Justiție mecanică – Alexandr Ivanovici Kuprin

Traducere și adaptare din limba rusă: Tiberiu Tomșa

Sala mare a celui mai important club dintr-unul din orașele noastre de provincie era plină de lume. Fiecare lojă, fiecare loc în fotolii sau în stal erau ocupate și, în ciuda entuziasmului, publicul era atât de atent și de liniștit încât, atunci când conferențiarul se opri să bea o gură de apă, toată lumea putea auzi o muscă întârziată bâzâind la una din ferestre.

Printre rochiile strălucitoare ale doamnelor, albe, albastre și roz, printre umerii goi și fețele blânde străluceau uniforme elegante, fracuri și epoleți aurii cu duiumul.

Conferențiarul, care era îmbrăcat în uniforma Departamentului de Educație – un bărbat înalt a cărei față galbenă părea să fie formată doar dintr-o barbă neagră și ochelari negri strălucitori – stătea în fața platformei, sprijinindu-și mâna pe o masă.

Dar ochii atenți ai publicului erau îndreptați, nu atât spre el, cât mai cu seamă spre un mecanism ciudat, înalt, cu aspect masiv, care stătea lângă el, o piramidă cenușie acoperită cu pânză, lată la bază, ascuțită în vârf.

După ce își potoli setea, conferențiarul continuă:

– Permiteți-mi o prezentare succintă. Ce constatăm, doamnelor și domnilor? Constatăm că sistemul încurajator de note, premii, distincții, duce la gelozie, mândrie și nemulțumire. Prin repetare, sugestia pedagogică eșuează în cele din urmă. Punerea vinovaților la colț, nemișcați pentru perioade determinate de timp sau făcându-i să îngenuncheze, s-a dovedit adesea un exemplu ineficient pentru ceilalți, iar victima devine uneori prilej de veselie. Închiderea într-o celulă este vătămătoare în sens pozitiv, doar că folosește timpul elevului fără vreun profit. Munca forțată, pe de altă parte, fură lucrării de adevărata ei valoare. Pedeapsa prin înfometare afectează în mod nociv creierul. Sistarea vacanțelor provoacă răutate în mintea elevilor și deseori produce nemulțumirea părinților. Ce rămâne de făcut? Expulzarea din școală a copilului plictisitor sau răutăcios – așa cum ne sfătuiește Sfânta Scriptură – pentru ca, prin tăierea membrului ofensator, să se evite infectarea întregul corp studios al școlii. Da, vai! Recunosc, acum o astfel de măsură este inevitabilă în anumite ocazii, la fel de inevitabilă ca pedeapsa capitală, care se aplică, regret s-o spun, chiar și în cele mai bune state. Dar înainte de a recurge la acest ultim mijloc ireparabil, să vedem ce mai poate fi…

– Și biciuirea! strigă o voce profundă de bas din primul rând de fotolii. Era guvernatorul cetății orașului, un bătrân surd, sub scaunul căruia mârâia furios și răgușit un câine-mops. Guvernatorul era o figură familiară locuitorilor orașului, însoțit mereu de baston, de cornetul acustic ținut la ureche și de bătrânul mops ce gâfâia.

Conferențiarul se înclină, rânjind cu plăcere.

– Nu am intenționat să mă exprim atât de succint și precis, dar, în esență, Excelența Sa mi-a ghicit gândul. Da, doamnelor și domnilor, există o metodă rusă veche și bună, despre care nu am vorbit încă – pedeapsa corporală. Da, pedeapsa corporală este parte integrantă a sufletului marelui popor rus, a simțului său național puternic, a patriotismului și a credinței profunde în Providență. Chiar și apostolul a spus: „Pe cine iubește Domnul, îl pedepsește.” Monumentul neuitat al culturii medievale – Domostroi – poruncește același lucru cu fermitate paternă. Să ne amintim de inspiratul nostru țar-educator Petru cel Mare, cu faimosul său ciomag. Să ne aducem aminte de discursul nemuritorului nostru Pușkin:

„Părinții noștri, cu cât te întorci în urmă,

Cu atât s-au consumat mai multe ciomege.“

În sfârșit, să ne amintim de minunatul nostru Gogol, care a pus în gura unui slujitor simplu și neînvățat cuvintele: „Țăranul trebuie bătut, căci țăranul este răsfățat.” Da, doamnelor și domnilor, eu afirm cu îndrăzneală că pedeapsa cu vergele pe corp merge ca un fir roșu de-a lungul întregului curs uriaș al istoriei Rusiei și ia naștere din adâncurile vieții primitive rusești.

Adâncindu-mă astfel cu gândurile în trecut, doamnelor și domnilor, par un conservator, totuși merg înainte cu mâinile întinse pentru a-i întâlni pe cei mai liberali dintre umanitari. Admit în mod liber, mărturisesc cu voce tare, că pedeapsa corporală, în modul în care a fost practicată până acum, are în ea multe lucruri care sunt insultătoare pentru persoana pedepsită, dar și umilitoare pentru cel care pedepsește. Confruntarea personală a celor doi bărbați trezește inevitabil ura, frica, iritația, răzbunarea, disprețul și, mai mult, o încăpățânare acerbă în repetarea greșelii și a pedepselor. Așadar, fără îndoială, vă imaginați că renunț la pedeapsa corporală. Da, renunț la ea, deși doar pentru a o introduce din nou, înlocuind omul cu o mașină. După mulți ani de eforturi, gânduri și experimente, am elaborat în sfârșit o schemă a justiției mecanice și am concretizat-o într-o mașină. Dacă am avut succes sau nu, voi lăsa într-un minut ca publicul acesta distins să judece.

Conferențiarul făcu un semn din cap spre culise. Un însoțitor chipeș apăru în față și scoase husa de pânză de pe obiectul ciudat care stătea lângă luminatoare. Pentru ochii celor prezenți, mașina strălucitoare părea mai degrabă ca o mașină de cântărire automată, deși era evident mai complexă și mult mai mare. Un murmur de uimire se iscă din rândul publicului din sală.

Conferențiarul întinse mâna și arătă spre aparat.

– Iată odrasla mea, spuse el cu o voce plină de emoție. Este un aparat care poate fi numit instrumentul justiției mecanice. Construcția este neobișnuit de simplă, iar ca preț ar fi accesibil chiar și pentru o modestă școală sătească. Vă rog să luați în seamă construcția lui. În primul rând, remarcați platforma orizontală pe arcuri și platforma de lemn care duce la ea. Pe platformă este plasat un scaun îngust, al cărui spate are și un arc puternic și este acoperit cu o piele moale. Sub scaun, după cum vedeți, se află un sistem de pârghii în formă de semilună care se rotesc pe o balama. Proporțional cu presiunea asupra arcurilor scaunului și platformei, aceste pârghii, plecând de la echilibrul lor, descriu semicercuri și se închid în perechi la o înălțime de la cinci până la optsprezece verșoace[1] deasupra nivelului scaunului, variind cu forța de presiune.

În spatele scaunului se ridică un stâlp vertical din fontă, cu o traversă. În interiorul stâlpului se află un mecanism puternic, asemănător cu cel al unui ceas, având o contragreutate de 160 livre[2] și un arc spiral. În partea laterală a coloanei observați o ușă mică, destinată pentru curățarea sau repararea mecanismului. Această ușă are doar două chei și vă rog să rețineți, doamnelor și domnilor, că aceste chei sunt păstrate, una de către inspectorul șef de district al mașinilor mecanice de biciuit, iar cealaltă de către directorul școlii. Așadar, acest aparat, odată pus în funcțiune, nu poate fi oprit până când nu a finalizat pedeapsa intenționată – desigur, cu excepția eventualității în care acesta este distrus cu forța, ceea ce este o posibilitate puțin probabilă dacă se observă simplitatea și soliditatea fiecărei părți a mașinăriei.

Odată pus în funcțiune, mecanismul ceasului face legătura cu o mică axă, poziționată orizontal. Axa are opt prize, în care pot fi montate opt tije lungi de bambus sau metal. Când sunt uzate, acestea pot fi înlocuite cu altele noi. De asemenea, trebuie explicat că, printr-o reglare a osiei, se poate stabili forța fiecărei curse.

Astfel, vedem axa în mișcare și odată cu ea se mișcă și cele opt tije. Fiecare tijă coboară perfect liber, dar venind din nou în sus, se întâlnește cu un obstacol – traversa – și întâmpinându-l, se îndoaie și se pune în tensiune față de vârful ei, se arcuiește într-o jumătate de cerc și apoi, eliberându-se, declanșează lovitura. Apoi, deoarece poziția traversei poate fi reglată, ridicată sau coborâtă, devine evident că tensiunea tijelor de îndoire poate fi crescută sau micșorată, iar lovitura dată cu un grad mai mare sau mai mic de severitate. În acest mod simplu, a fost posibilă stabilirea unei scări de severitate a pedepsei de la 0 la 24 de grade. Severitatea numărul 0 corespunde momentului în care traversa se află în punctul său cel mai înalt și este folosită numai atunci când pedeapsa are un caracter doar nominal sau, să zic așa, simbolic. Până când se ajunge la severitatea de grad 6, un anumit nivel de durere devine perceptibil. Pentru școlile primare, recomandăm un nivel maxim până la gradul 10; în școlile secundare se poate merge până la 15. Pentru soldați, închisorile din sat și studenți, limita este stabilită la 20 de grade, iar, în final, pentru casele de corecție și muncitorii  greviști, recomandăm gradul maxim, și anume 24.

Aceasta, doamnelor și domnilor, este în esență invenția mea. Mai rămân detaliile. Mânerul din lateral, ca și mânerul unei flașnete, servește la înfășurarea arcului în spirală al mecanismului. Săgeata de aici, din această deschizătură, reglează rapiditatea loviturilor. La înălțimea stâlpului, într-o cutie de sticlă mică, se află un contor – un fel de indicator mecanic. Acesta vă permite să verificați acuratețea funcționării mașinii și este, de asemenea, util în scopuri statistice și de control. Având în vedere acest ultim scop, indicatorul este construit pentru a afișa un total maxim de 60.000 de lovituri. În sfârșit, doamnelor și domnilor, vă rugăm să observați ceva de natura unei urne la baza stâlpului. În aceasta sunt introduse fise de metal cu numere pe ele, iar acest lucru pune imediat în acțiune întreaga mașină. Fisele sunt de greutăți și dimensiuni diferite. Cea mai mică este de mărimea unui ban de argint[3] și realizează pedeapsa minimă – cinci lovituri. Cea mai mare are dimensiunea unei sute de copeici – o rublă – și asigură o pedeapsă de doar o sută de lovituri. Folosind diferite combinații de fise metalice, puteți efectua o pedeapsă cu orice număr de lovituri multiplu de cinci, între cinci și trei sute cincizeci. Dar – conferențiarul zâmbi cu modestie – dacă ajungem la această limită, nu ar trebui să considerăm că ne-am rezolvat complet problema.

Am să vă rog, doamnelor și domnilor, să notați cifra la care se află indicatorul în prezent și cea la care va ajunge după ce a fost aplicată pedeapsa. În plus, distinsul public va observa că, până în momentul în care fisele sunt aruncate în urnă, nu există niciun pericol în a rămâne pe platformă.

Așadar… indicatorul arată 2900. În consecință, după ce am introdus toate fisele, indicatorul va arăta, la sfârșitul execuției… 3250…. Cred că nu greșesc!

Și va fi destul de suficient să se introducă în urnă orice obiect rotund, de orice dimensiune, iar mașina va merge la infinit, dacă vreți, sau, dacă nu la infinit, la 780 sau 800, moment în care arcul se va destinde și mașina va trebui repornită. Ceea ce am avut în vedere în utilizarea acestor fise mici a fost că ele ar putea fi înlocuite în mod obișnuit cu monede, iar fiecare biciuitor mecanic are un tabel comparativ cu valorile fiselor de cupru, de argint și aur. Observați tabelul aflat aici, în partea laterală a stâlpului principal.

Se pare că am terminat… Au rămas doar câteva detalii referitoare la construcția platformei rotative, a scaunului balansoar și a pârghiilor în formă de semilună. Dar, deoarece descrierea lor este puțin mai complicată, voi cere distinsului public respectat să urmărească mașina în acțiune, fiindcă voi avea onoarea să fac imediat o demonstrație.

Întreaga procedură de pedeapsă constă în cele ce urmează. În primul rând, după ce am cernut temeinic și am ajuns la baza motivelor greșelii comise, stabilim întinderea pedepsei, adică numărul de lovituri, viteza cu care vor fi date și forța și, în unele cazuri, materialul tijelor. Apoi trimitem o notă omului care se ocupă de mașină sau comunicăm cu el prin telefon. Acesta reglează mașina și pleacă. Observați, omul pleacă, mașina rămâne singură, imparțială, neclintită, calmă și corectă.

Într-un minut voi trece la experiment. În locul unui infractor uman avem, cu această ocazie, un manechin din piele. Pentru a arăta mașina funcționând la maxim, ne vom imagina că avem în fața noastră un criminal de tipul cel mai încăpățânat.

Domnule asistent! strigă conferențiarul către cineva din culise. Pregătiți mașina, forță 24, viteză minimă.

Într-o tăcere tensionată, publicul îl privi pe însoțitor rotind mânerul, trăgând în jos traversa, întorcând săgeata de viteză și apoi dispărând din nou în culise.

– Acum totul este în ordine, continuă conferențiarul, și camera în care stă mașina de biciuire este destul de goală. Rămâne doar să fie adus omul care urmează să fie pedepsit, să i se explice măsura vinovăției și gradul pedepsei, iar el însuși – observație, doamnelor și domnilor, el însuși! – ia din cutie fisa corespunzătoare. Desigur, s-ar putea aranja ca el, după caz, să arunce fisa printr-o fantă executată în tăblia mesei și să o lase să cadă în urnă; în fine, doar un simplu detaliu.

Din momentul respectiv, infractorul este în întregime în mâinile mașinii. Se duce la cabină, deschide ușa, stă pe platformă, introduce fisa sau fisele în urnă și… gata! Ușa se închide mecanic în urma lui și nu poate fi redeschisă. S-ar putea ca el să stea o clipă locului, ezitând, dar în cele din urmă trebuie pur și simplu să arunce fisele înăuntru. Căci, doamnelor și domnilor – exclamă pedagogul cu un râs triumfător – mașina este atât de dibaci construită încât, cu cât el ezită mai îndelung, cu atât pedeapsa devine mai mare, numărul de lovituri crescând într-un raport de la cinci la treizeci pe minut, în funcție de greutatea celui care ezită…. Totuși, odată ce infractorul a intrat, este prins de mașină la trei niveluri – gât, talie și picioare – și scaunul îl reține. Toate acestea se realizează literalmente într-un singur moment. În cel următor i se aplică prima lovitură, și nimic nu poate opri acțiunea mașinii, nici nu i se pot diminua loviturile, nici nu li se crește sau scade viteza, până momentul în care dreptatea s-a înfăptuit. Totul ar fi imposibil din punct de vedere fizic, el neavând cheia. Domnule asistent! Aduceți manechinul! Onoratul public are amabilitatea de a-mi indica numărul de lovituri?… Doar un număr, vă rog… Trei cifre dacă doriți, dar nu mai mult de 350. Vă rog…

– Cinci sute, strigă guvernatorul cetății.

– Ham-ham, lătră mopsul de sub scaun.

– Cinci sute sunt prea multe, obiectă blând conferențiarul, dar pentru a merge cât putem de departe spre îndeplinirea dorinței Excelenței Sale, să spunem 350. Introducem în urnă toate fisele.

În timp ce vorbea, însoțitorul îi aduse la sub braț un manechin de piele cu aspect monstruos și-l așeză pe podea, ținându-l din spate. Era ceva sugestiv și ridicol în aspectul manechinului din piele – picioarele strâmbe, brațele întinse și căpățâna aplecată în față.

Rămas pe platforma mașinii, conferențiarul continuă:

– Doamnelor și domnilor, un ultim cuvânt. Nu mă îndoiesc că biciuitorul meu mecanic va fi folosit pe scară largă. Încet, dar sigur, își va croi drum către toate școlile, colegiile și seminariile. Va fi introdus în armată și în marină, în sate, în închisorile militare și civile, în secțiile de poliție și pentru pompieri și în toate familiile cu adevărat rusești.

Fisele vor fi inevitabil înlocuite cu monede și, în acest fel, nu numai că va fi răscumpărat costul mașinii, dar și se va stabili un fond ce poate fi folosit în scopuri caritabile și educative. Veșnicele noastre necazuri financiare vor trece, căci, cu ajutorul acestei mașini, țăranul va fi obligat să-și plătească impozitele. Păcatul va dispărea, crima, lenea, slăbiciunea așijderea, iar în locul lor vor înflori industria, cumpătarea, sobrietatea și economia.

Este dificil să cercetăm în continuare posibilul viitor al acestei mașini. A prevăzut Guttenberg contribuția pe care tipărirea cărților avea să o aducă la istoria progresului uman când și-a făcut prima sa tipografie naivă din lemn? Dar sunt, totuși, departe de a arăta o îngâmfare prostească în ochii voștri, doamnelor și domnilor. Numai ideea îmi aparține. În detaliile practice ale invenţiei am primit cel mai mare ajutor material de la domnul N——, profesorul de fizică de la Şcoala a IV-a a acestui oraş, şi de la domnul X——, cunoscutul nostru inginer. Profit de ocazie pentru a-mi recunoaște datoria față de dânșii.

Sala răsună de aplauze. Doi bărbați din fotoliile din față s-au ridicat timid și stângaci și s-au înclinat în fața publicului.

– Pentru mine personal, continuă conferențiarul, a fost cea mai mare satisfacție să consider binele pe care făcut patriei mele iubite. Iată, doamnelor și domnilor, un semn pe care l-am primit în ultima vreme de la guvernatorul și nobilimea din Kursk – cu deviza: Similia similibus.

Își desprinse de pe lănțișor un ceas vechi imens, de vreo 200 de grame, pe care îl ridică deasupra capului. De ceas atârna o medalie de aur masivă.

– Am încheiat, doamnelor și domnilor, adăugă conferențiarul cu o voce joasă și solemnă, înclinându-se în timp ce vorbea.

Însă nici nu apucară să contenească aplauzele, că se întâmplă ceva incredibil, îngrozitor. Ceasul se prelinse brusc din mâna ridicată a pedagogului și căzu cu un zgomot metalic chiar în urnă.

Imediat aparatul începu să zumzăie și să țăcănească. Platforma se răsuci, iar conferențiarul se văzu prins în propria lui cursă. Cozile fracului îi fluturară în aer; se auzi o lovitură bruscă şi un strigăt sălbatic.

– 2901, indică sec contabilul mecanic.

Este greu de descris succint și cu precizie ce s-a mai întâmplat. Preț de câteva secunde toată lumea a împietrit. În tăcerea generală s-au auzit doar strigătele victimei, șuieratul tijelor și clinchetul mașinii de numărat. Apoi, deodată, toată lumea s-a bulucit pe scenă.

– Ajutați-mă, pentru numele lui Dumnezeu! strigă nefericitul. Ajutați-mă!

Dar era imposibil să fie ajutat. Valorosul profesor de fizică întinse o mână pentru a opri una dintre tije în timp ce lovea, dar o trase imediat înapoi, iar sângele de pe degetele lui fu vizibil pentru toată lumea. Niciun efort nu putu ridica traversa.

– Cheia! Repede, cheia! strigă pedagogul. E în buzunarul pantalonilor.

Însoțitorul său devotat se repezi să-i cerceteze buzunarele, evitând cu greu loviturile primite din partea mașinii. Dar cheia nu era de găsit.

– 2950, ​​2951, 2952, 2953, țăcăni mașina de numărat.

– Vai, onorabile! strigă însoţitorul printre lacrimi. Lasă-mă să-ți scot pantalonii. Sunt destul de noi și vor fi distruși… Doamnele își pot întoarce privirile în altă parte.

– Arză-te-ar focul, idiotule! Au, a, au!… Domnilor, pentru numele lui Dumnezeu!… Au, a!… Am uitat…. Cheile sunt în pardesiul meu…. Au! Repede!

Dădură fuga în antecameră după pardesiul lui. Dar nici acolo nu era nicio cheie. Evident, inventatorul o lăsase acasă. Cineva fu imediat fost trimis să-l ia și un domn din cei prezenți îi puse la dispoziție trăsura sa.

Doar că loviturile precise continuară clipă de clipă, cu precizie matematică; pedagogul urla; maşina de numărat înregistra indiferentă.

– 3180, 3181, 3182….

Unul dintre locotenenții garnizoanei își scoase sabia și începu să izbească mașinăria, dar după a cincea lovitură rămase doar mânerul, iar o așchie răzleță îl lovi pe președintele guvernului local. Cel mai îngrozitor lucru dintre toate era faptul că era imposibil de ghicit până când avea să continue biciuirea. Ceasul căzut prin fantă se dovedise greu. Bărbatul trimis după cheie nu s-a întors, iar contorul, trecând de mult de cifra indicată anterior de inventator, continua să înregistreze calm.

– 3999, 4000, 4001.

Pedagogul nu se mai zvârcoli. Rămase întins, cu gura căscată și cu ochii bulbucați, și doar tresări convulsiv.

În cele din urmă, guvernatorul orașului, clocotind de indignare, strigă însoțit de lătratul câinelui său:

– Nebunie! Depravare! Nemaipomenit! Chemați pompierii!

Ideea lui se dovedi cea mai înțeleaptă. Guvernatorul orașului era un entuziast al pompierilor și îi instruise pe pompieri într-un mod aparte. În mai puțin de cinci minute, în momentul când indicatorul arăta lovitura cu numărul 4550, curajoșii tineri pompieri năvăliră la fața locului cu topoare și cârlige.

Magnifica biciuitoare mecanică fu distrusă definitiv. Odată cu mașinăria a pierit și ideea. În ceea ce-l privește pe inventator, trebuie spus că, după un timp considerabil de durere corporală și de slăbiciune nervoasă, a revenit la ocupația sa. Doar că nefericitul eveniment i-a schimbat complet caracterul. A devenit pentru tot restul vieții un om calm, dulce și melancolic și, deși a predat latină și greacă, a rămas mereu favoritul școlarilor. Și nu s-a mai întors niciodată la invenția sa.

(1916)

Note

[1] Un verșoc are 4,445 cm, deci înălțimea era cuprinsă între 22 și 80 de centimetri. (n.t.)

[2] Circa 72 kg. (n.t.)

[3] Cinci copieci de argint – cea mai mică monedă de argint din Rusia. (n.t.)