Psihologia găurilor (I) – Ioana Vişan

Acest text a venit la redacţia Ficţiuni în primăvară, atunci când am anunţat că pregătim o antologie de texte Cyber Noir. Ioana Vişan, tânăra scriitoare despre care ne este tuturor greu să vorbim la trecut, ne-a trimis proza ei, întrebându-ne mai mult în glumă dacă ne place… Aştepta nerăbdătoare să apară antologia. N-a fost să fie. Nu încă. Ne-am gândit însă că ar fi un gest egoist să păstrăm textul doar pentru noi. Drept care îl publicăm în foileton, în două numere succesive ale revistei noastre online. Mulţumim, Ioana! Am fi preferat să fii printre noi şi să te tachinăm că mai trebuie să schimbi câte ceva. Dar n-a fost să fie…

Nicu Gecse

Când se trezi odată cu zorile, Amanda dormea cu un braţ aruncat peste ochi şi părul lung, roşcat, răsfirat pe pernă. Se întinse, căscă şi, după ce îşi făcu îndelung toaleta, dădu o raită pe balcon. Era prea devreme, soarele abia se ridica de după blocurile de pe 5th Avenue. Nicio pasăre nu-şi făcuse încă apariţia pe balustradele şi acoperişurile spălate de ploaie peste noapte.

În bucătărie, se opri să ronţăie în linişte câţiva biscuiţi, până nu se trezea cel mic şi scula toată casa cu ţipetele lui, apoi merse agale spre birou şi se instală în faţa consolei. Atinse senzorul cu nasul umed, iar casca se activă, strângându-i-se în jurul capului. Când aveau să scoată un model nou, cu găuri mai largi pentru urechi şi o flexibilitate mai mare a cablului?

Pe ecran apăru mesajul obişnuit de întâmpinare: Hello, Kitty78!

Concurenţa era deja la aparate, aşa că se conectă la canalul comun. Patru ferestre se deschiseră pe ecran. În colţul din stânga sus, un hamster portocaliu se legăna leneş într-o roată, mandibula mişcându-i-se întruna. În dreapta, un dog german cenuşiu studia un teanc de ziare, aşezat pe o canapea din piele. Un porumbel negru şi unul pestriţ se foiau plini de importanţă în partea de jos. Toţi purtau căşti asemănătoare cu a ei.

Afişând o poză relaxată, Kitty lăsă casca să-i filtreze gândurile şi să le transmită mai departe. O interpretare fidelă fu transcrisă pe ecran, în timp ce restul participanţilor la conversaţie primiră şi versiunea audio.

Kitty78: Bună dimineaţa, lume!

Hamsterul se opri din mestecat şi înghiţi în sec, însă câinele o salută primul, aruncând o privire scurtă spre ecran pe deasupra ochelarilor.

Dane02: Ia te uită cine-i aici…

Porumbeii îşi agitară amândoi aripile, iar cel pestriţ îşi coborî capul.

Liberado: Oooh, lume nouă… cum de te amesteci printre muritori de rând ca noi după triumful de aseară?

Bună întrebare. Dar momentul de glorie trecuse, iar ea trebuia să ţină legătura cu colegii, dacă nu neapărat prietenii ei. Altfel, cine ştie cine avea să primească următorul premiu.

Kitty78: ‘neaţa şi ţie, răule!

Ratty63: Cum te simţi? Se mai învârt pereţii?

Simpla menţionare a pereţilor îi readuse un val de greaţă, care însă trecu repede. Medicamentele luate înainte de culcare îşi făcuseră efectul.

Kitty78: Nu, mi-a trecut. N-ar fi trebuit să mă lăsaţi să beau atât.

Freedom4u: Da’ ce, putea să ajungă cineva la tine? Nici cu poliţia nu puteai să-ţi faci loc.

Liberado: Celebritatea, frate… Nu-ţi vine s-o smotoceşti puţin şi să-i smulgi mustăţile?

Freedom4u: Vezi că te aude Dane… Dacă te arestează pentru intenţii criminale, eu nu vin să-ţi aduc seminţe la închisoare.

Liberado: Ce frate mai eşti şi tu!

Ratty apăsă un buton de lângă roată şi prinse din zbor rondela de morcov care se rostogoli spre el.

Ratty63: Putem vedea o poză cu trofeul? Ne-au dat locuri departe de scenă şi mi-am uitat şi ochelarii acasă.

Kitty trase cu coada ochiului la raftul încărcat cu trofee din bibliotecă. Încă unul trebuia să li se alăture de îndată ce era inscripţionat.

Kitty78: Aştept să-mi trimită agenţia de presă câteva. O să pun una pe blog în curând, alături de comentariile Amandei… după ce le scriu.

Liberado: Ha!

Freedom4u: Om fi din specii diferite, dar Amanda arăta trăsnet aseară. Mişto tipa! Şi nici nu e atât de încuiată ca alţii din câte am auzit… dovadă chestiile pe care le scrie Kitty.

Liberado: Câte interviuri ai dat până acum? Am făcut pariu cu FreeD că treci de 20.

Ah, interviurile… de aia o durea capul. Imposibil să se concentreze ca să dea nişte răspunsuri coerente, când toţi îi băgau reportofoanele sub nas şi o orbeau flash-urile.

Kitty78: Nu ştiu, le-am pierdut numărul. Pe următoarele le-am amânat până după-amiază. E teribil de plictisitor să răspunzi la aceleaşi întrebări la nesfârşit.

Ratty63: Săraca Kitty… e suprasolicitată.

Kitty78: Da, şi sunt mândră de asta… măcar eu muncesc… nu ca voi, leneşilor!

Ratty63: Leneş? Am alergat deja 10 km şi abia a răsărit soarele.

Liberado: Ai alergat… în roată!

Freedom4u: Nu toată lumea are ca noi drept limită doar cerul.

Liberado: Scuze, Ratty…

Ratty63: Da, da… Pariez că alerg mai repede ca ea.

Kitty îşi îngustă ochii la mutriţa triunghiulară a hamsterului. Nu i-ar fi stricat încă 10 km. Mai avea puţin şi se făcea cât o minge.

Kitty78: Vrei să trec pe la tine? Să zicem… pe la 4?

Liberado: Nu-l mai necăji, Kitty. Ultima dată era să facă un atac de cord.

Kitty78: El a început. Oricum, nu pot să vin… Amanda are nevoie de maşină, iar eu am oroare de transportul în comun. Se uită la noi de parcă am fi nişte ciudăţenii.

Ratty63: De-aia nu ies din casă. N-avem toţi aripi ca Liber şi FreeD sau legitimaţii de poliţişti ca Dane.

Dar unde era Dane? Dispăruse de pe canapea.

Freedom4u: Dane? Mai eşti cu noi?

Dane02: Sunt aici… Citeam presa.

O secundă mai târziu, Dane apăru cu o revistă în dinţi de sub măsuţa de cafea. Noroc că n-avea nevoie să-şi folosească gura ca să comunice cu ei.

Liberado: Ceva interesant?

Dane02: Încă se mai discută despre crima de săptămâna trecută.

Kitty ciuli urechile.

Ratty63: Nu mai spune că mă ia cu tremurat doar când mă gândesc. Îl cunoşteam pe Coadă-Lungă, era un tip de treabă.

Kitty mârâi, uşurată că sunetele subvocale nu se traduceau.

Kitty78: Era un ipocrit înfumurat.

Liberado: Ţie nu-ţi plăcea de el pentru că ţi-a suflat premiul anul trecut.

Freedom4u: După ce-a câştigat doi ani la rând… şi eu m-aş fi ofticat.

Kitty78: A trişat! A falsificat voturile.

Statueta aia aurită ar fi trebuit să fie a ei. Dar dacă n-avea dovezi…

Liber dădu dintr-o aripă, iar ceilalţi o ignorară în totalitate.

Ratty63: S-au aflat ceva noutăţi referitoare la criminal, Dane?

Liberado: Da, dă-ne ceva informaţii din interior!

Dane02: Nimic nou deocamdată, încă mai investigăm câteva piste. E încâlcită treaba. Sistemul de pază n-a înregistrat nicio intrare neautorizată.

Freedom4u: Atunci cine l-a omorât?

Dane02: Asta încercăm să aflăm.

Ratty63: Auzi tu, să-l găsească spânzurat de lampă…

Liberado: Cum naiba a reuşit?

Freedom4u: Ar trebui să intre în cartea recordurilor pentru asta.

Liberado: Nah, l-au uitat deja. Pe noi ne uită mult mai repede, nu ne ţin minte ca pe oameni.

Freedom4u: Dă-i în judecată.

Ratty63: Dacă ar scrie Kitty un editorial despre el, poate că lumea nu şi-ar pierde interesul. Doar ştiţi că pe ea o ascultă… mai ales acum, când gloria e proaspătă.

Dane02: Ar fi o idee… Kitty?

Interesată de direcţia pe care o luase discuţia, Kitty nu fusese atentă la ce se întâmpla în jur. Deveni conştientă de prezenţa străină din încăpere abia când o mână plinuţă o înşfăcă de blană, apoi o mângâie neîndemânatecă pe spate.

Of, se trezise teroristul. De ce nu putea să doarmă până la prânz ca maică-sa? Lui ar fi trebuit să-i facă felul şi nu lui Coadă-Lungă. Dar Amanda n-avea să trăiască o veşnicie şi cineva trebuia să-i asigure un adăpost, mâncare şi să o scarpine sub bărbie, când avea ea chef.

Kitty78: Hmm?… sfffrrr…

Kitty78: Sfffrrr… sffrrr… sffrrr…

Liberado: Dă-o-ncolo de treabă, Kitty! Dă sonorul mai încet că ne asurzeşti pe toţi.

Kitty78: Nu pot… sfrrrrr… mă mângâie ăla mic… sfrrrrr… şi îmi zguduie implantul… sfrrr….

Kitty78: Sfrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr…

Liberado: Oh, frate…

— Nu, nu, nu, intră bona în goană în birou. Nu-i atinge casca! Uite ce pisică frumoasă… şi cuminte. Ce zici de o gustare? Hai să luăm o gustare şi după-aia o mai mângâiem.

Femeia luă copilul în braţe, iar o vreme vocile lor se mai auziră pe coridor.

Kitty78: Sfrrr… sfr… sf… Gata, l-a luat bona. Aţi scăpat.

Freedom4u: Slavă Domnului! Supărători mai sunt puii ăştia de om.

Liberado: Deci o s-o faci?

Kitty78: Ce?

FreeD îşi apropie capul de al lui Liber ca şi cum ar fi vrut să-i şoptească ceva, dar gândurile lui se auziră tare şi clar.

Freedom4u: Uită atât de repede, ăsta-i semn de bătrâneţe.

Ratty63: Să scrii despre Coadă-Lungă.

Liberado: Făcea parte din acelaşi sindicat ca noi. Trebuie să-i apere cineva drepturile. Ce-ar fi dacă toţi bloggerii ar fi omorâţi, când i-ar tăia capul şi fără repercusiuni? Ce s-ar face oamenii fără noi? Cine s-ar mai ocupa de reprezentarea lor online? Sunt atât de ocupaţi…

Freedom4u: E o cauză pentru care merită să lupţi. Poate mai iei un premiu.

Kitty78: Bine, bine, m-aţi convins. O să scriu… în weekend. Până atunci am agenda plină.

Liberado: Şi mai multe interviuri?

Kitty78: Printre altele… dar şi muncă.

Era timpul să schimbe subiectul.

Kitty78: Despre ce scrieţi azi, băieţi?

Freedom4u: Vrei să ne furi ideile?

Ratty63: Cum altfel să ia din nou premiul ăla?

Kitty78: Invidioşilor… Dacă vreţi să ştiţi, am deja un subiect. Amanda are programată o vizită la o expoziţie post-apocaliptică şi o să-mi trimită imagini, aşa că scriu despre utilizarea deşeurilor toxice. O să-i placă.

Dane02: Eu scriu despre revoltele din Africa de Sud şi metode de control al maselor. Situaţia devine tot mai tensionată acolo…

Liberado: Mă ocup de sistemul juridic şi tratamentul prizonierilor din Guana.

Freedom4u: Încă n-am terminat articolul despre transportul aerian la altitudine mare. Mă bate gândul să-l transform într-un foileton.

Se auzi un fâlfâit de aripi, iar Liber îşi luă zborul, lăsând doar casca abandonată să se legene în urma lui.

Ratty63: Ce bine de voi… Eu am de ales între criza cerealelor din Asia de Est şi psihologia găurilor şi a buzunarelor din ultimele tendinţe ale modei. Iar în timpul ăsta, Teddy face scufundări în Bahamas şi nici capul nu-l doare. Amintiţi-mi, de ce nu-i putem omorî?

Kitty78: Vrei să rămânem fără hrană, adăpost şi mângâieri pe gratis? Nu prea cred.

Dane02: Profitoareo…

Dacă oricine altcineva i-ar fi adresat cuvinte asemănătoare, s-ar fi simţit insultată. Dane însă, chiar dacă era câine, o spusese fără răutate.

Un stol de porumbei dădu ocol prin faţa ferestrei şi se opri pe acoperişul de alături.

Kitty78: Da, bine, cum zici tu… şi dacă tot vorbeam de mâncare… hmm…

Ratty63: ???

Kitty78: Mă întorc imediat, băieţi… tocmai am văzut o pasăre pe clădirea de vis-à-vis…

Ratty63: Ar fi bine să nu fie, Liber…

Freedom4u: Liber?

Freedom4u: Liber?

Freedom4u: Liber!!!

Kitty îşi sustrase capul din cască şi dădu fuga pe balcon.

* * *

Fu nevoie să o împungă cu nasul pe Amanda şi de miorlăituri în toată regula, ca să o trezească din somnul de după-amiază. Abia aţipise, după ce şi ea şi dădaca se chinuiseră două ore să-l adoarmă pe Sammy, fără prea mare succes. Dădaca dispăruse între timp, dar cel puţin monstrul, în sfârşit, dormea.

Kitty mieună din nou şi îşi frecă insistentă capul de braţul Amandei.

— Ce e, scumpo? întrebă Amanda în şoaptă. Mai încet, că-l trezeşti pe Sammy.

Tăcu, însă trase în continuare de ea. Nu era vina lui Kitty că nu-i luase o cască fără fir, care le-ar fi permis să comunice oriunde în apartament. De când cu bebeluşul, Sammy îi acapara tot timpul şi nici măcar dădacele care lucrau în trei schimburi nu reuşeau să facă faţă temperamentului plin de energie al micuţului.

— Vin, vin, mormăi Amanda, căutându-şi pantofii pe sub pat.

Se împletici pe coridor după ea, deoarece Kitty o luase la fugă spre birou. N-ar fi deranjat-o pentru un fleac, dar timpul trecea şi nu voia să rămână în urmă cu lucrul. Aproape terminase de scris editorialul, când întregul sistem informaţional se blocase.

Slalomul Amandei printre jucăriile abandonate pe podea ar fi fost amuzant, dacă n-ar fi încetinit-o îngrozitor de mult, iar Kitty n-avea răbdare. Miorlăi din nou de pe scaunul înalt din faţa biroului şi atinse senzorul cu nasul. Un mesaj de conectare eşuată era afişat pe ecran.

— Ce se întâmplă aici…?

Amanda se apropie de terminal şi introduse codul personal. Sistemul refuză să-l accepte. Asta nu se mai întâmplase. Încercă din nou. Aceeaşi lipsă de răspuns. Se băgă sub birou să verifice cablurile, dar toate erau la locul lor şi nu păru să observe pana pestriţă ajunsă prin cine ştie ce întâmplare sub calorifer.

— Cred că s-a stricat consola. Sun la…

Bâzâitul interfonului o întrerupse în mijlocul propoziţiei, iar Amanda porni în grabă spre uşa de la intrare. Sammy avea un somn foarte uşor şi abia adormise. Strecurându-se printre picioarele ei, Kitty i-o luă înainte curioasă să vadă cine era. Nu aşteptau pe nimeni la ora asta.

Amanda întârzie cât să-şi strângă halatul mai tare în jurul corpului, apoi deschise uşa fără să verifice mai întâi cine sunase. Dacă trecuse de sistemul de pază de la intrarea în clădire, nu putea reprezenta o ameninţare.

— Da? se holbă ea la străinul din prag.

Bărbatul purta un costum închis la culoare şi ţinea în mână un terminal cu sigla poliţiei. Un dog german cenuşiu, cu o cască pe cap, aştepta politicos la un pas în spatele acestuia.

Kitty mârâi instinctiv şi se lipi de gleznele Amandei.

— Doamna Fey, sunt agentul Colin Glase de la poliţia metropolitană. Am să vă rog să mă însoţiţi până la sediu, ca să răspundeţi la nişte întrebări.

— Bine, dar…, se uită Amanda înapoi peste umăr. Nu pot să las copilul singur…

— Întreaga clădire se află sub supraveghere strictă. Nu există niciun pericol pentru locatari.

Colin îndreptă terminalul spre Kitty şi, aparent satisfăcut de ceea ce văzu pe ecran, dădu din cap:

— Luaţi şi pisica.

Kitty îl scuipă.

* * *

Luminile puternice reflectate de pereţii albi îi zgâriau lui Kitty retina. Le duseseră într-o cameră de interogatoriu obişnuită, fără ferestre, doar cu o oglindă lată de-a lungul unuia dintre pereţi. Aerul condiţionat era dat la maxim, iar ei îi era frig. Se uită la Amanda, tânjind să se ghemuiască în poala ei, dar le aşezaseră strategic pe laturi diferite ale mesei, astfel încât să nu poată primi niciun fel de mângâiere de la stăpâna sa fără să-şi abandoneze locul, iar asta ar fi fost un gest total neprofesional. Aşa că stătu pe scaunul rece, dar refuză să-şi lase gândurile filtrate de sistem până când nu afla despre ce era vorba. N-aveau decât să aştepte. Oricum, Colin era ocupat să vorbească cu Amanda şi, se pare, să se scuze pentru deranj.

Pufni, iar reacţia lui Dane din încăperea alăturată apăru imediat pe ecran.

Dane02: ??

Kitty mustăci, dar nu se învrednici să-i răspundă. Încă mai era supărată că le luaseră pe sus fără să o informeze în prealabil. Doar Dane ştiuse. Nu conta că sistemul de acasă nu funcţiona. Ar fi trebuit să găsească o cale să o prevină. Se presupunea că erau prieteni, ce naiba!

— Ţin să vă asigur de la început că nu sunteţi pusă sub acuzare şi nici măcar suspiciune, spuse Colin, aplecându-se uşor deasupra mesei în direcţia Amandei.

Kitty ciuli urechile. Vocea îi era familiară. Îl văzuse de mai multe ori dimineaţa, în timpul conferinţelor de lucru, bându-şi cafeaua, vorbind agitat la telefon sau scărpinându-l pe Dane pe spate, dar nu-i acordase niciodată prea multă atenţie. Colin şi Amanda se învârteau în cercuri sociale diferite, cu puţine şanse să se întâlnească vreodată. Uite că tocmai se întâmplase.

Afişând un calm exemplar, îşi linse o labă, ţintuindu-l din priviri pe Colin pe sub pleoapele coborâte. Colin n-avea ochi decât pentru Amanda.

— V-am adus la secţie pentru că nu eram siguri că puteam vorbi fără să fim ascultaţi la dumneavoastră acasă.

 — Credeţi că ne spionează cineva? îşi arcui Amanda sprâncenele perfect pensate. Dar de ce…, trase cu coada ochiului spre Kitty. Sistemul de comunicaţii nu mergea, când aţi sosit.

— Noi l-am oprit, spuse Colin. Specialiştii noştri or să-l verifice, atât sistemul, cât şi apartamentul, înainte de a-l reporni. Doar ca o precauţie, desigur.

— Bine, dar… de ce?

— Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu evenimentele recente, dar o serie de incidente, posibile crime, a avut loc în ultimele zile.

— Crime? îşi duse Amanda o mână la piept.

Kitty îşi dădu ochii peste cap.

Dane02: Te-am văzut.

Avusese grijă să transmită mesajul doar ca text, fără interpretare audio. Oamenii, obişnuiţi să comunice prin voce, acordau rar atenţie ecranului.

Kitty îşi spălă tacticoasă botul, ceea ce-i permise să se strâmbe către oglindă.

— Aşa credem, dădu Colin din cap. Săptămâna trecută a fost găsit un şarpe boa, utilizator al identificatorului Coadă-Lungă, spânzurat de candelabru în vila proprie.

— Ce oribil, murmură Amanda. Numele îmi pare cunoscut… Şi el şi Kitty au fost nominalizaţi la Editorialul Anului. Sigur nu s-a sinucis? Cei din domeniul lor pot fi destul de temperamentali şi cam pe atunci s-a răspândit zvonul că el a pierdut.

— Specialiştii noştrii în comportament animal au respins ideea. Coadă-Lungă era prea plin de el ca să recurgă la astfel de manifestări disperate.

Kitty78: Corect!

Cuvântul îi scăpă lui Kitty şi şi-l imagină pe Dane clătinând din cap în partea cealaltă a peretelui oglindă. Măcar nu-l aduseseră în cameră cu ea.

— În dimineaţa asta, continuă Colin, a dispărut un porumbel călător pestriţ, cu identificatorul Liberado. Îşi studie terminalul. Dispariţia a fost anunţată de fratele său, când acesta nu s-a mai întors de la plimbare, deşi aveau programată o serie de conferinţe şi discuţii în direct, iar el nu obişnuia să întârzie. L-am căutat, dar n-am găsit decât nişte pene şi implantul. Şi nu s-a primit nicio cerere de răscumpărare.

— Liberado, se întoarse Amanda spre Kitty. Nu era unul dintre prietenii tăi?

Kitty oftă şi îşi rezemă capul de labele din faţă. În ce belele o băga Liber. Doar menţionarea numelui său în aceeaşi propoziţie cu al lui Coadă-Lungă era o gravă insultă adusă memoriei acestuia.

— Îmi pare atât de rău, scumpo.

Amanda se întinse să o mângâie cu tandreţe pe cap.

Kitty acceptă stoică mângâierea. La naiba, îi îngheţaseră de tot labele pe scaunul din metal. Şi le băgă sub ea. Ar fi tors să se încălzească, dar n-ar fi dat bine deloc.

— Prin urmare, cineva face ravagii în comunitatea de bloggeri? se îndreptă Amanda în scaun. Ar trebui să angajez pe cineva să o păzească pe Kitty? Ea este cunoscută şi iese adesea din casă…

— Situaţia e mai complicată decât pare la prima vedere, spuse Colin. La început, poliţia nu s-a implicat, pentru ca nu existau dovezi ale unei intervenţii dinafară în cazul lui Coadă-Lungă, iar pentru Liberado nu aveam un cadavru. Astăzi am aflat însă că Theodore Hughues a avut un accident în timp ce făcea scufundări. De fapt, s-a întâmplat ieri, dar abia acum a ajuns raportul la noi.

Din cauza surprizei, Kitty uită să-şi filtreze gândurile, iar sistemul i le interpretă cu precizia obişnuită.

Kitty78: Teddy?!

Colin îşi mută atenţia de la Amanda la ea:

— Îl cunoşti?

Kitty78: E stăpânul lui Ratty… Oh, săracul Ratty…

Ratty, care se plângea că Teddy era mereu plecat, dar îşi făcea sârguincios treaba şi îşi iubea stăpânul, în ciuda nestatorniciei acestuia. Ce-avea să se întâmple cu el? Teddy n-avea copii sau rude apropiate, iar restul familiei cu siguranţă n-avea să se ocupe de un hamster, oricât de faimos ar fi fost acesta sau poate tocmai de aceea. Trebuia să fii cineva deosebit ca Teddy ca să susţii un autor de materiale controversate, aşa cum scriau toţi.

Amanda încercă s-o mângâie din nou, dar Kitty se feri. Cine îndrăznise să se ia de Ratty? Ea îl tachina adesea, îl vizita doar ca să îl vadă suferind atacuri de panică – oamenii nu-şi bătuseră capul cu înlăturarea aversiunilor dintre specii pe cale genetică –, dar nu se gândise niciodată să-i facă cu adevărat rău. Şi acum cineva îl rănise unde îl durea mai tare. Ratty era jucăria ei. Nimeni n-avea voie să se atingă de jucăriile ei.

Kitty78: Sunteţi siguri că a fost un accident?

Întrebarea era pentru Dane. Colin era un poliţist acceptabil, dar toate descoperirile importante i se datorau lui Dane.

— Nu suntem siguri de nimic, spuse Colin. Am trimis agenţi la faţa locului, dar din raport reiese că făcea scufundări de unul singur într-o zonă pustie şi i s-a defectat echipamentul. Slabe şanse să aflăm ceva în plus.

Desigur că n-aveau să afle nimic. Oamenii erau atât de… Argh!

Kitty78: Dane?

Un muşchi se încordă pe maxilarul lui Colin, dar acesta nu interveni.

Dane02: Facem tot ce putem.

Un răspuns scurt şi sec, deloc mulţumitor. Dar nu puteau discuta pe larg la secţie.

Kitty îşi arcui mustăţile şi amână restul întrebărilor pe mai târziu.

La stânga ei, Amanda se foi pe scaun şi se uită la ceas:

— Sammy ar trebui să se trezească în curând şi n-aş vrea să nu mă găsească acolo. Putem să ajutăm cu ceva?

— Orice ne puteţi spune despre victime ar fi de ajutor, spuse Colin.

— N-am avut legături directe cu Coadă-Lungă şi proprietarul lui. Îi ştim după nume şi faimă, Coadă-Lungă a fost nominalizat la aceleaşi premii ca şi Kitty şi a câştigat de câteva ori, dar atât. Din câte am înţeles, amândoi aveau personalităţi dificile şi nu erau agreaţi de comunitatea de bloggeri.

Kitty78: Corect.

— Scria însă bine.

Cu asta Kitty nu mai era de acord.

— Pe Ratty şi Liberado îi cunoaştem, spuse Amanda. Ne întâlnim adesea cu proprietarii lor la evenimente publice şi socializăm împreună. Kitty poate spune mai multe, deoarece fac toţi parte din acelaşi grup de prieteni.

Kitty78: Colegi.

Amanda tăcu, lăsând-o pe ea să vorbească, aşa că se văzu forţată să continue.

Kitty78: Liber ignora adesea restricţiile de zbor şi se aventura în compania păsărilor sălbatice, în ciuda tuturor avertismentelor. FreeD ar trebui să ştie mai multe. Aveau program comun de multe ori.

Colin îşi notă ceva pe terminal, iar ea aşteptă politicoasă ca el să termine.

— Şi Hughues?

Kitty78: Era mai mult plecat, aşa că îl vedeam rareori. N-avea treabă cu noi. Ratty ţinea foarte mult la el, trebuie să fie devastat de pierdere. Şi nu ştie să înoate.

Îl privi fix în ochi, aşteptând să se prindă de informaţia din subtext.

— Oh…, zise Colin. Nu, nu-l suspectăm pe el.

Kitty78: Bine. Cea mai mică aluzie la asta ne-ar pune pe toţi în pericol. Abia s-au liniştit apele după scandalul cu implanturile false.

Ieftine, dar şi cu multe probleme şi efecte secundare care de care mai ciudate. Bine că ei îşi puteau permite din cele de calitate superioară, chiar dacă nu erau mobile ca al lui Dane. Trebuia să-i mulţumească Amandei pentru asta.

— O să avem grijă ce spunem la conferinţa de presă de după-amiază, promise Colin.

— Mulţumesc în numele tuturor, zâmbi Amanda.

Colin deschise braţele larg:

— Am şi eu unul. De când a preluat Dane partea de PR, departamentului nostru i-a crescut bugetul de două ori.

Amanda continua să-l trateze cu zâmbetul ei cald, aşa că îi răspunse şi el cu un zâmbet timid. Kitty l-ar fi articulat cu vreo două gheare pentru îndrăzneală. Amanda nu era de nasul lui.

Kitty78: Chiar ar trebui să plecăm, până nu se trezeşte cel mic.

— Sigur, sări Colin de pe scaun. Vă pun la dispoziţie o maşină şi o escortă. Până ajungeţi, echipa noastră ar trebui să fi terminat de verificat sistemul şi întreaga clădire. N-o să fie niciun pericol.

Abia când se aflau în maşină, singure pe bancheta din spate, Amanda întrebă în şoaptă:

— Ai avut vreo legătură cu dispariţia lui Liber?

Neavând o cască ce ar fi forţat-o să răspundă, Kitty întoarse capul să se uite pe fereastră.

(urmarea în numărul viitor)