” Star-Warrior se deconectă de la chat şi intră pe site-ul revistei. Trase două înghiţituri din sticla de Jack. Râgâi puternic lăsându-se pe spătarul scaunului. De la ultima accesare mai intraseră 200 de persoane. Avea dreptate frustrata. Deschise povestirea Soficăi. Acelaşi număr de accesări. Record, zisese ea. “Hai să mi-o trag singur! Au intrat gospodinele la clubu’ de lectură!”

*

Sofica se trezise binedispusă. Visase că îi apăruse prima carte; invitatul de onoare la lansare fusese chiar Star-Warrior. Urmaseră, apoi, nişte scene pe care le trăiseră doar personajele sale. Fluturii din stomac continuau să se agite. Trase peste cap rochia “de servici”; îşi trecu degetele prin păr. Zâmbea, aproape alergând spre staţia de autobuz. Acesta veni imediat, şoferul era un tinerel cu ochi albaştri. Semăna cu personajul ultimei povestiri. “Vai, Sofi, doar nu te îndrăgosteşti…” Partea superioară a pulpelor i se încălzi; le apropie rapid, de parcă cei din jur i-ar fi citit gândurile. Poate nu toţi, dar şoferul îi zâmbi în oglinda retrovizoare, după care îi făcu cu ochiul. “Doamne, ce ruşine, Sofi, ai grijă!”

Se mustra singură, în timp ce făcea loc unui grup de elevi cu ghiozdane în spate. Erau mai mulţi navetişti decât în restul zilelor. Urcau nepăsători; îşi cedau locurile cu amabilitate. Uşile s-au închis anevoie, forţându-i pe cei de pe trepte să-i împingă pe norocoşii de pe platformă.

Zâmbeau în gol, fără să dea atenţie modificării de traseu. Autobuzul părăsise centura oraşului pentru autostrada dinspre munte.

*

Era ziua cea mare. Departamentul Juridic al revistei îl chemase la discuţii. Era pregătit să le-o tragă, citise printre rânduri poziţia lor defensivă. Horaţiu căută un tricou în şifonier. Îmbrăcă unul mai curăţel salvat din coşul de rufe, netezindu-l cu palmele. Ieşi apoi fluierând din casă. Rânjea optimist spre staţia de metrou.

Îl surprinse mesajul din difuzoare: “Stimaţi călători, din cauza unei defecţiuni tehnice, cartelele nu pot fi folosite. Accesul către garnituri este liber. Vă dorim călătorie plăcută!” “Dacă-i moca, e plăcută, normal!”

Nu mai mersese cu metroul de când demisionase. Nu-şi amintea să fi văzut atât de mulţi călători la ora aceea. Poate gratuitatea îi atrăsese în număr atât de mare. Se lipi de o bară verticală şi începu să fredoneze. Cotul unui bătrân îl împunse în coaste, dar nu se întoarse. În alte zile ar fi ripostat; îşi schimbă poziţia, reluând cântecelul de unde îl lăsase.

*

Mi-a făcut plăcere să te cunosc! Voi vizita planeta albastră din când în când. Dacă o altă specie la fel de inventivă se va dezvolta aici, voi fi primul care va încerca o nouă răpire. Dintre toate rasele, aceasta a fost cea mai amuzantă.

*

Trupuri asudate se apleacă, se ridică, ritmic. Unelte strălucesc în mâini încordate. Benzi transportoare preiau fragmente de minereu fierbinte. Un singur lucrător gândeşte. Va merge la discuţii cu şefii unei edituri importante. Şi e fericit. Doar coşmarul cu mina îl oboseşte fizic. Oricât ar încerca, nu se poate trezi.