Hold-up – Nicu Gecse

Alergau ca nebunii pe aerodrom, urmăriți de polițiști.

– N-o să iasă nimic! gâfâi Niels.

– Ce n-o să iasă? șuieră Hansen, arcuindu-și sprâncenele a întrebare.

Un glonte îi vâjâi pe la ureche și renunță să mai aștepte un răspuns, trântindu-se pe burtă.

– Scoală d-acolo, c-avem treabă, gâfâi iarăși Niels.

Țâșniră amândoi pe aleea din stânga, năpustindu-se pe ușa metalică a hangarului 18. În urma lor, zidul ieși din podea blocând intrarea.

– I-am păcălit! chicoti Niels.

– Îhî, încuviință doct Hansen. Hai să împărțim banii.

– Mai târziu. Întâi ne asigurăm că ne-am pierdut „coada“, apoi o „decupăm“ liniștiți.

– Ce-i facem? Cui?

– O „tăiem“, o „tundem“… ne cărăm, tâmpitule.

Hangarul era slab luminat. Doar câteva fuioare de lumină coborau prin ferestrele micuțe ale acoperișului prismatic. Cei doi se opriră buimaci.

– Pe unde ieșim? întrebă Hansen.

– Foaie verde stâlp, răspunse Niels, fluturându-și mâna în dreptul tâmplei. Hai să vedem.

Un reflector puternic se aprinse, aproape orbindu-i. Atunci văzură că hangarul este plin cu fuzelaje scheletice și motoare vechi, hodorogite, acoperite cu prelate roase de molii.

– Mâinile sus! Poliția. Sunteți arestați, se auzi o voce.

Niels își scoase pistolul, din două focuri spulberă becul reflectorului și readuse întunericul. Înșfăcă pe bâjbâite sacul cu bani pe care Hansen îl scăpase și se buluciră spre celălalt capăt al hangarului.

Hansen trase și el un foc în aer, în timp ce Niels sparse cu o rangă încuietoarea unei uși de lemn. O zbughiră într-o clipită, fără să știe că adevăratul sac cu bani rămăsese în hangar.

În urma lor se aprinseră lămpile mari de neon.

– I-am păcălit și pe ăștia, zornăi o voce metalică.

– Acum avem putere. Suntem miliardari, îi răspunse un alt xanadian cu corpul fusiform, ca al unui avion de recunoaștere.

(1995)