Androidul eteric – Dariuc Loveless

Traducere și adaptare: Nicu Gecse

Lumina abia își găsea calea în spațiul mic, înghesuit, în timp ce tânărul își continua lucrarea. Era ghemuit deasupra unei mese, cu un dispozitiv ocular straniu legat de creștet, în timp ce se uita la un obiect la fel de ciudat, care se întindea dinaintea lui.

– Da… asta ar trebui să meargă aici…, vorbi el de unul singur, pe jumătate mormăind, pe jumătate captivat de munca lui. Obiectul arăta aproape ca o centrură, totuși în apropierea centrului erau multe fire electrice și un mecanism mic ca un motor care începu să prindă viață pe măsură ce el cositorea niște legături cu sculele lui electrice.

După alte câteva minute, își ridică ușor capul, privind în jos cu admirație în timp ce spuse:

– Da… asta e tot.

A luat centura ca pe un dispozitiv și și-a înfășurat-o în jurul gâtului, apoi și-a mutat ochelarii peste orbitele oculare și a apăsat un comutator de la motorul mecanic.

Un zumzăit slab umplu încăperea și el se întoarse, privind dintr-un capăt în altul al garajului aglomerat și plin de gunoaie.

Așteptă cu respirația întretăiată, cu ochii strânși prin ochelarii neobișnuiți pe care îi crease, căutând ceva. Au mai trecut câteva minute și au mai fost necesare unele ajustări ușoare înainte ca el afișeze un zâmbet larg.

– Draga mea! declară el în timp ce se uită în colțul întunecat al încăperii. Vai, cât dor mi-a fost de tine !

Spunând acestea, a mers înainte, cu brațele întinse. Pentru orice altă persoană care ar fi urmărit scena, părea că ar fi vrut să îmbrățișeze aerul, dar vederea prin ochelarii lui noi era mult, mult diferită.

O tânără femeie păru aproape să licărească în timp ce chipul ei fantomatic putea fi văzut prin ciudații lui ochelari electronici. El radia; pe fața lui s-a întins un zâmbet aproape copilăresc, cu o mână întinsă, în timp ce se apropia. Arăta la fel de frumoasă ca ziua în care o pierduse. Anii plini de muncă, răbdare și eșec au condus la acel moment. Și-a turnat fiecare dram de suflet în proiectul acesta, pentru că dorea să se reîntâlnească încă o dată cu partenera lui de suflet.

În cele din urmă, ea era acolo, în fața lui; el se apropiase destul de aproape încât să poată întinde mâna și să o atingă, mâna ei atingându-l și ea. Gura ei a spus fără sunet „iubitul meu“, imagine care lui i-a încălzit inima, mai înainte ca lumea să-i fie din nou zguduită.

Cu un pocnet puternic, dispozitivul-cureaua cedă și, odată cu el, și modalitatea de a-și vedea încă o dată dragostea.

– Nu, nu, nu, nu ! NU! strigă el, în timp ce imaginea ei a dispăru ca scânteierile de jăratic în lumina soarelui.

Își dădu jos ochelarii de pe cap și îi aruncă în încăpere, în timp ce alergă până la locul unde abia ce o văzuse pe Vanessa. Se prăbuși, cu mintea alergându-i înnebunită de o revelație dureroasă care i se dezvăluia, cu lacrimi mari ce i se scurgeau pe obraji.

***

– Da, spuse el, murmurând ca pentru sine.

Tânărul era acum bătrân, cu părul cenușiu. Părea să aibă o stare bună de sănătate, în ciuda vârstei sale înaintate. Era mai înțelept, mai inteligent și, cu toate acestea, stăpânit de același impuls. Dinaintea lui se afla un vast laborator. Era spațiul lui personal de muncă; se afla în fața a ceea ce părea a fi o masă medicală sau ceva similar. Acolo, întins pe masă, oricine ar fi presupus asta, era un tânăr. Dacă însă ar fi văzut panoul care conducea în cavitatea toracică, lucrurile ar fi stat altfel. Așa că dinaintea bătrânului inventator se afla cea mai recentă și cea mai mare creație a lui.

Semnalul sonor de avertizare și fluxul de energie care veneau online erau ca un fel de muzică pentru urechile lui, în timp ce închidea cavitatea toracică a androidului de pe masă. Când ochii lui clipiră și se deschiseră pentru prima oară, bătrânul se aplecă peste masă, plin cu mândrie, pe măsură ce sistemul optic al droidului se concentră asupra lui.

– Bun. Bun. Mă înțelegi?

Androidul se uită nemișcat, fără să știe ce să facă din sunetele și senzațiile care îi inundau mintea. Prin ochii androidului se puteau vedea multe lucruri. Inventatorul care stătea în fața lui, strălucirea soarelui de amiază prin luminator și, în stânga lui, figura frumoasă a unei femei, albastră, strălucitoare, cu un chip deopotrivă melancolic și îndrăzneț.

Ea se uită la android, înțelegând că o putea vedea cu adevărat, iar vocea ei crescu în timp ce se străduia să dea un ordin.

– Oprește-l!

© 2017 Ficțiuni.ro

Dariuc Loveless este un psudonim literar.

Posesorul lui locuiește în statul american Mississippi și lucrează ca dezvoltator de jocuri și programe video pentru adolescenți.

Deocamdată, scrisul este pentru el doar un hobby.