Obârșia odiseei lui Oerg –Elena Olteanu

Tăinuită și ascunsă pe o planetă izolată, Ierarhia își reunise alcătuirile microsopice în roiuri fremătătoare, se perfecționase, se delecta în înțelepciune zâmbind încrezătoare unei vieții armonioase, de la care nu pretindea nimic și care îi oferea tot ce și-ar fi dorit, dacă gândul unanim al unei dorințe s-ar fi întâmplat s-o cuprindă și s-o subjuge vreodată.

Prezența Ierarhiei lui Oerg era un semn de statornicie pe mica planetă Sofin, chiar dacă de-a lungul mileniilor fuseseră încercări palide, întotdeauna exterioare și mereu înăbușite din fașă, de a înlocui sau altera ordinea netulburată a micii lumi nesupuse ce sta ascunsă în marginea galaxiei Zeya.

Pe planetă nu se găseau obișnuitele așezări-standard de ființe organice cu care civilizațiile exploratoare sunt obișnuite și, poate tocmai de aceea, vizitatorii nu găseau prilejuri de a rămâne, de a o forma după caracteristicile planetelor lor de origine sau de a-i răpi atmosfera otrăvitoare ori zăcămintele de gaz metan înghețat.

Aventurierii erau rari pentru că oferta era săracă, iar spațiul izolat în care se găsea Sofin nu-l făcea nici măcar candidat pentru a deveni un fel de refugiu al piraților spațiali.

*

Sfetnicul Kiens, el însuși o multiplicitate de vreo zece milioane de indivizi microscopici, ceru telepatic permisiunea de a se apropia de înțeleptul Oerg, păstrătorul raționamentelor de apărare a  speciei și a strategiilor de supraviețuire al roiurilor de indivizi. Bătrânul Oerg prefera să își folosească sutele de milioane de supuși din multiplicitatea proprie pentru a disemina în rândul lor cunoaștere, inteligență, istorie și prevedere. Dintre ei selectase cinci grupuri medii, care analizau strategii de apărare în caz de atacuri neașteptate din partea unor civilizații care cunoșteau călătoria în spațiu și dezvoltaseră tehnologii care să le permită migrarea.

Cum niciodată sfetnicul Kiens nu-și făcea apariția fără vreun motiv temeinic iar Oerg nu se eschiva de la întâlnirile importante, cei doi stabiliră disiparea câtorva milioane de indivizi din preajmă, astfel încât comunicarea să decurgă optim.

– Mărite Oerg, trebuie să o informez pe multiplicitatea voastră că în nordul planetei și-a făcut apariția o mulțime minimală de ființe sosite din spațiu cu un singur recipient propulsor de deplasare. Au asolizat și pregătesc instalarea taberei, care nu pare să fie una temporară. Cum nu cunoaștem proveniența și scopul venirii lor, sfatul meu este că ar trebui să aflăm cât mai multe despre oaspeții nou veniți.

– Îți mulțumesc, dragul meu. Te asigur că principesa Zeely va infiltra douăsprezece divizii de spioni în tabăra călătorilor spațiali și vom pune în alertă multiplicitățile defensive ale războinicului Zemarach cu privire la cei care s-au autoinvitat… În funcție de rapoartele venite, ulterior vom convoca Ierarhia pentru a stabili care este strategia de urmat pentru întreaga noastră comunitate.

*

– Când am să mor, ei bine, deși în forul meu interior, așa șubred și zbuciumat cum îl știu, sper să fie un eveniment cumva mai îndepărtat, atunci am să-mi dau toate cărțile pe față. Nu m-am gândit cum anume am să fac așa ceva, mai ales că nu am de unde să știu dinainte dacă nu cumva vine îngerul morții sau doamna aia hâdă cu coasa, amândoi neanunțați, amândoi prea devreme, dimpreună la ceasul cel mai puțin potrivit. Dar poate să nu fie așa – de ce nu? – sfârșitul e sigur, dar nu poate spune nimeni că știe cum arată, chiar dacă îl așteptăm sau nu. Viitorul întârzie întotdeauna, doar trecutul nu se mai lasă așteptat… Niciodată.

Bătrânul vorbea însoțindu-și cuvintele cu gesturi ample, cu o plastică a mâinii care amintea de cursurile de pantomimă ale cunoscutei Școli de Teatru Mașa Storcinskaia, pe care  le urmărise cândva, în tinerețe, pe când lucrase acolo ca recuzitor.

– Moș Igor, te rog mult: Taci. De când am intrat în tură, nu ți-a tăcut gura măcar o clipă. Înțelege-mă, sunt și eu obosit. Mai lasă-mă cu gândurile dumitale ciudate.

– Ehee, flăcăul moșului. Nu oamenii își aleg gândurile, ci gândurile vin la noi pe potriva nevoii lor de împlinire. Așa să știi. Am fost și eu ca dumneata – tânăr, grăbit și dezorientat. Dar nu gardian. Nu. Nici gradat. Doar grenadier… Pricepi dumneata? Am luptat pe colinele din Craterul Gusev de pe planeta Marte și am câștigat toate luptele. Pe urmă am lucrat în minele de pe satelitul Titan…

– Doar că acolo te-a pus naiba să furi proiectele de forare de la mafia rusească. Și acum încercăm să te ascundem de ei până la proces.

– Ehee, până atunci e cale lungă și au să mă găbjească sigur. Mai bine m-ați lăsa aici, că tot nu mă mai vrea nimeni. Eu mi-am trăit traiul, flăcăule. De ce vă mai țineți de capul meu? Nu vezi că n-are nici măcar un rost…

– Dumneata, moșule, știi bine că în orice lucru e un rost. Fie că e neștiut, fie că e ascuns… ba chiar dacă ar atât de clar încât ar sări în ochi tuturor.

– Mă duci binișor cu vorba, dar nici tu nu ai habar ce vorbești, tinerețe…

– De data aceasta, dumneata nu știi, moșule. Mai aflăm și noi, tinerii, câte ceva… Să știi că locotenentul Filiurin i-a jurat fiului dumitale că are să te apere ca pe ochii din cap. Și jurămintele mari trebuie ținute, cu atât mai mult cu cât…

Gardianul tăcu încurcat, sperând că bătrânul nu va băga de seamă.

– Cu atât mai mult cu cât sunt făcute… unui mort. Da? Așa voiai să spui, nu?

Bătrânul își așeză mâinile împreunate pe genunchi, apoi tuși ușor. Își încreți fruntea, ridică ușor umerii, își plecă bărbia în piept și plânse încet, fără să scâncească.

*

Principesa Zeely era o multiplicitate de entități curioase și intrigante, dornice să cunoască multe lucruri și incapabile să țină un secret. La inițiativa lui Oerg, Ierarhia a luat decizia de a-i încredința ei munca de spionaj a străinilor care asolizau rareori pe planetă și contrainformații obținute cel mai adesea din multiplicitățile colegilor ei ierarhici.

Tot ea coordona rețeaua de curieri, care erau instruiți ce să comunice și ce să țină ascund din informațiile strânse de pe teren. Numai că munca ei ar fi fost inutilă și dezarticulată dacă n-ar fi fost multiplicitatea lui Metta – matematicianul-poet, care avea capacitatea de a prelucra datele adunate, de a  le corela, de a emite predicții, avertizări și de a sugera soluții de intervenție, pe care le propunea cu calm, neutru, fără teama de a deranja pe cineva și conștient că scotea în față proiectele optime pentru toate multiplicitățile Ierarhiei.

De obicei, singurul nemulțumit era războinicul Zemarach, care analiza de trei ori o replică de teamă să nu fie provocat, care vedea un început de invazie în orice venire a străinilor și care verifica de fiecare dată ce se întâmpla, de teamă ca entitățile celelalte să nu conspire împotriva multiplicității lui, care era cea mai puțin numeroasă și, de aceea, vulnerabilă, din punctul lui de vedere.

Veștile erau îngrijorătoare. Agenții infiltrați ai principesei Zeely aflaseră că recipientul propulsor de deplasare venea dintr-un sistem solar dominat de therani, ființe multicelulare cu autonomie cefalică, dar care aveau capacitatea de a se organiza ierarhic pentru scurte perioade de timp. Suplineau avantajele multiplicității de indivizi identici specializați prin pregătirea specializată a fiecăreia dintre ființe.

Scopul vizitei lor era și rămânea neclar. Pe de o parte erau înarmați, pe de altă parte – lucru îmbucurător – armamentul lor nu era eficient în detectarea și distrugerea multiplicităților băștinașe.

Din punctul de vedere al matematicianului-poet, îngrijorarea cea mai mare era dată de mijloacele de propulsie de care dispuneau theranii. Ei nu coborâseră pe Sofin cu ajutorul unui modul antimagnetic, nici cu o nacelă antigravitațională, nici cu un aerostat cu presiune reglabilă, nici cu un alt mijloc din cel care se dovediseră până atunci neprimejdioase pentru securitatea planetei.

Metta susținea însă că propulsia lor folosea arderea de combustibili care produceau temperaturi mari, ceea ce prezenta un potențial pericol pentru Sofin, a cărei atmosferă conținea compuși volatili și inflamabili. Declanșarea unui incendiu, chiar și de mici proporții, corelată cu un potențial dezgheț al rezervelor de gaz metan, putea însemna sfârșitul.

Avuseseră noroc că străinii asolizaseră folosind la minim niște jeturi de frânare, dar la plecare, pentru învingerea gravitației, aveau nevoie de o putere mai mare și, implicit ar fi folosit mai mult combustibil pentru propulsie, generând temperaturi capabile să aprindă totul. Plecarea străinilor putea declanșa distrugerea întregii Ierarhii.

*

Locotenentul Filiurin primise ordin să se întoarcă la bază. Numai că, așa cum era stabilit consemnul, aștepta să i se confirme faptul că viața bătrânului nu mai era amenințată de nimic și că echipajul putea reveni în portul spațial militar Karpovski. Confirmarea însă întârzia, iar așteptarea se prelungea. Tehnic, nu era nicio problemă: rezervele de combustibil erau suficiente, hrana de sinteză și legumele din obținute din cultivarea hidroponică în grădina de la bordul navei oamenilor asigurau cele necesare traiului pentru o perioadă lungă de timp. Numai că răgazul pe care îl aveau le era favorabil mafioților, care nu-și permiteau să se dea bătuți mai înainte de a încerca să-și joace toate cărțile.

Până atunci, bătrânul era închis preventiv într-o cameră aflată în interiorul taberei, bine securizată, încât nimeni din afară nu ar fi putut afla despre ea sau să găsească ușa de acces. De la aflarea veștii privind moartea fiului său, Moș Igor n-a mai vrut să iasă din încăperea ce-i fusese destinată. Schimba o vorbă-două cu gardianul care-i ducea de mâncare și privea în gol, suspinând ori de câte ori era cuprins de amintiri copleșitoare.

Fiulirin fusese coleg de Academie Spațială cu Alioșa, fiul lui Moș Igor, așa că locotenentul încercase să discute el însuși cu bătrânul. Nu conta că fiul pierise într-o misiune de luptă, moșul nu accepta nici varianta reală, dar nici una fantezist elaborată. Nimeni nu reușea să-i scoată din minte credința că băiatul îi murise din vina lui.

Sergentul Olsen pătrunse în încăpere, salută regulamentar și raportă grăbit:

– Domnule locotenent, avem o problemă. Senzorii noștri de securitate au reperat trei nave care-și mențin cursul către planeta Sofin. Timp estimativ până la sosire: circa 400 de minute. Prin faptul că nu ne-au răspuns la apeluri și au ignorat cerința noastră de a-și schimba destinația, întrucât încalcă o zonă de interes militar, au fost marcate ca ostile. Nu dispun de armament exterior de luptă, dar ar putea fi nave închiriate de mafia rusească. Este posibil că vor încerca să asolizeze.

*

– De această dată, multiplicitățile voastre trebuie să fie de acord cu mine, rosti cu convingere războinicul Zemarach. După cum sunteți informați, asistăm la o tentativă de invazie din partea theranilor, fapt confirmat de sosirea și coborârea pe planetă a încă trei recipiente propulsoare de deplasare. Faptul că au ales o altă zonă pentru coborâre este o evidentă încercare de a ne induce în eroare cu privire la intențiile lor.

– Subtil clipesc arpegii nestrunite…, își dădu cu părerea matematicianul-poet.

– Diviziile mele de spioni au cules informații importante legate de primii therani sosiți, interveni principesa Zeely, astfel că putem stabili unele concluzii. Stăinii sunt organizați centralizat, piesa importantă fiind cel mai vârstnic dintre ei. Toți ceilalți desfășoară activități auxiliare în jurul celui înțelept, care este păzit, hrănit și lăsat în singurătate – ceea ce înseamnă în mod clar că el este strategul și înțeleptul lor. Ceea ce este foarte important: theranii nu dispun de o acuitate vizuală care să le permită să ne vadă, nu percep lungimile noastre de undă, așa că nu pot intercepta mesajele noastre. Astfel că, fiind lipsiți de capacitatea de a ne observa direct sau prin intermediul unor mașinării, se poate emite cu deplină încredere ipoteza că ei nu sunt conștienți de existența noastră, deci nu ne aflăm într-un potențial conflict cu ei…

– Cum adică? se interesă Zemarach.

– Faptul că ne ignoră prezența nu înseamnă neapărat că venirea lor nu constituie un pericol pentru noi, interveni Metta. În eventualitatea că toate cele patru recipiente propulsoare ale lor se vor desprinde de planeta noastră, cataclismul nu mai poate fi evitat. Temperaturile excesiv de mari înseamnă clar distrugerea noastră totală.

– Aneantizarea este ultima alternativă pe care o putem accepta, concluzionă cu înțelepciune Oerg. Trebuie să acționăm noi primii, nu putem să le lăsăm lor inițiativa și nici să așteptăm. Ne vom coordona eforturile ca în cel mai scurt timp să ne mutăm toate multiplicitățile în preajma căpeteniei lor centrale, pe care nădăjduiesc că o vor feri de orice incident.

– Spionii mei ne pot asigura accesul în încăperea lui, fără nici cea mai mică problemă, propuse Zeely.

– Multiplicitățile mele propun să ocupăm primul lor recipient de deplasare, pentru că va fi cel mai probabil folosit pentru transportul bătrânului și fiindcă pare mai bine structurat pentru deplasarea în spațiu, nu se lăsă mai prejos Zemarach.

– Este o propunere interesantă, dar cred că este bine ca toate multiplicitățile să rămână în jurul înțeleptului lor, fiindcă theranii îi vor acorda consecvent aceeași întâietate. Începeți mobilizarea, porunci Oerg.

– De îndată, multiplicitatea voastră! se grăbi să își dea acordul Zemarach, deși multitudinea lui plănuia cu totul altceva.

*

– Navele ostile au asolizat la sud de poziția noastră, domnule locotenent. Vreo treizeci de soldați înarmați, îmbrăcați cu costume de presurizare, se îndreaptă spre noi. Timp estimat pentru sosire: circa 9 ore terestre.

– Ce fel de armament au în dotare, caporal?

– Puști pneumatice cu proiectile incendiare. Armamentul standard nu poate fi folosit din cauza temperaturii scăzute din atmosfera planetei.

– În schimb, cu o singură rafală ticăloșii pot pârjoli întreaga planetă… Vom muri și noi, și ei, ca niște șobolani încolțiți. Nu și-au bătut capul să facă o banală analiză chimică a atmosferei, interveni sublocotenentul Suarez.

– Cine i-a trimis știe probabil cu ce au de-a face. Și cred că ar sacrifica orice doar ca să scape de martor… îl contrazise locotenentul Filiurin. Abandonăm tabăra și decolăm folosind la maxim propulsia cu trinitramidă. Fixați mine incendiare în structura taberei, cu detonare la 10 minute după decolare. Nu avem timp ca să strângem. Întreg personalul se va echipa în costumele de depresurizare și va trece prin sasul de intrare al navei, care va fi activat pentru decontaminare. După ce toți oamenii noștri sunt la bord, efectuați o sterilizare cu raze gamma pentru inactivarea eventualilor viruși. Din acest moment, avem 30 de minute până la decolare. Mișcați-vă rapid. Executarea!

*

Eram unanim deciși să părăsim planeta care ne-a fost cămin atâtea mii de perioade de rotație în jurul stelei centrale. Călăuziți de spionii principesei Zeely, care și-au îndeplinit admirabil misiunea, multiplicitățile noastre s-au adunat în jurul celui mai înțelept dintre therani, care avea să ne fie gazdă și călăuză în drumul nostru prin spațiu. Ne-am alăturat lui și l-am însoțit pretutindeni.

Tristețea plecării ne-a fost umbrită suplimentar de pierderea inexplicabilă a unei părți importante din multiplicitatea războinicului Zemarach, care a încercat să pătrundă separat în recipientul propulsor de deplasare al theranilor și a fost nimicită de niște raze nevăzute și necruțătoare, după cum aveam să aflăm mai târziu. Cei puțini rămași din identitatea lui ni s-au alăturat.

În mod de neînțeles pentru noi, înțeleptul lor și-a lăsat în urmă semenii și, neobservat de aceștia, a pășit din nou pe sol, într-un înveliș care-i asigura temporar protecția. L-am urmat, fiindcă destinul ne era îngemănat cu al lui. După aceea, solul s-a cutremurat și recipientul propulsor al theranilor a țâșnit spre înălțimi. Imediat, șuvițe uriașe de flăcări și abur încins s-au disipat violent în atmosferă. La scurt timp după aceea a urmat o izvorâre uriașă de lumină, urmată de un bubuit enorm și dens, împroșcând roci și gheață. Trupul planetei noastre a tremurat convulsiv și ritmic, eliberând necontrolat roci, materiale topite, aburi, temperaturi uriașe, moarte și neant…

Înțeleptul n-a supraviețuit. Acum navigăm prin spațiu în căutarea unei lumi primitoare pentru multiplicitățile noastre, armonizate în Ierarhia lui Oerg.

Iar eu voi continua să descriu perpetuu și să memorez periplul nostru printre stele, așa cum inspirat spuneam cândva: „Văl necuprins de seri de sărbătoare alungă multitudini de firi statornice în vânt și le adună în mers pe fiecare, stârnind gândul cel mare după fiecare gând!“

povestirea a apărut în antologia 
„Homo cosmicus, încotro?“,
publicată la Brașov (2019)