Clovis despre responsabilitățile parentale – Saki

Traducere și adaptare din limba engleză: Nicu Gecse

Marion Eggelby stătea discutând cu Clovis despre singurul subiect despre care vorbea cu plăcere – copiii ei, perfecțiunile și feluritele lor realizări. Cu toate acestea, Clovis nu se afla în ceea ce am numi o dispoziție receptivă; tânăra generație Eggelby, prezentată în culorile strălucitoare și improbabile ale impresionismului parental, nu-i stârnea niciun soi de entuziasm. În schimb, doamna Eggelby era suficient de garnisită cu entuziasm pentru amândoi.

– Ți-ar plăcea Eric, spuse ea, mai degrabă argumentativ decât cu speranță.

Clovis sugerase deja destul de clar că nu îi pasă foarte mult nici de Amy, nici de Willie.

– Da, sunt sigură că ți-ar plăcea Eric. Toată lumea se simte atrasă de el imediat. Știi, mereu îmi amintește de acea faimoasă pictură a tânărului David – uit de cine e, dar este foarte cunoscută.

– Așa ceva ar fi suficient să mă stârnească să-i fiu împotrivă, dacă l-aș vedea des, spuse Clovis. Imaginați-vă doar, la bridge, de exemplu, când cineva încearcă să-și concentreze mintea asupra licitației făcute inițial de partenerul său și să-și amintească ce suită au abandonat inițial adversarii, cum ar fi să aibă mereu în minte pe cineva care-i amintește de o imagine a tânărului David. Ar fi pur și simplu enervant. Dacă Eric ar face asta, l-aș detesta.

– Eric nu joacă bridge, replică demn doamna Eggelby.

– Nu? întrebă Clovis. De ce nu?

– Niciunul dintre copiii mei nu a fost crescut să joace jocuri de cărți, explică doamna Eggelby. Îi încurajez să joace dame, halma și altele de genul acesta. Eric este considerat un minunat jucător de dame.

– Vă expuneți familia unor riscuri groaznice, o avertiză Clovis. Un prieten de-al meu, care este preot în închisoare, mi-a spus că din cele mai grave cazuri penale pe care le-a întâlnit, anume ale unor bărbați condamnați la moarte sau la pedepse lungi cu muncă silnică, a constatat că niciunul dintre făptași nu juca bridge. În schimb, el cunoștea printre deținuți cel puțin doi jucători experți de dame.

– Nu prea văd ce legătură au băieții mei cu cazurile penale, răspunse doamna Eggelby cu vădit resentiment. Au fost crescuți cu cea mai mare grijă, vă pot asigura de acest lucru.

– Aceasta denotă că erați îngrijorată de la bun început cu privire la ceea ce vor deveni, spuse Clovis. De pildă, mama nu s-a deranjat să mă crească. Ea doar s-a asigurat că sunt pedepsit la intervale decente și am învățat diferența dintre bine și rău; există o diferență, știți, dar am uitat care anume este.

– Ați uitat diferența dintre bine și rău! exclamă doamna Eggelby.

– Ei bine, vedeți, m-am dedicat istoriei naturale și multor alte subiecte în același timp, dar nu poți să-ți amintești totul, nu-i așa? Obișnuiam să știu diferența dintre veverița sardă și cea obișnuită, dacă și capîntorturile ajung la țărmul nostru înaintea cucului, sau invers, și cât timp e necesar ca morsa să ajungă la maturitate; sunt sigur că și dumneavoastră știați toate aceste lucruri odată, dar pariez că le-ați uitat.

– Aceste lucruri nu sunt importante, spuse doamna Eggelby, dar…

– Faptul că le-am uitat pe amândoi arată că sunt importante, concluzionă Clovis. Cu siguranță ați observat că întotdeauna uităm lucrurile importante, în timp ce faptele banale și inutile ale vieții ne rămân întipărite în memorie. De exemplu, verișoara mea Editha Clubberley; nu pot uita niciodată că ziua ei de naștere este pe 12 octombrie. Îmi este complet indiferent când cade ziua ei de naștere sau dacă s-a născut într-adevăr; aceste fapte mi se par absolut banale sau inutile – am o mulțime de alte verișoare și verișori la care să mă gândesc. Pe de altă parte, când stau cu Hildegarde Shrubley, nu pot să îmi amintesc niciodată circumstanțele importante în care primul soț al ei și-a câștigat reputația, fie pe hipodrom, fie la Bursa de Valori, incertitudine ce face brusc imposibilă abordarea unei discuții despre sport sau finanțe. Nici măcar nu pot menționa călătoriile, deoarece al doilea soț al ei a trebuit să trăiască permanent în străinătate.

– Doamna Shrubley și eu ne mișcăm în cercuri foarte diferite, declară doamna Eggelby cu demnitate.

– Nimeni dintre cei care o cunosc pe Hildegarde nu ar putea să o acuze că se mișcă în cerc, remarcă prompt Clovis. Viziunea ei asupra vieții pare să fie o cursă non-stop cu o rezervă nesfârșită de benzină. Dacă poate să convingă pe altcineva să plătească pentru benzină, cu atât mai bine. Nu mă deranjează să vă mărturisesc că ea m-a învățat mai mult decât oricare altă femeie la care pot să mă gândesc.

– Ce fel de cunoștințe? ceru să afle doamna Eggelby, cu un aer pe care un juriu l-ar putea aborda colectiv atunci când dă un verdict fără a-și părăsi boxa.

– Ei bine, printre altele, ea m-a învățat cel puțin patru modalități diferite de a găti homar, spuse recunoscător Clovis. Așa ceva nu v-ar interesa, desigur, deoarece oamenii care își refuză plăcerile jocurilor de cărți nu apreciază cu adevărat nici plăcerile rafinate ale unei mese distinse. Se pare că abilitățile lor de a se bucura cu mintea limpede se atrofiază prin neutilizarea ei.

– O mătușă de-a mea a fost foarte bolnavă după ce a mâncat homar, spuse doamna Eggelby.

– Îndrăznesc să afirm că, dacă am ști mai multe despre trecutul ei, am afla că a fost des bolnavă mai înainte de a mânca homar. Nu cumva îmi ascundeți faptul că a avut rujeolă și gripă, dureri de cap enervante, isterie și alte lucruri pe care mătușile le au, cu mult înainte să mănânce homarul? Mătușile care nu au cunoscut nicio zi de boală sunt rare; de fapt, personal nu știu nicio astfel de mătușă. Desigur, dacă l-a mâncat când avea doar două săptămâni, ar fi putut fi prima ei boală – și ultima. Dar dacă s-ar fi întâmplat astfel, cred că ar fi trebuit să mi-o spuneți.

– Trebuie să plec, anunță doamna Eggelby, pe cu un ton ce fusese sterilizat chiar și de o ultimă urmă de regret.

Clovis se ridică abordând o atitudine de reluctanță grațioasă.

– Mica noastră discuție despre Eric m-a încântat, spuse el. Abia aștept să-l întâlnesc într-o bună zi.

– La revedere, spuse doamna Eggelby cu distinsă răceală; remarca suplimentară pe care și-o șopti în bărbie fu însă: Mă voi asigura că nu vei avea ocazia să faci asta!