Lumânarea roșie – Niimi Nankichi

Traducere și adaptare din limba japoneză: Nicu Gecse

Pe când cobora de pe munte cu gând să se joace în oraș, maimuța găsi o lumânare roșie. Numai că lumânările roșii nu sunt ușor de văzut la orice pas, așa că maimuța a crezut că era o petardă. Așa că a luat cu grijă lumânarea și s-a întors cu ea pe munte.

Nu trecu mult timp și se iscă o hărmălaie nemaipomenită, pentru că nici cerbul, nici mistrețul, nici iepurele, broasca țeastoasă, nevăstuica, vulpea sau tanuki nu mai văzuseră până atunci o petardă.

– O, ce minunată este!

– E atât de frumoasă!

Cerbul, mistrețul, iepurele, broasca țeastoasă, nevăstuica, vulpea și tanuki se împingeau și se înghesuiau ca să se poată uita cât mai bine la lumânare.

Dar maimuța îi avertiză:

– Opriți-vă. Este periculoasă. N-ar trebui să vă apropiați mai mult. Are să explodeze !

Cuprinse de spaimă, animalele se traseră înapoi…

Apoi, maimuța le explică tuturor ce bubuit groaznic fac petardele când se avântă prin aer și cât de frumoasă este lumina pe care o împrăștie ele pe cer. Și toate animalele prezente își doriră să vadă și ele ceva atât de minunat.

– În acest caz, să mergem deseară pe vârful muntelui și să o lansăm de acolo, decise maimuța.

Animalele se arătară încântate. Gândul la o petardă care să împrăștie într-o clipită steluțe pe cerul nopții le producea o nemăsurată bucurie.

Veni noaptea și, cu inimile fremătând de emoție, animalele urcară către vârful muntelui. Maimuța curățase deja cu niște ramuri locul pe care așezase lumânarea și le aștepta să sosească.

În sfârșit, veni și clipa așteptată. Apăru însă o problemă – aceea că nimeni nu voia să meargă să o aprindă. Toate animalele voiau să vadă artificiile, dar nimănui nu-i plăcea idea de a-i da foc. Așa că petarda rămăsese tot acolo. În acestă situație, deciseră să tragă la sorți, folosind paie de diferite lungimi, iar beleaua căzu pe broasca țestoasă, fiindcă a tras paiul cel mai scurt.

Țestoasa se strădui să fie curajoasă cât timp se apropie de petardă. Credeți că a reușit să o aprindă? Nu, nicidecum. De cum a ajuns lângă petardă, capul i s-a retras instinctiv sub carapace și nici n-a mai ieșit.
Au folosit iarăși paie pentru a trage la sorți și misiunea îi reveni nevăstuicii. Ea se descurcă un pic mai bine decât broasca țestoasă, fiindcă nici vorbă să-și retragă capul între umeri. Numai că nevăstuica era mioapă de-a binelea, așa că se învârti zadarnic în jurul lumânării.

În cele din urmă, mistrețul neînfricat ieși în față și reuși să dea foc fitilului. Animalele speriate s-au afundat în desiș, și-au acoperit urechile și au închis ochii.

Doar că lumânarea a continuat să ardă liniștit, fără nici măcar un pocnet.