Moș Teacă spiritist – Anton Bacalbașa

De unde până unde, Moș Teacă a auzit de spiritism.

„Cu spiritismu’ ăsta, zice Moș Teacă, să face toate alea. Am auzit că unu a luat numa’ două sticle de spiritism și i-a trecut galbenarea. Vezi dumneata? Eu mă mir că nu să întrebuințează la război; ar putea să ia o mașină de-alea, și tranc! îi omori pă toți. Bun lucru, halal de cin’ l-a născocit; trebuie să fi fost căpitan de stat-majur, că ăi de la itidență nu prea face isprăvi!”…

De altfel, toate ideile lui Moș Teacă despre spiritism cam aici se mărginesc. Vă închipuiți ușor că el nu s-a dus niciodată pe pragul pagodelor ruinate din Ceylon ca să descifreze manuscrise seculare, nici n-a tolerat păsărilor cerului să-și facă cuibul în capu-i cazon. Atâta ar mai fi lipsit: oricât ar fi ele de păsări, nu se pot urca în capul unui căpitan!

„Spiritism-spiritism, da’ să nu să obrăznicească cu mine, că eu nu știu multe: îi trag o sală de poliție de-i merge fulgii!”

Și, afară de asta, Moș Teacă este mai presus de toate un bărbat practic. Lui nu-i trebuie din spiritism decât partea aceea care e folositoare: să te vindece de bătături, să-ți mărească solda, să te avanseze fără examen, să-ți facă, în sfârșit, ceva de folos. Altfel, la ce-i mai zice spiritism de pomană?

***

Într-o seară, Moș Teacă se pomenește că i se bate sprânceana dreaptă. Consultă pe aghiotant, și acesta-i spune că „sprânceana dreaptă de ți se va clăti, nenorocire însemnează”.

Nenorocire! Vorba asta nu-i prea plăcea. În noaptea aceea trebuia să fie de jurnă pe cazarmă și se temea să nu i se-ntâmple vreun bocluc. Se duse deci repede la locotenentul Spanopol, care tocmai se gătea să plece.

— Ia ascultă-mă, camarade, aș vrea să te rog ceva, dacă se poate…

— Bucuros, don căpitan!

— Uite ce e: în noaptea asta eu sunt căpitan de zi și trebuie să fac de jurnă. Da, vezi dumneata, mi-e cam rău și aș vrea să mă duc mai bine acasă. Aș face o baie de muștar, aș pune să mă tragă și aș putea să mă-ntorc sănătos mâine.

Spanopol, un excelent camarad, primi cu plăcere propunerea de a dormi în cazarmă, și asta nu doară pentru că avea motive ca să nu se întâlnească de dimineață cu proprietarul casei, ci numai dintr-un sentiment de camaraderie.

Moș Teacă, vesel, strânse cu căldură mâna lui Spanopol și plecă acasă.

„Ehe! Am păcălit sprânceana dreaptă! Asta va să zică tactică, dom’le, să derutezi și soarta!”

***

Când ajunse acasă, bătu la ușă. Nici un răspuns.

— În numele legii, deschide! strigă el furios.

— Vai de mine, dumneata ești? Numaidecât.

Și căpităneasa Caliopi, îmbrăcând repede o fustă, merse să-i deschidă.

— Cum m-ai speriat! Eu, știind că nu vii în noaptea asta, m-am culcat devreme. Mi-era frică să nu vie hoții și încuiasem ușa.

După ce una-alta, căpităneasa întrebă pe Moș Teacă:

— A propos, dragă Tecușor, ai mai auzit ceva de spiritism?

— Ce să aud? Mi-a spus Spanopolu că a venit și-n garnizoana noastră unu de ăia de face spirit.

— Da? Vezi dumneata? Tot avea dreptate Luxița a lu Dumitrescu: și ea mi-a spus tot așa. Da’ zice că poți s-o faci și fără mașină, numa’ să ai credință. Dacă ai credință când învârtești masa, poți să chemi pă cine vrei și vine numaidecât.

— Ce spui?! Nu se poate! Asta e bună pentru țivili, da’ nu și pentru melitari! Meletaru nu-i țivil, să știi ’mneata!

— Da’ de ce, dragă?

— Apăi cum o să vie dacă n-o avea orden de la comenduire?

— Bre, da’ matale nu știi că spiritele sunt egale?

Haidi, dacă vrei, să-ncercăm. Masă avem, toate alea le avem; ce ne mai trebuie?

— Bine, da pă cine să chemăm?

— Știi pă cine? Eu zic să chemăm pă sublocotenentu’ Vasilescu; tot e el infirior, trebuie să vie!

— Bine.

Și Moș Teacă începu să-nvârtească masa împreună cu madam Teacă, strigând mereu:

— Gheorghe Vasilescu! Vino-ncoa! N-auzi când te cheamă supirioru’?

— Prezent! se auzi deodată de sub masă, și sublocotenentul Vasilescu apăru fără tunică pe el.

— Ei, bravo! strigă Moș Teacă. Așa-mi place!

Spiritul sublocotenentului se așeză apoi la taifas cu domnul și doamna Teacă, băură câte o cafea și peste un ceas plecă.

— Dar, când să-l conducă, Moș Teacă zări tunica spiritului la cuier.

— Bine, spirite, da’ ce, ți-ai pus haina-n cui?

— Ba nu, don căpitan, da s-a agățat din repezeală când am intrat.

— Ia-ți haina, omule, nu vreau să se spuie mâine-poimâine că aduc lumea la mine ca s-o dezbrac.

Madam Teacă nu mai putea de bucurie.

— Numa’ să bagi de seamă, Caliopi dragă, îi zise Moș Teacă, să nu faci spiritism de ăsta în lipsa mea, că dumneata, cum ești de fricoasă, ești în stare să leșini.