Păianjenul – Tudor Arghezi

Jucând în zarea mea, paiața

Mi-a dat azi bună dimineața,

La geamul din grădină.

O roată de mătase și lumină

L-a-mpresurat cu nimb de heruvim.

A fost vecini de zări să fim.

Împărăția lui de două șchioape

Bate-n fiori de aur și de ape

În dreptu-mpărăției mele

Urzită de-a crucișul din firele cu stele.

Aceeași lună nouă

Le sparge borangicul din plasele-amândouă

Și-același vânt le sfâșie-mpreună,

Pe nopțile de viscol, fără lună.

Mereu și ne-ntrerupt, ca-ntâia oară,

Compasul chibzuiește și măsoară,

Reîncepând de la obârșii chinul

De-a împlini ce sfarmă destinul.

Pentru o gâză, câtă cheltuială

De ață scumpă și beteală!