În roșu și verde, concursul de mai

Vă prezint mai jos notele mele despre textele participante la concurs. Le-am scris mai mult ca pe niște observații personale, fără să mă aplec prea mult asupra gramaticii, virgulelor și altor câteva chestiuni pe care unii dintre voi le considerați mărunte. Nu sunt. Dar văzând că Nicu Gecse vi le-a comunicat prin comentarii, am considerat mai util să analizăm impactul literar – efectul asupra cititorului. Pe de altă parte, așteptăm de la altcineva impresii ceva mai nuanțate. Nu știu dacă vor coincide, dar nu aș fi foarte suprins dacă așa se va întâmpla. Prin urmare, să începem disecția.

Copilul nopții, Ingrid Enache, 14 ani

„Lipsa timpului nu îi dăduse ocazia“ – nu îi permisese ar fi fost o exprimare mai potrivită.

„Era sigur pe sine și se opri“ – dublă greșeală (Sigur pe sine se opri); două verbe la timpuri diferite, referindu-se la o stare și respectiv o acțiune nu prea pot sta în conjuncție. Mai mult, prima frază descrie o siguranță, dincolo de prudență, fiind contrazisă de finalul frazei şi de sfârșitul de paragraf.

Deși dinamică, acțiunea e greu de urmărit. Secvențe întregi sunt sărite: „Degetele lui erau încă încleștate în jurul brațului drept osos al lui Gavin, care se ținea cu stângul de rucsac.“ Cum au ajuns cei doi în contact? Brațul stâng nu era şi el osos? Stătea atârnat de rucsac? Era prezentă o stare aparte a gravitației care acționa local altfel?

Multe clișee, acțiune schematică, întreruptă și lipsită de continuitate. Exprimarea este uneori ambiguă, imprecisă: „În ea ținea pistolul cu led verde al lui Robin. Era îndreptat către ea.“ Iar ledul verde pare să nu fie altceva decât un led verde.

Mi-e teamă că desenele animate cu multe explozii, gen Green Lantern, Green Wasp sau altele, nu sunt o bună inspirație pentru a scrie. Scenariul pe care se bazează textul parcă a fost extras din lucrări mai ample, iar imaginea compensează mult dialogul. Aș recomanda intensificarea lecturilor (nu facebook) pentru a descifra corelațiile între noțiuni și livrarea gradată a informației, a construcției epice.

Iar imensul paragraf din final nu face decât să expedieze o poveste care tot încercă să se îndepărteze de finalul previzibil.

In concluzie, e bun ca exercițiu, e decent formulat, dar încă nu este literatură. Recomandăm mai multă lectură și perseverență. Dar pentru acest concurs, led-ul este roșu.

 

Ruină, Alexandru-Paul Drăgoescu (23 ani)

„Gardei“ – mai firesc și chiar corect este „Gărzii“.

Imprecizie în exprimare: „decorațiile sale de maior“ – mai degrabă însemne, galoane, simboluri de grad etc. Nu știu despre decorații de maior.

„Nu știu ce sperați voi ăștia din Gardă să rezolvați cu prospături mai ramolite ca o boașă, dar parcă mă bucur că n-o să mai trăiesc când o dă unu-n bară și aruncă în aer enclava!” No comment. Aș trece-o la exprimări licențioase, la imagini șocante care să deruteze cititorul, la exprimare imprecisă.

Tot în roșu este pictată și aceasta proză. Mai mult, textele având ca temă războiul sau situațiile de după război intră firesc la categoria conflict sau post-apocalipsă. Greu de discernut de ce ar fi distopie…

 

Distopia lui ChevallierAndronache Cătălina-Teodora – 20 Ani

De la început se prezintă un context post-apocaliptic, care face ca titlul să fie prețios și incorect.

Mai mult, tema războiului transpare pe parcursul textului, Domul fiind prezent, ca și în Ruină, „enclavele“ fiind ceva mai subtil prezente, dar războiul biologic prezent ca și în cealaltă proză, aici expunând un conflict suplimentar, între imuni și bolnavi.

Aceleaşi caracteristici de text fragmentar, scene lipsă și mister simulat, combinate cu un final fără logică, în care fiica președintelui dă un ordin și totul se încurcă mai tare, ca într-un episod din „Tânăr și neliniștit“.

Nu putem decât să repetam concluzia anterioară și să oferim un cartonaș roșu.

 

Proiectul cu numărul 50, Cătălina Popescu – 45 ani

Nu știu ce îmi spune ca inspirația acestui text are ca sursă un altul citit în engleză. Nu știu ce îmi spune că acest text are o inspirație…

Implantul din spatele urechii nu are sens pentru variații termice, ci pentru vibrații. Ba chiar pentru mesaje vocale inaudibile, dacă este fixat pe osul cranian. Pentru sensibilitate termică mult mai potrivit este lobul urechii. De aceea, transformarea la traducere din semnal acustic în semnal termic este bizară. Dovada traducerii stângace este „prima de îndeplinire“, care este de fapt o primă de succes. Iar ceea ce urmează denotă o exprimare incorectă și imprecisă, precedată de o deducție forțată a semnificației semnalului.

„Aceasta însemna o primă de îndeplinire consistentă şi, poate, de fapt aproape sigur, viitoare proiecte mai valoroase, persoane aflate mai sus pe scara economico-financiară.“

„Toate acestea îi trecură prin cap lui Alexandru în timp necesar pentru a scoate din buzunarul interior al sacoului dispozitivul auriu. Şi, chiar înainte să-l activeze, se gândi să o scoată pe Corina deseară la restaurantul acela nou şi foarte şic – Comandantul.“

Repetiții și dispozitive aurii, pe lângă expedierea brutală a premisei poveștii sub pretextul că aceasta a trecut prin capul unui oarecare Alexandru. Magie? Dar, în zece paragrafe, magia nu apare.

Mă întristează persistența „dispozitivelor”, când deja comunicatoarele de tot felul au primit numele generic de telefon. E ca și cum am căuta să nu ne abatem de la linia unui SF clasic, învechit tocmai prin apariția prezentului. Negarea implicării acestui prezent în viitor și în descrierea unui viitor ipotetic este forțată, ilogică și are un impact negativ asupra coerenței textului. În loc sa faciliteze transmiterea unui mesaj, dispozitivele aurii ridică doar pretenții de falsă evoluție tehnologică, distrăgând atenția de la sărăcia stilistică.

„Apoi Corina s-a scuzat şi s-a îndreptat spre toaleta doamnelor. Era singură, a scos din poşetă dispozitivul auriu care-i comunicase cândva, în cursul serii, că primise un nou mesaj, l-a deschis şi a privit preţ de câteva secunde holograma lui Alexandru, apoi l-a închis, l-a pus la loc şi s-a privit în oglindă. S-a strâmbat, s-a încruntat, a făcut mai multe grimase apoi a zâmbit şi, mulţumită de efectul zâmbetului pe obrajii îmbujoraţi, s-a întors la masă.“

Am rămas fără cuvinte. O fi și ea un asasin cu proiect și noi nu știm? Ca în Mr. and Mrs. Smith, poate.

Textul destul de scurt și inconstant nu m-a convins suficient încât să-l văd depășind zona roșie a evaluărilor.

Eroul nocturn, de Albu Bogdan (22 ani)

O atmosferă de război încremenit într-un armistițiu temporar (de circa șase ani). Camuflajul este o realitate sau o negare a realității?

Tehnica de luptă, folosită curent pentru eliminarea deșeurilor inamice, pare mereu pregătită să înfrunte un dușman real. Sau poate totul este o umbră, o negura așternută peste conștientul unui supraviețuitor?

La limita între real și imaginarul interior, textul poate fi la limită și distopic. De altfel, scriitura îngrijită și puterea de sugestie îl apropie semnificativ de literatură. Este primul text pe care se poate discuta și care poate fi admis în finală. Mai așteptăm texte de la autor. Verde pentru jurizare.


Al treisprezecelea premiu, Voichița Scurtu, 39

O punere în scenă vie, colorată, exotică, dar nu prea. Un prezent recognoscibil prin referințe la un trecut comun. Într-o acțiune aparent comună, cu o desfășurare aparent previzibilă, se demască distopia.

Un juriu la un joc de poker? Nu molime, nici război. Fără generali. Dar nici jocul de poker nu e joc de poker. Interesantă atât ideea, cât și execuția, precum și referința la juriile literare. Aparent ar fi fost suficientă doar această referință și mixul de jurizare și joc de poker, ingerința aleatorului sau puterii discreționare a unuia din jucători, pentru a face din aceasta poveste un text interesant. Miza continuă să escaladeze, trădând ceva experiență și imaginație.

Atmosfera se încarcă gradat până la momentul culminant, desemnarea premiantului. Totuși povestea nu se închide, dezvăluind încă un substrat și abia apoi resursa finală. Sub aparențele unei lumii vii, normale, poate puțin brutală în determinarea valorilor se ascunde o luptă surdă pentru timpul de viață petrecut activ, destinul celor inutili fiind să doarmă nedefinit, în cubicule de doi pe doi, cu perfuzia în braț.

Nu aș putea să neg caracterul distopic. Philip K. Dick pândește îndeaproape. Și totuși nu am mai întâlnit această idee sau prelucrare a ideii. Imposibilitatea evadării prin descrierea tubului ca fiind singura cale de intrare sau ieșire este evidentă și implacabilă.

Cu certitudine, verde. De asemenea, ne-ar încânta să mai primim texte de la autoare.

 

Mesia din ghetouri, Mihai Alexandru Dincă, 22 de ani

Un text care începe brutal, cu referințe directe la o sărăcie extremă și o violență incontrolabilă. După o fugă prin dialoguri și o aparentă dezvoltare a firului epic, nu ar fi trebuit ca autorul să intervină, explicând cu generozitate ce și cum. Iar paragrafele descriptive mă duc brusc în visare. S-a rupt filmul poveștii și… dus a fost.

Degeaba mai revine descurcărețul lovind un copil pe cale să-l fure, pentru că nu mai e credibil. Un copil al favelei vede când are de-a face cu un descurcăreț și îl ocolește. Exagerările continuă cu scene mai neverosimile prin grotesc și scene demne de filme de groază.

Tocmai de aceea nu-și prea au locul în distopii, ci mai curând în povești cu vampiri sau horror.

Din păcate, roșu, cu prea mult sânge. A fost povestea care m-a derutat cel mai tare, refuzând cu obstinație să se lase citită și descifrată.

 

Tunelul, Călin Dănilă

Povestea începe nefericit cu o imagine care se dorește canonică, dar eșuează în repetitiv – „Târăște-te, în fața ta este binecuvântarea sau blestemul, biruința sau înfrângerea. Mă târăsc, gândesc, dorm, visez. Mă târăsc, gândesc, dorm, visez. Mă târăsc.“

Trecerea de la tunel la cadavre, la război, mă duce cu gândul la un colaj nereușit de scene din tot felul de surse. Mulți cred că repovestirea jocurilor, a filmelor sau chiar a desenelor animate poate aduce ceva original. Este posibil, dacă îți alegi propriile instrumente.

Un text scurt, incoerent pană aproape de delir, care nu explică nimic, neavând miză.

Luminița este tot roșie.

***

Am citit multitudinea de mesaje și comentarii. Fiecare crede despre alt text că e mai bun. Unii cu interes, alții fără. Doar două dintre cele opt texte s-au ridicat peste limita necesară unei lecturi atente. Doar unul a propus mai mult decât rezolvarea simplă a unei intrigi simpliste. Și tot acela construiește un univers distopic coerent, fără pasaje descriptive, fără explicații inutile și fără prea multe erori gramaticale.

E vorba despre povestireaAl treisprezecelea premiu”, căreia îi acordăm întâietate în ierarhie, urmând să evaluăm dacă merită premiul cel mare. Până atunci, așteptăm și aprecierile lui Mircea Coman.

Deși mă bucur că am avea cui da un premiu, mă întreb de unde insistența de a scrie nerespectând cerințele, de a ignora corectura finală, necesară tuturor. Mă întreb de ce tinerii candidați încearcă să descrie scene din jocuri, din filme, înainte de a se pregăti citind.

P.S. Uneori sunt chiar prins de jocul de șah. Atât de tare că mă supăr când adversarul meu face greșeli copilărești, reducând dramatic durata partidei. Pe de altă parte, mă supăr chiar mai tare când fac eu greșeli. Nu trebuie să uităm, de o parte și de alta a tablei de șah, că suntem nevoiți să învățăm continuu, pentru a ne autodepăși. Doar așa următoarea partida de șah poate fi mai interesantă și ceva mai lungă. Doar așa putem avea satisfacție în joc.

De aceea, sper ca toate criticile, mai aspre sau nu, pe care vi le aduc, să nu vă descurajeze ci dimpotrivă, să vă determine să fiți mai buni, mai creativi, prin studiu și prin exercițiu individual. V-aș îndemna să mergeți la cursuri de creative writing, dar mult mai eficient este să citiți Shakespeare. Făra glumă. Să-l citiți și să recitiți. Eu nu am avut parte de acest sfat. Am citit și recitit mai mult Hemingway. Și Asimov.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eugen Lenghel

http://lenghel.net

Eugen Stefan Lenghel (n. 10 ianuarie 1966) este specialist în informatică cu experiență de peste 30 de ani. Din 1986 a frecventat Cenaclul studențesc „Solaris”, intrând în viața literară doar puțin după începutul vieții profesionale. Una dintre prozele sale a fost selectată pentru publicare în Almanahul „Anticipația 1990”, urmată de publicarea în numărul 6 al colecției „Clubul SF”, în 1990, a altor două povestiri. După o perioada de consolidare profesională, a reluat activitatea literară în paginile unor reviste online și antologii, dintre care se pot menționa antologia de proză scurtă "Ferestrele Timpului", Tracus Arte, 2013 şi antologia de poem fantastic "Cerul de Jos", Editura Virtuală, 2013. Debutul în volum personal este concretizat prin selecția de proză scurtă "9 Istorii Reutilizate", Editura Tritonic, 2014. În același an, la Târgul de carte Gaudeamus, lansează volumul de proză scurtă "Numărătoare Inversă", la editura Tritonic. În 2015 an revine cu volumul "Fermierul virtual", la Editura Tracus Arte dublat de volumul prin care abordează noi tematici "Instabilitate cuantică", la Tritonic, ambele fiind lansate la Târgul de carte Gaudeamus 2015. Urmează lansarea în 2017 a volumului „Proximul cuantic”, publicat cu sprijinul Editurii Eikon, care cuprinde două proze premiate. Pe lângă volumele de mai sus, contribuie cu de proză scurtă, eseuri și articole diverse în Luceafărul de dimineață, Revista SRSFF, Revista Nautilus, Gazeta SF şi Fictiuni.ro. Experiența de coordonator în publicistica virtuală începând cu 2010, i-a permis ca în 2013 să înființeze revista de literatură și arte vizuale Fictiuni.ro, pe care o conduce în prezent. Tot în 2013 inițiat și continuă să organizeze Festivalul Science & Fiction de la Râșnov.

Sugestii

19 Comments

  • bun… sunt incredintat ca e corect!

  • Cu putina rabdare si munca putem sa evoluam. Rabdare, munca, rabdare, munca… 🙂

    • rabdare, munca, creativitate de te da pe afara, tupeu ABIA limitat, un strop de nebunie, dorinta de a reusi, dar – mai ales – de a nu imita pe nimeni.

      • Mai devreme sau mai târziu toți imităm autorii pe care-i îndrăgim. Ține de perioada în care vrei să te dumirești ce poți și dacă poți. Important să-ți descoperi calea în cele din urmă. 🙂

  • Aveți dreptate. Textul este format dintr-o suită de incoerențe.Ați specificat bine, nu explică nimic. Așa l-am vrut. Miza este ABSURDUL. O distopie incoerentă a unui personaj febril, delirant, obsedat de salvarea semenilor. Un “bolero” absurd.

    • Călin, până cucerești un oarecare renume și recunoaștere, experimentele publice nu sunt recomandate. Textele pe care le trimiți spre concursuri și publicare este bine să fie cât mai coerente și ușor de citit. Până la urmă chiar și publicului îi place asta. Absurdul se poate sugera prin contradicții, disonanțe. Lipsa legăturii între scenele unui text de început poate avea explicații mai simple și mai puțin flatante, de aceea este bine să eviți o astfel de tehnică.

      • Nimic mai adevărat. Perfect punctat. Operele care se vor abstracte pun dificultăți până și unor pricepuți ai genului (ex. Jeff VanderMeer).

  • E in regula, multumesc!

  • Parca tin minte ca in tema concursului se regasea “deformarea realitatii”, pe langa “distopie”, deci visarea si exagerarea nu ar trebui sa fie probleme. Cadrul povestii mele este distopic, tema este realitatea deformata (chiar cum scrie, cu majuscule, in anuntul concursului). Pe de alta parte, nu inteleg ce dezvoltare a firului epic ar fi de asteptat de la un text de nici patru pagini… La fel, in specificatiile concursului se cerea “schita”, apoi toata lumea s-a plans ca textele nu au miza. Sper doar ca nu am facut pe cineva incomod cu scenele mele violente, desi, cumva, asta era intentia. De asemenea, nu stiu ce anume la personajul principial ar fi putut duce cu gandul la un “descurcaret” mai degraba decat la un om disperat. A, si un copil al favelei care moare de foame, fura de unde apuca. Am patit asta in Pantelimon si am avut aceeasi reactie ca Joshua, mai putin ca nu i-am spart nasul copilului, doar i-am dat o palma, mi-am recuperat telefonul si m-am uschit, sa nu vina altii. Pentru ca nu sunt un pirat spatial. Asta legat de verosimilitate… Eh, asta e… Problema mea principala nu e ca nu am castigat, am vazut texte mai bune ca al meu, printre care as numara Tunelul, care mi-a placut in mod special, tocmai pentru deformarea realitatii. Dar in niciun caz cel favorizat de juriu. Distopie nu stiu de unde, SF cu atat mai putin, desi poate deformarea realitatii a fost apreciata mai mult acolo decat la mine, cu toate ca e la indemana. Cred ca mai degraba a fost un text conformist si comod, aproape mainstream, as indrazni, cu o aluzie de SF adusa abia la final (transportorul cu vacuum), ca sa fie, acolo.

    • deformarea realitatii… cui? a scriitorului?
      visarea si exagerarea nu-s probleme? poate la consumatorii de halucinogene!
      eu am trait in Pantelimon.. chiar am lucrat intr-un bar, pana in ziua de munca (de 24 de ore) cand, cu jumatate de ora inainte sa predau tura, mi-a intrat unul in bar cu un cutit in mana si mi-a cerut de baut. atunci am ridicat mainile in aer, i-am zis ca suntem cool, si ca poate sa se serveasca cu orice doreste, de unul singur, ca eu nu ma supar. si l-am incuiat acolo… pentru ca nu mergea butonul de la politie. da’ lui nu i-a pasat, n-a vazut, l-au gasit acolo, cu capul pe-o masa. da’ asta nu inseamna ca eu m-am mai dus la locul ala de munca… indiferent cat de mult ma aprecia patronul. se poate realitate si fara violenta, chiar si-acolo, in Pantelimon.
      a, eu am apreciat textul castigator pentru ca nu am mai intalnit IDEEA, si nici prelucrarea ei… pe undeva. ori asta inseamna creativitate, nu prelucrarea ideilor altora! atat! nu ca ar conta neaparat ce cred eu, da’ poate intereseaza pe cineva!

    • Îndrăznește Mihai, îndrăznește! Deformarea realității pornește de la o realitate recognoscibilă. Ori o colonie spațială este oarecum în viitor, pe undeva prin tema Space Opera, dacă nu cumva decorul este doar de carton și acțiunea predomină, ca într-un horror cu belșug de sânge și caltaboși. În Fictiuni.ro nu prea facem deosebirea între sefe și mainstream sau altceva, câtă vreme este literar sau măcar se apropie de ceva literar. Evident, dacă textele din concurs ar fi fost sub un anume nivel, nici nu le-am fi publicat. Nu ar fi fost prima dată când am fi aplicat acest principiu. Pe de alta parte, mie îmi place acțiunea, aventura, nu descrierea, fie ea și romanțată, a unui coridor plin de mucegai. În opinia mea, ai insistat prea mult pe astfel de pasaje, rupând ritmul acțiunii. Iarăsi, lungimea textului a fost orientativă, de aceea orice scuză sau acuză legată de acest parametru este neavenită.
      Și bineințeles, am apreciat textele care se citesc ușor, aparent comod, dar care nu dezvăluie chiar totul până la final. Zici că aduc a mainstream? Este de fapt un punct în plus.

      “O societate distopică se caracterizează prin prezența uneia din formele de guvernare autoritariste sau totalitare sau printr-o formă oarecare de opresiune sau de control social.” Wikipedia, pentru că unora le place.

    • Citez exact:
      “Tema: REALITATEA DEFORMATĂ (Distopie)”
      Pentru oricine, realitatea deformata care ar fi trebuit propusă ar fi fost în context distopic, adica nu în afara contextului și nicidecum excluzând distopia. Tu zici de visare și exagerare. Dacă este vorba de visare, recunosc, majoritatea începătorilor recurg la oniric iar asta îi duce la pierzanie, de cele mai multe ori. Iar exagerarea nu înseamnă depășirea cu orice preț a limitelor.
      Problema este că cititorii au prostul obicei să nu gândeasca la fel ca scriitorii. Ei au la dispoziție doar cuvintele și semnele depuse pe pagină, pentru a reface o realitate imaginată de autor. Nu au cum să cunoască exact contextul în care a fost gândit si creat textul, ceea ce face inutile anumite sentimente negative ale autorului față de cititori.

    • Lui Mihai Alexandru Dinca
      Tu ai fi meritat sa castigi acest concurs.Ai o scriitura sanatoasa,bine articulata.Cat despre exagerarile tale,eu le gasesc la locul lor.Ghetoul
      nu-i Lacul Lebedelor si nici favela o pajiste cu miei.
      Nota maxima pentru final.Este TOTAL.

      • Dragă domnule Dănilă, câtă vreme nu aveți contribuții la organizarea, sponsorizarea sau jurizarea acestui concurs, va spunem clar ca opinia dv. privind câștigătorul este fără obiect și cel puțin tendențioasă ca intenție. În rest, puteți lăuda pe cine vreți și de câte ori vreți. Pot și eu spune că domnul Dinca este un Sadoveanu în devenire.
        Numai cu tupeu și simpatii de grup nu se rezolva chiar nimic.

      • Pentru Fictiuni.ro
        Stimata redactie,
        Dau de belele. Ultimul mesaj va era adresat dvs. Vad ca a disparut cu totul. Mesajul era: “Replica profesionista. Accept salata.” , intrucat ce-mi scriseseti mai inainte era pertinent si la obiect si am acceptat-o ca pe o sapuneala. Trebuie sa va spun ca ma descurc mai greu cu calculatorul si mereu rog cate o persoana sa raspunda la comentarii. Acest text e scris de sotia mea care tocmai a observat ca adresa de e-mail a expeditorului era gresita. Imi cer iertare daca v-am intins nervii mai mult decat trebuie. Luati mesajele in ordinea in care au sosit. Primul cu favela si ghetoul, este asa cum l-ati considerat, tendentios, urmatorul, cu replica profesionista, luati-l ad-litteram, cel de azi, cu sapuneala, la fel.Modul in care mi-ati raspuns, chiar arata ca sunteti oameni care fac o treaba buna. Va cer inca o data scuze, ca nu am raspuns la timp. Abia azi am deschis calculatorul.
        Cu respect si cu cele mai bune intentii,
        Calin Danila

      • Redacției Ficțiuni.ro

        Replică profesionistă. Accept salata.

  • Mulțumesc mult pentru aprecieri! Mulțumesc pentru decizie și sper să câștig premiul și să vă cunosc la Festival! Când scriam povestirea numai la asta mă gândeam, sincer!

  • Am avut o lună ocupată, cu multe chestiuni de clarificat și de rezolvat la serviciu și cu unele treburi casnice, care mi-au absobit aproape tot timpul liber. Am reușit să citesc totuși textele, să-mi notez observațiile, dar nu și să încropesc cronica. Lucrurile care m-au uimit însă au fost, până la urmă două: (1) aproape (extrem de aproape!!) toate observațiile mele privind scrierea și scriitura au fost punctate de Nicu Gecse în comentariile sale la fiecare text în parte; (2) cam tot ce aș fi avut de spus la capitolul stil și formă a spus Eugen Lenghel în articolul concluziv. O cronică, așadar, n-ar face decât să repete inutil zisele bunelor noastre gazde.

    Una peste alta, concursul a fost unul bun, fiindcă a scos la lumină câteva voci noi, câteva condeie cu potențial. Am avut impresia că greșelile de punctuație și de ortografie n-au mai fost așa de multe, semn că participanții au fost sensibil mai stăpâni pe limbă ca alții, în alte dăți. Greșelile de stil și erorile de expunere se încadrează, în general, în zona celor tipice începătorilor și sunt convins că, ulterior, toți ar izbuti să le elimine și să-și îmbunătățescă mereu și mereu calitatea textelor. Dar e nevoie de muncă, de exercițiu și lectură.

    O notă aparte pentru textul câștigătoarei, pe care-l găsesc bine articulat și clar încadrat în temă. În lumea imaginată de Voichiţa Scurtu, cultura scrisă și-a dezactivat mecanismele autoapreciative, selecția valorii devenind doar un prilej de socializare joasă pentru niște inși decrepiți, narcotizați și absolut paraleli cu arta scrisului. Somnul lor seamănă izbitor cu somnul cultural în care ne găsim azi, și din care ieșim doar atunci când patria de cuvinte ne trezește pentru a legitima, la câte un pokeraș, „valoarea” momentului. Foarte intersant!!

    Nu vreau să închei fără să subliniez și eu (ca și Eugen) influențele vizibile din unele seriale de televiziune („Sub dom”, realizat după romanul omonim al lui Stephen King, este, în acest sens, o certitudine), ce fac textele propuse să abunde, în general, în clișee, de sub povara cărora, puțina imaginație veritabilă abia mai poate respira. Tocmai ea, care-i, la urma urmei, cea mai așteptată de cititori…

  • Domnule Dănilă, mă siliți sa revin asupra unui subiect care va preocupă. Cu toate bunele intenții, ma văd nevoit să va atrag atenția ca mesajele private pentru alte persoane le puteti adresa direct persoanelor respective, fără a fi nevoie de sprijinul platformei Fictiuni.ro.
    Observând că ați participat la concursul recent încheiat, va asigur ca am cunoștința despre pretenția mai multor concurenți la concursurile autohtone pe teme literare de a fi câștigători chiar dacă juriul a decis altfel. Bineînțeles, orice juriu poate fi contestat, dar de vreme ce nu sunteți pregătit sa acceptați decizia unui juriu care nu este nici plătit, nici cointeresat material, nu știu cum altfel vă mai putem ajuta. Nu am avut la dispoziție decât un premiu, pentru care mulțumim sponsorilor si în special Pensiunii REM’S din Râșnov.
    Nu pot decât sa va doresc să scrieți cât mai mult și sa vă perfecționați rezultatele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.