Anii – Cesare Pavese

Traducere și adaptare din limba italiană: Laura Diaconu

            N-a mai rămas nimic din cel care eram atunci: abia devenit bărbat, eram încă un băiețandru. Știam de puțin timp ce avea să urmeze, dar totul s-a petrecut la sfârșitul iernii, într-o seară și o dimineață. Eram împreună, aproape ascunși, într-o cameră cu vedere la bulevard. În noaptea aceea, Silvia mi-a spus că trebuie să plec, sau că ea trebuie să plece – nu mai aveam ce face împreună. Am implorat-o să permită să mai încercăm; stăteam întins lângă ea și o îmbrățișam. Ea mi-a spus:

           –La ce bun?

            Vorbeam șoptit, în întuneric.

            Apoi Silvia a adormit, iar eu am ținut un genunchi lipit de unul de-al ei până în zori. Dimineața a apărut așa cum apăruse întotdeauna și era foarte frig; Silvia avea părul căzut pe ochi și nu se mișca. În lumina slabă, priveam timpul trecând, știam că trece și fuge și că afară era ceață. Tot timpul în care fusesem cu Silvia în camera aceea era ca o singură zi și o noapte, care acum se termina acum dimineața. Apoi mi-am dat seama că nu va mai ieși niciodată cu mine în ceața rece.

            Era mai bine să mă îmbrac și să plec fără să o trezesc. Dar mai aveam un lucru în minte să o întreb. Am așteptat, încercând să ațipesc.

            Când s-a deșteptat, Silvia mi-a zâmbit. Ne-am vorbit iarăși. Ea mi-a spus:

            – Este bine să fii sincer, așa ca noi.

            – O, Silvia, i-am șoptit, ce am să fac când voi pleca de aici? Unde voi merge?

            Asta trebuia s-o întreb.

            Fără să-și ridice gâtul de pe pernă, ea a zâmbit din nou, fericită.

            – Prostule, mi-a spus, ai să mergi unde vrei. Nu e frumos să fii liber? Vei întâlni multe fete, vei face tot ce vrei. Pe cuvânt, te invidiez.

            Dimineața umpluse deja camera și, în afara patului, nu era niciun pic de căldură. Silvia aștepta cu răbdare.

            – Ești ca o prostituată, i-am spus, așa ai fost mereu.

            Silvia n-a deschis ochii.

            – Acum că ai spus-o, te simți mai bine? m-a întrebat ea.

            Apoi am rămas țintuit acolo de parcă ea n-ar fi fost prezentă, m-am uitat la tavan și am plâns în tăcere. Lacrimile mi-au umplut ochii și au picurat pe pernă. Nu avea rost să-mi spună că plâng. A trecut mult timp, iar acum știu că acele lacrimi tăcute au fost singurul lucru bărbătesc pe care l-am făcut cu Silvia; știu că nu pentru ea plângeam, ci pentru că îmi zărisem destinul. Nu-mi mai rămâne nimic din ceea ce eram atunci. Rămâne doar faptul că am înțeles cine voi fi în viitor.

            Apoi Silvia mi-a spus:

            – Acum e de ajuns. Trebuie să mă ridic din pat. Ne ridicăm împreună, amândoi.

            Nu am văzut-o îmbrăcându-se.

            M-am ridicat repede în picioare, la fereastră, și am privit plantele strălucind. În spatele ceții era soarele, soarele care de atâtea ori încălzise încăperea. Chiar și Silvia se îmbrăcase repede și m-a întrebat dacă nu îmi iau lucrurile cu mine. I-am spus că vreau să mai întâi să încălzesc cafeaua și am aprins aragazul.

            Silvia, aşezată pe marginea patului, a început să-şi facă unghiile. În trecut, și le făcea întotdeauna stând lângă măsuță. Părea pierdută în gânduri și părul îi stătea încă pe ochi. Apoi a clătinat din cap și și-a eliberat fața. M-am plimbat prin cameră și am luat lucrurile. Am făcut o grămadă din ele pe un scaun și, deodată, Silvia a sărit în picioare și a alergat să stingă cafeaua care dăduse în foc.

            Apoi am tras valiza și mi-am pus lucrurile înăuntru. Între timp, în interior încercam să adun toate amintirile neplăcute pe care le aveam despre Silvia – inutilitatea, proastele dispoziții, cuvintele iritante, ridurile. Pe acestea le luam cu mine din camera ei. Ceea ce lăsam era doar ceață.

            Când am terminat, cafeaua era gata. Ne-am băut-o stând în picioare, lângă aragaz. Silvia a spus ceva, cum că în ziua aceea va merge la un bărbat ca să vorbească despre o afacere. Curând după aceea, am pus ceașca jos și am plecat cu valiza. Afară ceața și soarele erau orbitoare.