rockam

selfitic

cunosc un altul în oglindă. e complet refăcut

mă văd întruchipat prin această aparență și mă întreb ce este?
îmi arată, afirm și mă afirm, mă neg și neg această simulare

se sparg rândurile în unu, în câte două, trei
ar trebui să văd că nu-i nimic metaspațial, atemporal…

dar licărirea simulată e ceva!
o simt, e dincolo de vene
gândesc simțirea neputând să simt gândirea conlucrând.
tăcere, vorbește cel tras în chip.

rockam

așa începe

mulțimile de minte se prind în hora confuziei
și se dau difuz vederii.

sunt prins înăuntru,
orbit de vederea căderii mele.
sunt acolo și mă simt arcuit într-o plăsmuire a minții…
sunt dat și luat, sunt simulat.
e mult prea mult real să pot duce pe umeri povara gândirii…
visez aievea la câmpii confuze

e bine articulat, mă determină să-mi închei pătratul
mă voi uita zăbovind în acest ce ar fi putea să fie

mulțimi de puncte situate în acest punct
îl nedefinesc
pendulând printre idei, i-am putut afla începutul
îmi erau cunoscute doar frânturi din chipu-i schimonosit

sunt în joc

își este suficient și mă simt văzut
văluri de blurări se aruncă vederii
e inutil să mă opun
e simplu, nici mai mult, nici mai puțin decât este

mă văd în oglindă și mă simt diferențiat
vă cânt, iluzii, ca pe muze ce-mi animă mintea!

semne,
ale vidării realului
ale golirii corpurilor, ale morții lor
ale înlocuirii

imaginile plutesc în minte ca o așchiere,
fără sens
mă dau, mă schimb.
sunt o funcție

ceva îmi spune să aștern pe hârtie dovada (ne)copierii,
a faptului că sunt

așa a început…