Nu o dată. De două ori. Învață asta ca și cum ar învăța să meargă pe jos, este în sângele lui, vine și sună de două ori, scurt, ca să știi că el este, nu altcineva. Melchidec sună o dată, polițistul de trei ori, oamenii ceilalți sună aiurea, lung, scurt, de multe ori, tot nu […]Citește...
Acum câteva zile, vrând să pun rânduială în lucrurile răvăşite dintr-un sertar al biroului, am dat într-un caieţel de note peste următoarea însemnare: Luceafărul, Eminescu, Caragiale. – „Păstreaz-o pentru mult mai târziu.“ 1892, iunie. Cuvintele puse în ghilimele sunt ale lui Maiorescu. El m-a sfătuit să păstrez pentru mult mai târziu destăinuirea pe care mi-a […]Citește...
Eram în gimnaziu când am citit primele poezii ale lui Eminescu şi fantastica lui nuvelă „Sărmanul Dionis“. Versurile lui exercitau asupra mea o înrâurire extraordinar de puternică; adâncimea fascinantă a gândurilor lui mă umplea de un fior mistic, de o admiraţie extatică. Şi de multe ori am căutat să construiesc în închipuirea mea de copil […]Citește...
Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie: – Îți place să te ocupi […]Citește...
Nu l-am cunoscut personal, – eram încă la Universitate, când a murit. Măcar că s-au scurs de atunci aproape cincizeci de ani, amintirea împrejurării în care l-am văzut pentru întâia şi ultima oară îmi revine toată zguduitoarea emoţie trăită aievea, într-o seară de septembrie. Ca să înţelegeţi trebuie să spun că pe vremea în care […]Citește...
© 2013-2022, Fictiuni. All rights reserved
