Sunt gustoasă foc! – Iulian Spătaru

Razele apusului de soare învăluie blând mica, dar cocheta terasă situată în parcul central al orașului. Singurii clienți sunt o tânără și un tânăr care-și beau cafeaua fiecare la masa lui. În surdină se poate distinge melodia Amado mio cântată de Storm Large. Cei doi tineri par impacientați, se uită tot mai des spre ecranul telefoanelor, în timp ce răsfoiesc, ostentativ, câte un exemplar din aceeași carte. După un timp apare și chelnerul, dolofan și ras în cap, care-i întreabă dacă mai doresc o cafea. Comandă pe rând câte o sticlă de apă plată. La un moment dat, tânărul o întreabă pe domnișoară:

– Nu vă supărați, așteptați de mult?

– De aproape douăzeci și cinci de minute, răspunde ea, înviorată brusc.

– Ştiţi, am întâlnire cu o domnișoară blondă, ochi albaștri, superbă, îmbrăcată cool. Poate că n-a înțeles bine ora și-a venit mai devreme. Ați văzut cumva pe cineva care arată așa?

Tânăra stă un timp pe gânduri, după care îi răspunde cu un zâmbet complice:

– Şi se numea Amanda iar în mână trebuia să țină, ca semn de recunoaștere, cartea lui Asimov Visele sunt sacre?

– Da, da, întocmai! Dar de unde știți? O cunoașteți?

– Cum dacă o cunosc? Suntem cele mai bune prietene. Dar ce spun eu prietene? Suntem ca două surori.

I-a stat pe limbă să spună gemene, dar s-a felicitat că s-a oprit la timp. După această afirmație, el o privește câteva clipe, și apoi, nemulțumit de imaginea ce i înfățișează în fața ochilor, continuă:

– Dar nu mi-ați spus ce s-a-ntâmplat. De ce n-a venit în carne și oase?

– E o poveste mai lungă, însă, pe scurt, agenda ei a fost dată complet peste cap de propunerea de a juca într-o telenovelă cu distribuție internațională.

După ce-i cere permisiunea, tânărul se mută la masa ei, apoi continuă :

– Şi acum să facem prezentările.

– Eu sunt Vivi, spuse ea și-i întinse o mână mică şi transpirată.

– Iar eu sunt Relu.

Vivi întreabă nedumerită:

– Dar unde-i David, tânărul de „treizeci și doi de ani, un metru nouăzeci și trei, cu ochii verzi, ten măsliniu, părul negru, cârlionţat, și plin de mușchi”, așa cum îi place să se prezinte pe Facebook?

– … David e consternat că n-a putut să fie prezent personal, dar, tocmai azi, a fost anunțată o întâlnire crucială pentru viitorul băncii la care este CEO, cu un grup de mari investitori asiatici. Și-atunci, în criză de timp, m-a rugat pe mine să-i țin locul. Și, ca dovadă, uitați, am și eu la mine Visele sunt sacre.

Și-i flutură cartea prin fața ochilor; iar după câteva clipe de tăcere spune:

– Mi se pare mie sau amândoi suntem în aceeași situație?

A vrut să spună în aceeași găleată, dar s-a corectat la timp.

– Cam așa s-ar părea, răspunse ea.

– Ce-aţi zice de o bere? întreabă Relu.

– O bere? De ce nu?

Tânărul s-a felicitat pentru faptul că a scăpat atât de ieftin. Dacă venea originalul era pregătit și pentru eventualitatea în care trebuia să plătească băuturi mult mai rafinate. Vivi nu se lasă nici ea mai prejos:

– Propun să ne spunem pe nume.

– E o idee excelentă!

Deși păreau plini de viață, atât băiatul, cât și fata arătau de-a dreptul jalnic. Cel puțin prin comparație cu standardele intens promovate. El era scund, sfrijit, cu fața ștearsă, buze subțiri, părul blond, vâlvoi. Numai ochii negri exprimau o oarecare vitalitate, pe care însă nimic altceva nu o trăda. La rândul ei, fata era mică de statură, cu nasul în vânt și ochii de un albastru spălăcit. Doar sânii, proeminenți și frumos arcuiți, lăsau să se întrevadă o fire pasională. În rest, erau îmbrăcați amândoi cu blugi ieftini și tricouri imprimate și nu păreau să aibă mai mult de douăzeci și doi de ani. La un moment dat el exclamă:

– Şi când te gândești cât de norocos a fost David să aibă o asemenea înfățișare!

– Cât despre Amanda ce să mai spun, e tot ce-și poate dori cel mai exigent bărbat.

– Şi câte avantaje au în viață oamenii frumoși! Pentru ei totul e mai simplu, trebuie să lupte mai puțin pentru a obține bani, faimă, bunuri. Practic, ceilalți aleargă după ei pentru a le obține bunăvoința.

– Nu știu cum gândești tu, dar eu cred că asta nu e drept. Putem spune că pe pământ s-a instalat tirania frumoșilor.

– Da, da, succesul obținut facil îi face uneori aroganți cu cei mai puțin norocoși. De exemplu David, ei bine David, e, de cele mai multe ori, insuportabil. Îmi vine să-mi iau câmpii și să uit că l-am cunoscut.

– La fel și cu Amanda, e plină de ifose și nerecunoscătoare.

– Mă bucur că amândoi gândim la fel despre așa-zișii frumoși. Asta mă face să-mi iau inima-n dinți și să-ți fac o mărturisire.

– Ce mărturisire, care mărturisire?

– Ei bine, ține-te tare, află că, în realitate, nu există nici un David.

– Cum așa?

– Totul e numai un joc inventat de mine pentru a putea cunoaște femei frumoase, care, altfel, nu s-ar fi uitat la mine niciodată.

– Şi tu?

– Cum și tu?

– Ei bine, și eu sunt în aceeași situație. Amanda e numai în închipuirea mea și mă folosesc de această ficțiune pentru a fi, preț de o oră, două, în compania unor bărbați, inabordabili pentru mine în condiții normale.

– Asta-i bună! Și eu care mă simțeam atât de vinovat!

– Vinovaţi pe naiba! Am încercat și noi să facem ceva, n-am stat cu mâinile încrucișate.

– Acum că știm cum stăm, mai propun încă o bere!

– O s-o beau din toată inima.

– Închide telefonul, scoate-i bateria, vreau să îți fac o propunere!

– De ce? Crezi că…

– Întrebarea care se pune e până când o să ne mulțumim noi cu firimiturile de la masa frumoșilor? Trebuie să ne unim forțele! Trebuie să luptăm! Suntem urâți, proști și săraci, dar imensul nostru avantaj este că știm și recunoaștem asta. Acesta e atuul care o să ne ducă la victorie. Bine, dar noi, chiar n-avem nici o calitate? De exemplu tu, poate ai totuși vreo urmă de caracter?

– Da’ de unde! Nimic, ioc.

– Nici eu. Nu se poate, trebuie să fie ceva!

– Poate că totuși ar fi ceva. Sunt, dar promitem că nu râzi, ei bine, sunt… gustoasă!

– Iar eu sunt spumos!

Din boxe se aude o voce care afirmă la postul de radio: „Tinerii trebuie educați în spiritul frumosului.” Atunci Relu se ridică de pe scaun și urlă:

– Genial! Am găsit ideea care va sta la baza strategiei noastre victorioase! Poți să mă săruți!

Vivi sare de gâtul lui și-l sărută cu foc. El o desprinde cu greu și continuă:

– Ai ascultat când la radio s-a afirmat că tinerii trebuie educați în spiritul frumosului. Ce deducem noi de aici?

– Poţi să mă omori că nu-mi trece nimic prin cap.

– Deducem că nu ne naștem cu instinctul frumosului, nu e înscris în gene, în ADN. Esteticul, frumosul se induce ființei umane prin educație. Iar educația, ei bine educația, se face prin persuasiune. Asta e cheia care ne va conduce către succes. Vom propune întregii lumi, în mod repetat, douăzeci și patru de ore pe zi, pe toate canalele, urâtul drept frumos, chipurile noastre pocite drept etalon de frumusețe. Masele se vor opune la început, vor avea loc demonstrații, dar în final vom izbândi.

– Ah, acum înțeleg, vom avea de partea noastră toți urâții, chiar și pe foștii frumoși acum ofiliți de vârstă. Ba chiar și extratereștri ne vor susține! Vom avea majoritatea pentru toată viața.

– Imaginează-ţi cum actualele fotomodele vor fi șomere sau cel mult contabile ori slujnice care vor căra tava.

– Nici o milă! La mătură cu ele!

– Iar noi și cei ca noi vom fi pe coperțile tuturor revistelor, la televiziuni, pe covorul roșu și în cele mai luxoase restaurante.

– Vom fi bogați și îi vom avea amanți pe actualii frumoși și viitorii urâți.

Deodată, din senin, cerul se înnourează și se aude un tunet puternic. Apoi începe o rafală de ploaie. Tinerii se ridică în picioare și cântă îmbrățișați:

– A tunat și ne-a adunat! A tunat și ne-a adunat!

*

*          *

Au trecut patru ani. Relu și Vivi se află în același parc, la aceeași terasă, ba chiar și la aceeași masă la care s-au întâlnit prima dată. Sunt răvășiți, cu hainele de firmă rupte ferfeniță și gâfâie groaznic. Primul care își revine e Relu:

– Credeam că nu mai scăpăm cu viață. Aveam informații, mă așteptam la o revoltă a frumoșilor, dar nu credeam că masele vor trece de partea lor.

Vivi continuă:

– Stau și mă întreb unde am greșit? Ce anume n-am luat în calcul?           

– Cred că ne-am pripit când ne-am gândit că simțul estetic nu e înscris în gene, în ADN. Realitatea, revolta maselor împotriva lumii create de noi, ne arată că ne naștem cu instinctul frumosului.

– Clar, asta a fost eroarea noastră!

– … Dar, Vivi, dacă ar fi să dăm timpul înapoi, care a fost cea mai mare satisfacție trăită de tine în acești patru ani?

– Au fost mai multe, dar cea mai mare a fost când frumoșii își acuzau mamele că i-au născut arătoși și-și făceau operații estetice să semene cu noi.

La un moment dat, din boxele radioului se aude glasul unui savant care concluzionează: „ADN-ul uman poate fi modificat. Să facem asta în mod responsabil!” Tinerii se ridică în picioare în același timp și se privesc intens. Afară se aude un tunet puternic și începe să plouă cu rafale. Relu și Vivi se iau în brațe și dansează fericiți:

– Genial! Gata, am găsit! Ha-ha! A tunat și ne-a adunat! A tunat și ne-a adunat!

(fragment din volumul Capri. Ultima croazieră,proză scurtă, editura Exigent, 2022)