Somnambulul – Jókai Mór

Traducere din engleză: Bogdan Albu

Pozdordy era unul dintre cei mai cunoscuți și respectați fermieri din provincia B—, iar nobilii din jur obișnuiau să-l viziteze la gospodăria lui pitorească. Totuși, frecvența vizitelor lor se datora în principal împrejurării că avea o fiică drăguță. Pe lângă că era încântător de frumoasă, fata era mândră ca o regină.

Era firesc ca tinerii din jur să fie îndrăgostiți fără leac de ea și dornici să-și pună în pericol chiar și viața cu speranța că vor dobândi un asemenea premiu. Dar, oricât de mulți fuseseră pețitorii rivali, în cele din urmă, cu toții s-au văzut nevoiți să cedeze în fața celui preferat de Etelka, iar alegerea ei nu putea fi împărțită în două sau mai multe părți. De fapt, nimeni n-ar fi putut obiecta împotriva alegerii ei, deoarece aceasta se îndreptase către un bărbat ce putea fi considerat, în mod obișnuit, idealul visurilor unei femei. Era un bărbat impunător, înalt, bine proporționat, nu tocmai tânăr, ce-i drept, dar departe de a-și fi pierdut vigoarea. Fost maior, păstra o ținută ireproșabilă, demnă de un ofițer. Manierele lui erau rafinate, avea o educație aleasă, iar inteligența lui nu era câtuși de puțin inferioară. Era bun la inimă, patriot și pasionat de afaceri; nu cheltuise pe jocuri de noroc, nici nu se îndatorase — de fapt, din vârf până în picioare, nu-i puteai găsi vreo hibă.

Desigur, pretendenții la mâna Etelkăi n-au avut de ales decât să-i accepte decizia, însă unul dintre ei, nemulțumit și înfuriat, s-a jurat în sinea lui că nu va renunța atât de ușor la premiu. Acest rival era un tânăr convins că Etelka îi acordase o atenție deosebită, aproape la fel de mare cât cea pe care i-o oferise victoriosului ales, maiorul Duránczy.

Dar Mogyoródy, nemulțumitul în cauză, știa bine că maiorul Duránczy era un maestru desăvârșit al duelului, atât cu spada, cât și cu pistolul, și nu era genul de om cu care să te joci. Așa că, în loc să-l provoace direct, decise să recurgă la diplomație. Așa că făcu o vizită „prietenescă” tatălui Etelkăi și își petrecu seara alături de el.

Pozdordy, bătrânul fermier, bănui imediat care era adevăratul scop al vizitei.

După un timp, discuția ajunse, inevitabil, la subiectul Duránczy.

— Un bărbat de ispravă, nu-i așa? zise fermierul.

— O, da, desigur, răspunse Mogyoródy, dar făcu o grimasă care îi trădă adevăratele sentimente.

Fermierul, care simțise gelozia tânărului, se grăbi să adauge:

— Dar n-ai nimic de spus împotriva lui, nu-i așa?

— Oh, nu, absolut nimic!

— Dar ceva îți stă pe suflet… E adevărat că nu mai e la prima tinerețe, dar nici bătrân nu este.

— Desigur, este un om în floarea vârstei.

— Vrei să spui că are ceva din trecut de care să ne temem?

— Nu, cine dintre noi nu are un trecut?

— Insinuezi că o ia pe Etelka doar pentru avere?

— Nicidecum.

— Îl acuzi că este un jucător împătimit

— Nici vorbă, nu se atinge de cărțile de joc.

— Este risipitor?

— Din contră, chibzuiește fiecare bănuț de două ori înainte să-l cheltuiască.

— Atunci, ce ai de obiectat împotriva lui?

— Nu am nimic de spus împotriva caracterului său… Este ireproșabil, aproape monoton de perfect. Dar are o particularitate despre care ar trebui să știți înainte să-i dați fiica de soție.

— Și anume?

— Ei bine, dacă doriți să aflați, trebuie să știți că este somnambul. Când e lună plină, se ridică din pat, umblă prin casă cu ochii deschiși și murmură lucruri ciudate. Dacă ar avea la îndemână o sabie sau un pistol, ar putea răni sau chiar ucide pe cineva. Și nu mi-aș dori ca fiica dumitale să fie victima unui astfel de episod.

— Prostii! Nu cred o vorbă din toate astea!

— Faceți cum credeți. Eu mi-am făcut datoria și v-am spus. Noapte bună!

Totuși, după plecarea lui Mogyoródy, bătrânul fermier, deși se prefăcuse că nu-l crede, începu să-și pună întrebări. „Dacă este adevărat? Ar trebui să mă conving singur, înainte de nuntă.”

Hotărât să afle adevărul, în noaptea cu lună plină îl invită pe maior la fermă. Când seara cu pricina sosi, îl primi pe Duránczy cu toată ospitalitatea, arătându-se prietenos și încrezător.

Se întâmplă ca, în aceeași seară, să apară și Mogyoródy, care, deși fusese respins ca pretendent, încă mai avea legături de afaceri și de familie cu fermierul. Pozdordy, deși surprins de apariția rivalului, îl primi politicos. Și, spre împăcarea lui sufletească, cei doi bărbați păreau să se înțeleagă bine, ba chiar Mogyoródy arăta semne de prietenie față de maior.

Vinul curgea din belșug, iar noaptea trecea plăcut, până ce bătrânul își dădu seama că era deja târziu. Se gândise oricum să-l roage pe Duránczy să rămână peste noapte, dar, din politețe, îl invită și pe Mogyoródy. Totuși, vrând să-l supravegheze pe presupusul somnambul, îl cază pe maior în cameră cu el, iar pe Mogyoródy în alta separată.

Oaspeții și gazda se retraseră la culcare. Fermierul, odată întins în pat, își aprinse luleaua lungă și începu să fumeze, urmărindu-l atent pe Duránczy.

Lumina lunii îi scălda perna într-o strălucire stranie. Fermierul îl privi până când, fără să vrea, ațipi.

Dintr-odată, un zgomot îl trezi. În lumina palidă, zări o siluetă îmbrăcată în cămașă de noapte. Aha! Era maiorul, care părea să se uite în jur cu un aer misterios. Apoi, cu pași atenți, se apropie de patul fermierului. Pozdordy își ținu răsuflarea. „Da,” își spuse, „acest om este somnambul!”

Cu mers șovăielnic, silueta se apropie tot mai mult. Fermierul își încleștă pipa grea în mână, pregătindu-se să se apere. Când însă somnambulul întinse mâna spre o sabie veche, bogat ornamentată, care atârna pe perete, Pozdordy îi aplică o lovitură atât de zdravănă încât bietul om scoase un urlet. Fermierul sări din pat și, temându-se pentru viața sa, îl apucă de gât și începu să-l sugrume.

Dar, spre uluirea lui, își dădu seama că nu era maiorul.

— Cine ești? strigă el.

Nu primi niciun răspuns. Întoarse capul spre patul maiorului—acolo, în lumina lunii, Duránczy tocmai se trezea din somn, bombănind:

— Ce naiba…?

Pozdordy își slăbi strânsoarea și necunoscutul se smulse din mâinile lui, fugind din cameră.

Se spune că, la ora două dimineața, Mogyoródy a zbughit-o spre casă îmbrăcat doar în cămașa de noapte.

Oricum ar fi fost, după ce s-a ascuns sub patul maiorului, încercând să-l facă să pară un somnambul periculos, Mogyoródy nu și-a mai făcut niciodată apariția în casa lui Pozdordy.

Iar maiorul Duránczy trăiește și astăzi în liniște alături de frumoasa Etelka.

(1894)