BORTA VÂNTULUI de Mihai Eminescu

Era un om sărac-sărac ş-avea o mulţime de copii. Acu era în vremea foametii şi el a muncit vo săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul de făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da’ el straşnic s-o mâniat. „Nu mă las eu aşa, cu una, cu două“, şi face un şumuiag de paie şi porneşte.

Îl întreabă-un om:

– Unde te duci, cumătre?

– Mă duc să astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş.

– Da’ unde-i nimeri-o?

– Unde-a fi, acolo mă duc.

Mergând el loc depărtat, a ajuns pe Dumnezeu şi sf. Petrea (erau pe pământ pe atunci).

– Unde te duci, omule?

– Mă duc să astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş.

Da’ Dumnezeu i-o zis aşa:

– Omule, nu te duce. Na-ţi o nucă… da’ pân-acasă să nu zici: „Nucă, deschide-te.“

Întorcându-se el înapoi, a-nnoptat ş-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească să doarmă acolo peste noapte.

– De unde vii, bade? l-întrebă omul cela.

– Mă duceam s-astup borta vântului ş-am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă şi-a zis să nu zic pân-acasă: „Nucă, deschide-te.“ Ce-a mai fi şi asta?

Femeia omului, vicleană. Ia o nucă în mână şi zice:

– Ia să-ţi văd nuca.

Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce-ntr-un ocol şi zice: „Nucă, deschide-te.“

Dac-o zis, atâte vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie-ntreagă! Ştii mata, putere dumnezeiască!

Se duce-a doua zi acasă şi zice: „Nucă, deschide-te.“

Nuca – de unde să se deschidă!

– Hai, bată-mi-l Dumnezeu vânt şi moşneagul lua-l-ar dracu. Mă duc să astup borta vântului şi să bat pe moşneag de ce m-o viclenit.

Ajunge iar pe Dumnezeu.

Da, Dumnezeu, ştii, putere dumnezeiască, acu era altfel la faţă… nu l-o cunoscut.

– Unde te duci, bade?

– S-astup borta vântului şi să ucid moşneagul; la ce m-o viclenit?

– N-aţi, bade, un măgar. Da’ să nu zici pân-acasă: „Măgar, baligă-te.“

– N-oi zice.

Se-ntoarce el iar pe la omul acela. Da’ omu’ acela-l ospătează şi-i dă vin să beie, şi omul s-o chefăluit şi-a adormit pe laiţă. Da’ erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-aveau măgar, şi omul s-o dus ş-o cumpărat ş-a schimbat măgarul.

Omul a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce-acasă şi-i zice: „Măgar, fă bani!“

Măgarul, de unde? El apuc’ un druc şi-ncepe a dişăla măgarul.

–Acu nu-l mai iert eu.

Se porneşte să-ntâlnească pe moşneag şi s-astupe borta vântului. Întâlneşte pe Dumnezeu.

– N-aţi, bade, o cârjă, da’ să nu zici pân-acasă: „Cârje, ’ncârjeşte-te .“

Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat şi mai strașnic ospăţ şi s-a sfătuit că dac-or vede ce-a mai da şi cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu prepuie că el i-o luat. Acu zice omul femeii:

– Măi, femee, noi hai cu cârja ‘n zămnic şi să-nchidem uşa ş-a să zicem: „Cârje, ’ncârjeşte-te .“

Se vâră. Cârja unde-ncepe a bate ş-a zdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau ucişi ca merele.

– Bade, ţi-om da şi măgar şi nucă, numa’, mă rog, scoate-ne!

Acu omul i-o lăsat de i-o bătut şi mai bine. A luat măgarul, cârja şi nuca şi s-o pornit acasă.

Așa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân’ la-mpăratul. Atâţia bani avea el, de-o semănat ş-o crescut grâu de aur. Acu-mpăratul a auzit că are un lan de aur ş-o trimis doi sufragii să-i deie sămânţă, să semene şi-mpăratul.

– Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face.

Împăratul când a auzit aşa, straşnic s-o mâniat ş-o gătit oştire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era frunte, ştii, mai mare. Ș-a venit pân’ la uşa lui ş-o strigat să iasă afară. Da’ el avé bani, da’ tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leşeşti. El pune cârja sub suman şi iese afară. Acu-mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fost ruşine singur lui să se ducă el numa cu unul să se lupte. A zis:

– Omule, arată-ţi tu întâi puterea.

– Bine, măi împărate. Cârje, ’ncârjeşte-te , la tot soldatul câte două şi la împăratul nouă! (Cârja era dumnezeiască, tot în cap bâcâia).

O nebunit şi pe soldați şi pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ş-o rămas pace ş-o trăit bine. Să dea Dumnezeu să trăiască şi copiii mei aşa.